psiholog bucuresti

Cursuri de educaţie sexuală în şcoli şi licee. Ce ar trebui să înveţe adolescenţii şi părinţii deopotrivă

Posted: 19-07-2020 by admin

„Omul, pentru a deveni om, are nevoie de educaţie.” – Immanuel Kant

Dezbaterile pe tema cursurilor de educaţie sexuală ce trebuie sau nu introduse în şcoli au căpătat tente agresive, fără a se prezenta un plan mai complex prin care să se atingă toate elementele ce duc la sarcinile nedorite. În acest sens, este important să explicăm câteva elemente ce pot contribui, numai în cazul în care sunt aplicate împreună, la obţinerea celor mai bune rezultate.

6 aspecte-cheie în ceea ce priveşte educaţia sexuală în şcoli

1. Introducerea, încă de la grădiniţă, a cursurilor de bune maniere. Astfel, copiii pot învăţa cum să se comporte civilizat în relaţia cu părinţii, cadrele didactice, prietenii şi societatea în general.

2. Introducerea, în acelaşi timp, a cursurilor de parenting pentru părinţi, care să cuprindă normele şi valorile sociale. Pentru că părinte nu te naşti, ci devii doar în momentul în care îţi demonstrezi această calitate.

3. Cursurile de educaţie sexuală se pot introduce după vârsta de 13 ani. Conform DSM, adică a Manualului de Diagnostic şi Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, pedofilia este o fantezie sau un act de activitate sexuală cu copii care în general au vârsta mai mică de 13 ani.

De aceea, pentru a nu perturba cu informaţii ce pot forţa maturizarea copilului, stricându-i acestuia inocenţa copilăriei, cursurile de educaţie sexuală trebuie să ia în seamă o vârstă de la care copilul poate înţelege cu adevărat despre ce i se vorbeşte.

4. Cursurile de educaţie sexuală ar trebui ţinute de specialişti în domeniu: psihologi, psihiatri şi medici cu experienţă în lucrul cu copilul.

5. Cursurile de educaţie emoţional-sentimentală. Să nu uităm că majoritatea dramelor se întâmplă în plan psihic, atunci când un adolescent nu se simte iubit, apreciat, sprijinit sau părăsit de familie, profesori, societate.

Este foarte important să înţeleagă cum îşi poate controla emoţiile, cum să facă faţă unei despărţiri, dar şi cum să îşi aleagă un prieten, iubit, sport sau hobby.

6. Nu ar fi rău ca în licee să li se ofere adolescenţilor un anumit număr de prezervative. Să nu uităm că în anumite zone, din cauze ce ţin de sărăcia locuitorilor, cei care doresc să îşi înceapă viaţa sexuală nu îşi permit financiar prezervativul, principala cale de a se feri de o sarcină nedorită.

Nu în ultimul rând, este important să fie aduşi laolaltă specialişti care să gândească un curs de parenting gratuit pentru părinţi, ce poate fi început de aceştia încă dinainte de a avea un copil, pentru a înţelege responsabilităţile pe care le vor avea, dar şi care sunt şi cele mai corecte forme prin care îşi pot creşte şi educa copiii, oferindu-le cu adevărat cei 7 ani de acasă; specialişti care să conceapă cursuri de bune maniere, făcute pentru fiecare vârstă de dezvoltare a copilului; specialişti care să cunoască foarte bine lumea internă a adolescenţilor, pentru a putea concepe un plan de cursuri de educaţie sexuală care să îi înveţe pe adolescenţi în primul rând respectul faţă de sexul opus, apoi  ce înseamnă sentimentele şi forma prin care se poate construi o relaţie, pentru ca abia apoi să îşi poată începe cu adevărat viaţa sexuală.

Sarcinile nedorite sunt un infim procent în comparaţie cu daunele din perspectivă psihică, emoţională ce se petrec după începerea vieţii sexuale şi în urma unei despărţiri. Riscul de afecţiuni psihice precum depresia, anxietatea, tulburarea bipolară, tulburările de personalitate şi de comportament, atacurile de panică, gândurile suicidare este mult mai mare dacă începerea vieţii sexuale coincide şi cu o despărţire dramatică.

Sursa : csid.ro