psiholog cuplu

De ce, de când e mamă, soția mea nu mai vrea să facă sex?

Posted: 24 iulie 2020 by admin

psiholog cuplu

„De ce, de când e mamă, soția mea nu mai vrea să facă sex?“ – este o întrebare pe care mulți tați ar vrea să o adreseze unui psihoterapeut.

Discuțiile cu prietenii au rolul lor, pot fi reconfortante pentru moment, însă nu înlocuiesc niciodată un sfat specializat, obiectiv, adaptat la o situație dată.

Când discutăm cu apropiații – rude sau prieteni -, nevoia de a primi o rezolvare la o problemă apăsătoare sufletește rămâne în continuare în suspensie, nu este satisfăcută. Satisfăcută este doar nevoia de a ne descărca sufletul.

Oricât de bine intenționați s-ar arăta cei apropiați – rude sau prieteni -, sugestia lor va fi întotdeauna subiectivă. Revenind la subiectul articolului, „De ce, de când e mamă, soția mea nu mai vrea să facă sex?“, psihoterapeutul Constantin Cornea (Clinica Medicum) ne-a răspuns:

Poate fi o situație tranzitorie care să țină de starea de sănătate a soției sau poate fi vorba de o despresie postpartum. În funcție de diagnostic, este posibil să fie de ajuns să o lăsați să se acomodeze cu rolul de mamă. Dacă situația se agravează și apar și alte stări: nervozitate excesivă, retragere din activitățile care odată îi făceau plăcere, lipsa poftei de mâncare, frica de a nu păți bebelușul ceva, putem avea nevoie de intervenția unui specialist. Astfel, câteva ședințe de consiliere îi pot reda starea de echilibru. Sau poate fi necesar tratamentul medicamentos, dacă situația este mai gravă.

În concluzie, ideal este să nu se ajungă în situații care nu își mai găsesc rezolvare și să reechilibrăm lucrurile din timp. Conform psihoterapeutului Constantin Cornea, atunci când acestei respingeri de natură intimă i se asociază și alte „simptome“ (nervozitate excesivă, autoizolare, lipsa apetitului, teama crescută de a nu păți ceva copilul), este nevoie să apelăm la câteva ședințe de consiliere.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa: copiisiparinti.ro