psiholog bucuresti

Cum se îndrăgostesc femeile?

Posted: 15 septembrie 2021 by admin

psiholog bucuresti

Cu toții ne dorim să întâlnim marea iubire. Acea iubire care ne va aprinde sufletul și mintea, ca o febră, și ne va face să ne simțim minunat, ca într-un basm fără sfârșit. Însă, de la dorință la realitate, uneori poate fi o distanță imensă.

Haideți să încercăm să pătrundem în universul femeii, pentru a descoperi care sunt căile prin care aceasta se îndrăgostește. Din experiența mea de la cabinet, am remarcat că putem vorbi despre 3 căi:

1. Dragoste la prima vedere.
Aceasta are la bază o alchimie fantastică, un cocktail hormonal ce produce o explozie a simțurilor ce inundă mintea și trupul femeii. Dragostea la prima vedere, datorită intensității trăirilor, șterge din mintea femeii scara propriilor valori, lăsând în urmă un sentiment de plutire și visare, ce o face să vadă în persoana de care s-a îndrăgostit, numai calități minunate, greu de înțeles de ceilați, și cu atât mai puțin de replicat. Trebuie spus că, sintagma dragoste la prima vedere’, nu înseamnă neapărat o singură privire. Aceasta poate apărea atunci când femeia este impresionată de ceea ce vede la un bărbat, și eventual aude, preț de câteva clipe, într-o întâlnire întâmplătoare. Sau dacă îl remarcă pe acest bărbat la o altă masă într-un club, restaurant sau cafenea.
Această dragoste ține totalmente de inimă în detrimentul minții, pentru că, dragostea apare mult înainte de a cunoaște persoana de care femeia s-a îndrăgostit, și poate ține, independent de valorile individului respectiv, pentru că, judecățile de valoare se fac prin prisma sentimentelor, nu a valorilor.
Acest tip de dragoste putem spune că are conotații sexuale pure, pentru că alegerea este strict pe baza a ceea ce femeia vede și o impresionează.

2. Nu te place la prima vedere, însă, după o perioadă, valorile tale personale o conving că ești o bună alegere. Asta înseamnă că femeia își cultivă inițial relația cu tine, nefiind impresionată de modul în care arăți. Însă, în timp, remarcând modul în care gândești și te comporți, ajunge să se îndrăgostească de suma valorilor tale, și implicit de tine. Aceasta este o veste bună și pentru femei și pentru bărbați, demonstrând că, uneori, ne putem îndrăgosti și cu mintea nu doar cu inima. Putem spune astfel că, în cazul în care ne dorim o anumită femeie care nu este impresionată de modul în care arătăm fizic, cu răbdare, ne putem cultiva un stil aparte și valori adevărate, care o pot face oricând, să ne remarce, independent de modul în care arătăm. Acest stil de a se îndrăgosti are la bază nevoile femeii, care, dacă sunt satisfăcute de ceea ce vede și aude la un bărbat, îl consideră pe acesta o bună alegere, îndrăgostindu-se de ceea ce reprezintă bărbatul, mai mult decât de modul în care arată.

3. Nu te place la prima vedere și nici valorile tale nu o dau pe spate. Cu toate acestea, persuasiunea ta, o poate convinge în timp, că ești singura persoană pe care se poate baza, deci, din frica de singurătate și lipsa de opțiuni, putem spune că se îndrăgostește’ de tine, pentru că a renunțat să mai caute, să încerce relații care se sfârșesc rău pentru ea. Sătulă fiind de încercări eșuate sau de singurătate, temându-se că va rămâne singură toată viața, uneori, femeia poate alege siguranța unei relații cu o persoană care a fost mereu lângă ea, a sprijinit-o, a înțeles-o și o iubește așa cum nu a mai găsit pe nimeni să o facă.
Foarte des, această împărțire poate ajuta o femeie să își înțeleagă stările și cum a intrat într-o relație anume. Deseori, aud în cabinet: el s-a schimbat, nu mai este ca la început. Adevărul este că toți ne schimbăm pe parcursul unei relații. Din cauza relației de cuplu, a vieții sociale sau carierei. Este important să înțelegem cum facem o alegere, pentru a putea apoi, să găsim modalitatea prin care, putem să ne construim o viață de cuplu minunată. Chiar dacă pare că schimbările din viața fiecăruia sunt fără întoarcere, este doar o aparență. Oricând, prin psihoterapie putem deveni cea mai bună variantă a noastră, însă pentru asta, avem nevoie de un exercițiu de sinceritate cu noi înșine, pornind chiar de la modul în care ne îndrăgostim…

Autor: psiholog Constantin Cornea

Sursa: avantaje.ro