psiholog bucuresti

De ce caută bărbatul alte femei, în special după vârsta de 50 de ani?

Posted: 02-08-2020 by admin

psiholog bucuresti

Dacă bărbatul caută alte femei doar după vârsta de 50 de ani, putem spune că se află într-o criză a vârstei ce poate avea legătură cu stima lui de sine, cu relaţia de cuplu ce poate fi disfuncţională. Îl mai poate motiva să caute una sau mai multe femei poziţia socială sau financiară ori grupul de prieteni ce fac acelaşi lucru ca şi el.

Am specificat motivele de mai sus pentru că, în general, un bărbat „vânător” se comportă astfel încă de la vârste mult mai fragede.

Dacă un astfel de comportament nu l-a caracterizat până la 50 de ani şi a apărut brusc în jurul acestei vârste, fie are una dintre problemele descrise mai sus, fie a avut un astfel de comportament dintotdeauna, fie partenera lui a fost prea ocupată să observe ori a preferat să nu vadă o realitate ce nu îi convenea.

Ce putem să facem dacă ne aflăm într-o relaţie cu un astfel de bărbat?

Nu cumva a fost aşa dintotdeauna, dar ai fost mult prea ocupată să remarci acest lucru?

Aşa a fost mereu, dar ai preferat, din varii motive, să te faci că nu vezi?

Dacă nu se încadrează în aceste două categorii, putem merge mai departe, întrebându-ne ce s-a întâmplat în viaţa bărbatului respectiv de s-a schimbat. Situaţiile pot fi următoarele:

  • o criză a vârstei – a conştientizat la un moment dat că are în jur de 50 de ani şi asta l-a speriat, iar conştientizarea s-a produs din cauza unui eveniment declanşator, precum: decesul sau boală gravă a unei persoane dragi, un accident al unei persoane dragi sau pe care l-a produs el însuşi
  • o problemă medicală descoperită de curând sau care s-a agravat în ultima vreme
  • problemele din viaţa de cuplu – poate partenera lui a avut o problemă medicală ce a afectat-o fizic sau psihic ori, din proprie iniţiativă, nu s-a mai îngrijit de propria imagine şi asta l-a făcut să nu o mai dorească.
  • o parteneră care îl respinge sau care îi spune că nu îl mai iubeşte, deoarece nu se mai consideră iubita sau importantă, motiv pentru care ajung să se certe
  • o schimbare a planului financiar sau social – un câştig mult mai mare sau un rol social înalt poate produce transformări într-o persoană. Pentru că a ajuns să câştige mai mult sau pentru că a primit un post important, brusc îşi va dori „să-şi trăiască viaţa”.
  • prietenii – dorinţa de apartenenţă la un grup este un element extrem de important din punctul de vedere al persoanei, dar şi al constructului social. Astfel încât, dacă are prieteni ce au amante, poate dori să demonstreze că şi el este încă capabil să mai cucerească o femeie, doar pentru a fi mai uşor asimilat de grup.
  • o adicţie de alcool sau droguri – se cunoaşte foarte bine faptul că alcoolul, drogurile sau anumite medicamente pot schimba fundamental o persoană. Dacă are o astfel de adicţie, atunci aceasta trebuie rezolvată înainte de orice.

Putem rezolva o astfel de problemă?

Depinde foarte mult de situaţia în care te găseşti, de disponibilitatea pe care o ai pentru a reclădi relaţia cu el sau pentru a-ţi reconstrui imaginea proprie. Pentru o soluţie optimizată şi personalizată, este bine să mergi la un psihoterapeut.

Împreună puteţi descoperi toate cauzele ce v-au dus în această situaţie, dar şi formele cele mai potrivite de rezolvare a problemelor.

Sursa : csid.ro