psiholog bucuresti

Tulburări mintale induse de stres

Posted: 04-10-2020 by admin

psiholog bucuresti

Stresul este cea mai gravă problemă a omului modern. În spatele acestuia se pot ascunde drame sau traume grave ori situații în care omul simte pur și simplu că nu mai poate. Cu toate acestea, stresul nu reprezintă în sine un diagnostic. De aceea este important în primul rând să se identifice situația stresantă, pentru ca mai apoi să fie găsită soluția propice.

Care sunt cauzele stresului, ce tulburări mintale poate declanșa, cum se simte o persoană îmbolnăvită de stres ne spune Constantin Cornea, psiholog la Clinica Psievolution.

Posibile cauze ale stresului

CSÎD: Ce se poate ascunde în spatele stresului?

Constantin Cornea: Stresul poate fi declanșat de numeroase situații, care includ: o boală gravă sau decesul unei persoane dragi, un accident pe care l-am produs sau la care am fost martori, violul, tâlhăria, abuzul emoțional sau fizic, șantajul. De asemenea, poate fi cauzate de problemele în relația de cuplu sau la serviciu (neînțelegeri cu șefii, colegii, subalternii), de un program de lucru sau sarcini care ne depășesc din perspectiva pregătirii, al timpului sau al asumării, de anumite tulburări de natură psihică (depresie, anxietate, tulburare bipolară, tulburări de personalitate sau de comportament, atacuri de panică), abuzul de alcool, droguri, medicamente, adicția de: jocuri de noroc, pariuri.

ulburări mintale dezvoltate pe fond de stres

CSÎD: Ce tulburări mintale poate dezvolta o persoană supusă stresului?

C.C.: În primul rând, ar trebui să spunem faptul că, oricât de puternică sau pregătită fizic sau emoțional ar fi o persoană, sunt situații ce o pot deregla profund sau o pot traumatiza îndeajuns de mult încât să dezvolte o tulburare mintală, cum ar fi tulburarea de personalitate (paranoidă, borderline, antisocială, evitantă, obsesiv compulsivă, pasiv agresivă), depresia, anxietatea, tulburarea bipolară, ciclotimia, atacurile de panică, gândurile sau planurile suicidare.

Cum se manifestă tulburările mintale cauzate de stres

CSÎD: Cum se simte o persoană „îmbolnăvită” de stres? Care pot fi manifestările?

C.C.: Manifestările pot fi diverse, diferind de la o persoană la alta, în funcție de natura traumei, dar și de stadiul bolii. La modul general, putem spune că pot fi afectați o parte sau toți parametrii funcționali ai individului. Astfel, pot apărea tulburări ale somnului (insomnie, hipersomnie, coșmaruri, somn întrerupt, calitatea somnului este slabă și indiferent cât ar dormi se simte lipsit de energie și de vlagă), tulburări alimentare, în sensul în care poate ajunge să se alimenteze obsesiv compulsiv, sau poate suferi de anorexie, bulimie, obezitate, tulburări de natură sexuală (lipsa libidoului, frigiditate, anorgasmie, ejaculare precoce, probleme de erecție sau lipsa erecției).

De asemenea, putem vorbi de problemele de interacțiune pe care acesta le poate avea în următoarele scenarii:

  • în cadrul relației de cuplu putem vorbi de probleme de comunicare, lipsă de implicare sau acuze fără fond, scandaluri și certuri ce pot duce la divorț
  • în cadrul relațiilor de serviciu putem spune că implicarea individului este scăzută, rezultatele lui încep să fie din ce în ce mai slabe, tensiunile cu ceilalți încep să crească, toate acestea putând duce la demisie sau concediere
  • relațiile sociale pot avea de suferit, individul dorind să se retragă, să nu mai interacționeze cu nimeni, considerând că nu mai are energie, chef și că oricum nu mai are rost

Tot din cauza stresului pot apărea sau se pot acutiza dureri care vin și pleacă, se mută prin tot corpul și pentru care niciun consult medical nu poate găsi o cauză, pentru că aceasta nu există decât în sfera mentală a individului. De asemenea, pot apărea sau se pot amplifica adicțiile de droguri, alcool, tutun, medicamente pentru somn, depresie, anxietate, dureri de cap, de jocuri de noroc.

CSÎD: Ce poate face o persoană care se regăsește în una sau mai multe dintre situațiile descrise mai sus?

C.C.: În funcție de gravitatea manifestărilor, este important să meargă la medicul de familie, la psiholog, la psihiatru sau, de ce nu, la un preot. Un specialist poate pune un diagnostic și poate stabili un plan de psihoterapie sau medicamentos. În situațiile foarte grave, pacientul poate necesita internarea. De aceea, recomandarea mea ar fi să apeleze la un specialist.

Sursa: csid.ro