psiholog floreasca

Jurnalul unei femei care a fost abuzată în copilărie de un membru al familiei

Posted: 13-06-2020 by admin

psiholog floreasca

Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

„O perioadă foarte lungă, am preferat să ascund acest abuz faţă de familie, chiar şi faţă de mine însămi.

Părinţii mei mi-au oferit tot ceea ce au putut, însă niciodată nu am putut comunica deschis cu ei.

Erau mai mereu preocupaţi de grijile zilnice sau de certurile dintre ei, astfel încât niciodată nu s-a putut crea o atmosferă caldă şi prietenoasă pentru a mă putea deschide. M-am temut de reacţia tatălui meu, despre care cred că, în cazul în care ar fi aflat, ar fi putut face un gest necugetat. În ceea ce o priveşte pe mama, sunt convinsă că nu m-ar fi crezut niciodată.

M-am hotărât să încep psihoterapia cu tine în momentul în care am început să am coşmaruri şi să nu mai pot face dragoste cu soţul meu. Asta a început să se întâmple de mai bine de un an, când un coleg de serviciu, la un teambuilding, după ce s-a îmbătat, a încercat să mă violeze.

În acea seară, tot valul aşternut de mine peste ceea ce se întâmplase în copilărie s-a destrămat. Am început să am coşmaruri în care eram violată sau în care aveam o senzaţie îngrozitoare de cădere în gol.

Cu soţul meu nu am putut discuta despre incidentul din copilărie şi nici despre încercarea colegului meu. Ne înţelegem foarte bine, ne dorim un copil şi cred că o astfel de informaţie ne-ar distruge relaţia. Însă, în momentele în care soţul meu venea spre mine pentru a face dragoste, mă simţeam îngrozită. Aveam tot felul de stări de vomă, dureri îngrozitoare de cap, crampe abdominale, cârcei, senzaţia că mă prăbuşesc.

La început, soţul meu nu a remarcat stările prin care treceam. Dar, cu timpul, văzând că îl resping, m-a rugat să vorbesc cu el despre ceea ce se întâmplă sau să merg la un psiholog. Aşa am ajuns la tine.

De-a lungul vieţii, am avut doar trei parteneri sexuali, inclusiv soţul meu. Despre evenimentul din copilărie aş vrea să vorbesc pe scurt, poate ajută şi pe celelalte cititoare care se regăsesc în acest articol.

Eram în vacanţă când, timp de câteva seri, un bărbat din familia extinsă venea şi începea să mă mângâie pe piept şi în zona intimă. La început am crezut că visez. Dar cruda realitate m-a lovit şi în următoarea seară.

Simţeam mirosul puternic de alcool şi ţigări, încă de când intra acel individ în cameră. Rămâneam pur şi simplu blocată de frică, nefiind în stare să reacţionez în niciun fel.
Într-o seară, m-a dezbrăcat şi m-a întors pe o parte. Apoi, am simţit ceva tare şi lipicios care încerca să intre cumva în mine. A durat foarte puţin, fără să reuşească mare lucru. Am rămas doar cu un lichid ciudat, care mi se scurgea pe picioare, el încercând să mă şteargă cu cearşaful.

Ce mi se pare acum extrem de ciudat este faptul că, pe timpul zilei, individul vorbea cu familia mea, fără să lase de înţeles ce încerca să îmi facă seara.

Mai târziu, când am avut primul prieten cu care mi-am început viaţa sexuală, ţin minte că nu am simţit nimic în afară de durere. Şi aşa a continuat o bună bucată de timp. În fond, acesta a fost şi motivul pentru care acel tip s-a despărţit de mine. Îmi spunea că în pat sunt un sloi de gheaţă care nu este în stare să facă şi să simtă nimic.

Când l-am întâlnit pe actualul partener, m-au cucerit calmul şi iubirea nemăsurată prin care vorbea cu mine. Aşa cum am mai spus, când şi-a dat seama că se întâmplă ceva cu mine, nu m-a chestionat în niciun fel. Văzând că nu pot vorbi cu el, m-a trimis la tine.

Acum, după ce mi-am descărcat sufletul, mă simt mai bine. Mai mult decât atât, am înţeles şi care sunt ingredientele unei vieţi sexuale pline de satisfacţii. Nu vorbisem cu nimeni despre asta, iar informaţiile de pe net sau filmele pentru adulţi nu m-au ajutat cu nimic.

Acum, ştiind ce am de făcut şi depăşindu-mi trauma, am început să mă implic mai mult şi din punct de vedere sexual în relaţia cu soţul meu, iar el este foarte încântat.”

Sursa : csid.ro