psiholog bucuresti

Lipsa de educație sexuală, un factor major de insatisfacție sexuală în cuplu

Posted: 25 octombrie 2020 by admin

psiholog bucuresti

Lipsa de educație sexuală, din perspectivă psihologică, are câteva componente în cadrul cărora există o sumedenie de întrebări legate de propria persoană, dar și de partener. De exemplu, informațiile legate de propriul corp, actul și ritualul sexual. Cu alte cuvinte, persoana în cauză nu își cunoaște cu adevărat corpul, nu știe exact ce o excită, ce o incită, cât, cum și în ce mod dorește să fie satisfăcută.

Apoi, există problemele de comunicare. Cum comunic ceea ce îmi doresc astfel încât să nu fiu judecată? Oare nu cumva, dacă voi spune cu adevărat ce îmi doresc, partenerul își va face o părere greșită despre mine, considerându-mă o femeie ușoară? Oare partenerul ce își dorește? Știe cu adevărat ce îi place? Este dispus să încerce lucruri noi care ar putea să îl satisfacă? Știe să îmi comunice până la capăt ceea ce îi place sau, atunci când nu fac ce trebuie, să mă îndrume în direcția potrivită?

Cum ne putem descoperi cea mai bună formulă în pat?

În cadrul ședințelor de sexologie sau psihoterapie de cuplu, le vorbesc adesea pacienților despre scenariul sexual. Acesta cuprinde următoarele elemente:

  • incitat versus excitat. Deseori termenii sunt considerați similari, însă nu este așa. Putem fi incitanți o zi întreagă, fără ca partenerul să fie lângă noi. Putem trimite un mesaj cu conotații sexuale, putem face o invitație la masă cu apropouri subtile. A fi excitanți presupune să avem grijă la: igiena personală, la modul în care ne îmbrăcăm sau în care ne dezbrăcăm, la modul și locul în care ne atingem partenerii
  • scenariile partenerilor legate de modul în care doresc să fie incitați, dar și excitați
  • formularea cât mai concretă a propriilor dorințe, fantezii sub forma unor scenarii
  • scenariile legate de actele sexuale: număr, poziție, durată, mod de comunicare înainte, în timpul sau după finalizarea actului sexual
  • jocurile de rol
  • împărțirea sexualității în: sex (cuplarea celor doi), fantezie (poziții, jocuri de rol, mod de comunicare, jucării sexuale), fantasmă (sexul în trei, sexul cu o persoană de același sex, sexul în grup), asumarea propriei normalități în funcție de cele trei puncte menționate anterior.

După urmarea punctelor de mai sus, ce pot fi completate și cu alte informații sau pot fi reduse, în funcție de problemele cu care cei doi se confruntă, putem vorbi despre faptul că ambii parteneri și-au depășit modelele de creștere și dezvoltare de până atunci, reușind să ajungă la formula cea mai complexă ce le descrie propriile trăiri și fantezii. Dar pot astfel descoperi și care sunt dorințele partenerului și modul în care îl pot aduce pe acesta pe culmile plăcerii.

În fond, viața sexuală a unui cuplu presupune să primești și să oferi în egală măsură, astfel încât ambii parteneri să se bucure cu adevărat de o viață sexuală plină de satisfacții.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

sursa: csid.ro