Conceptul de altruism vine din gândirea filosofică, însă termenul a fost inventat de Auguste Comte în secolul al XIX-lea şi se referă la preocuparea pentru bunăstarea celorlalţi. Există însă dezbateri care îşi…
Read moreSunt foarte multe persoane care stau într-o relaţie disfuncţională, sperând ca la un moment dat să se producă o minune şi lucrurile să se îndrepte de la sine. Din păcate,…
Read moreCuvântul bias este de provenienţă grecească (βιάς = violenţă), mai întâi în provensală veche şi apoi în franceză sub formă biais. În engleză, termenul a fost preluat în forma veche, bias. Biasul reprezintă…
Read moreOmul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa. „Am venit la psiholog pentru că îmi simţeam sufletul plecat în Infern, urmând să mă ia şi…
Read moreViaţa sexuală reprezintă un element foarte important pentru orice cuplu. Însă, de cele mai multe ori, partenerii nu ştiu cum să îşi ofere cu adevărat plăcerea supremă. De aceea, putem…
Read moreDupă toată experienţă căpătată la cabinet, pot spune că am găsit o formă de terapie ce poate ajuta la obţinerea rapidă a unor rezultate notabile din perspectivă psihoterapeutică. Am denumit-o…
Read more“Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.” Psiholog Constantin Cornea „Mi-a fost foarte greu să apelez la un psiholog. Credeam că la psiholog merg…
Read moreSindromul „prinţişorul meu” sau copilul alintat în exces. De ce fac părinţii această greşeală şi ce impact are asupra viitorului adult
Posted: 26 iulie 2020
Din păcate, foarte mulţi părinţi din ziua de azi au tendinţa de a-şi creşte copiii sub imperiul sindromului prinţ/prinţesă, iar asta, pentru mulţi dintre ei, le va complica viaţa mai…
Read moreViață de „badantă”: Am făcut bine sau am făcut rău plecând de acasă, de lângă soț și copii?
Posted: 24 iulie 2020
Mii de povestiri, texte, reportaje, romane, filme artistice și documentare, studii privind consecințele psiho-fizice, toate dedicate femeilor românce care de zeci de ani de zile muncesc ca „badante” în Italia,…
Read more„De ce, de când e mamă, soția mea nu mai vrea să facă sex?“ – este o întrebare pe care mulți tați ar vrea să o adreseze unui psihoterapeut. Discuțiile…
Read more