psiholog bucuresti

Și tu confunzi atașamentul cu iubirea? Iată semnele:

Posted: 25-07-2021 by admin

psiholog bucuresti

Deseori, se întâmplă ca persoanele aflate într-o relație de cuplu să confunde atașamentul cu iubirea. Pentru a putea face mai ușor diferența trebuie să vorbim, pentru început, despre modul în care se poate începe o relație. Tentația ar fi să credem că ea începe din iubire. Din perspectiva psihologică însă, lucrurile nu stau tocmai așa.

Atașament vs. iubire în relațiile de cuplu

Relațiile pot începe în următoarele moduri:
1. Din iubire. Aceste relații au la bază o alchimie greu de descris în cuvinte, când persoana iubită reprezintă totul. Îți acaparează toate gândurile, ai senzația că fără ea nu ești complet și oriunde mergi, vezi doar persoana pe care o iubești.
2. Din dragoste CARNALĂ. Presupune atracție fizică, ce creează magnetism și dorință sexuală.
3. Din prietenie. De multe ori, cunoaștem o persoană de mult timp, ne ascultă și ne înțelege mai bine decât oricine altcineva. Cu timpul, această prietenie poate aluneca lesne spre o relație de cuplu.
4. Din nevoie. Trebuie să fim sinceri cu noi și să recunoaștem că, de foarte multe ori, charisma, poziția socială sau starea financiară a unei persoane ne poate lua mințile până într-acolo, încât ne simțim atrași mai degrabă de „pachetul’ reprezentat de tot ceea ce deține persoana respectivă. Ne putem simți protejați sau credem că astfel putem sări anumite trepte în dez-voltarea personală în cercul social.
5. Din frica de singurătate sau pentru că „altceva mai bun oricum nu pot găsi’. Este forma prin care putem intra într-o relație când ne simțim nesiguri, când nu prea avem variante cu adevărat viabile și avem disponibilitatea de a intra într-o relație ce poate începe printr-un compromis.

E atașament sau iubire?
Iubirea poate apărea la prima vedere sau după o perioadă de obișnuință. O relație de iubire îi transformă pe cei doi într-o echipă redutabilă, în care compromisurile sunt doar pentru a se transforma amândoi în cea mai bună variantă a lor. Se schimbă fiecare de dragul persoanei iubite.
Atașamentul însă are la bază mai degrabă frica de singurătate, frica de a nu mai găsi pe cineva sau frica legată de faptul că, odată pierdută persoana cu care formez un cuplu, voi pierde și beneficiile sociale sau financiare oferite de aceasta. Pentru a fi sinceri cu noi, trebuie să ne recunoaștem, înainte de orice, fricile ce ne împing spre o anumită relație, sau beneficiile colaterale oferite de aceasta. Din perspectivă psihologică, orice relație ar trebui să se poată transforma într-o relație de iubire. Pare o idee romantică, însă nu este chiar așa. Dacă ne dorim cu adevărat să devenim cea mai bună variantă a noastră și dacă reușim să ne scuturăm de frici, putem apoi descoperi cu adevărat în adâncul ființei noastre un adevărat izvor de iubire, bunătate, candoare, înțelegere și dorință de a comunica cu ușurință într-un mod asertiv, având în egală măsură răbdare, pentru că și persoana alături de care ne aflăm, din proprie inițiativă sau inspirată fiind de buchetul de bunătate oferit de noi, poate deveni, la rândul ei, cea mai bună variantă a propriei persoane.

Atașament = compromis
Dorința sexuală, chimia magică de la început nu pot ține foarte mult. Odată cu trecerea timpului, dorința sexuală se mai erodează, grijile zilnice ne pot face mai opaci la dorințele și așteptările persoa-nei de lângă noi.
Viața însă nu este doar despre ceea ce simt, ci și despre ceea ce pot! „Eu sunt’, trebuie să se transforme în „noi suntem’ sau vrem să devenim pentru a ne putea bucura de tot ce este mai frumos și bun la persoana de lângă noi. Pentru a putea lumina astfel viitorul unui potențial copil, alături de care să simțim magia unei vieți împlinite, încărcate de iubire și voie bună. Atașamentul poate fi forma de renunțare sau de compromis care ne va distruge instrumentele cu care suntem înzestrați de la natură. Acestea au fost create pentru a simți și oferi iubire și bucurie. Pentru că iubirea înseamnă în primul rând să lupți cu propriile himere, oferindu-i celuilalt o iubire atât de luminoasă și de pură, încât să își poată descoperi, la rândul său, miracolul și magia propriilor sentimente de iubire.
Viața este magie, bagheta magică este în sufletul vostru. Folosiți-o și viața voastră va deveni un basm de povestit nepoților!

Autor: psiholog Constantin Cornea

Sursa: avantaje.ro