psiholog bucuresti

Ce-i de făcut când persoana pe care o iubeşti e deprimată?

Posted: 06-09-2020 by admin

psiholog bucuresti

Sunt foarte dese situaţiile în care unul dintre parteneri poate ajunge să sufere de depresie. Starea depresivă se poate instala brusc, fără niciun semn, sau poate fi confundată o perioadă cu o stare de melancolie. În orice caz, depresia este o problemă serioasă şi trebuie tratată cât mai curând din momentul în care aceasta apare.

Altfel se poate acutiza sau pot apărea şi alte probleme de natură psihică. De asemenea, anumite probleme ce apar odată cu instalarea depresiei legate de viaţa de familie, de job, sau de interacţiunile noastre cu societatea pot agrava situaţia.

Ce declanşează depresia?

Situaţiile ce pot declanşa depresia pot fi:

  • problemele din cuplu – certuri, înşelat, infertilitate, probleme de natură sexuală, lipsa de afecţiune sau de sprijin
  • problemele la serviciu – suprasarcina profesională, neînţelegeri cu colegii, teama de a nu fi concediat, şomajul
  • probleme de sănătate
  • surmenajul
  • probleme cu somnul, cu viaţa sexuală, probleme alimentare
  • adicţia de droguri, alcool, medicamente, jocuri de noroc

Ce putem face dacă avem pe cineva drag care suferă de depresie?

Cel mai bine ar fi să apelaţi la un psihoterapeut pentru a înţelege ce abordare i se poate potrivi persoanei care suferă. Împreună cu psihoterapeutul se stabileşte un plan de acţiune care să ia în calcul factorul sau factorii ce au declanşat depresia, dar şi stadiul în care se află pacientul, cât şi resursele pe care acesta se poate baza pentru a o depăşi.

De foarte multe ori, aceştia sunt bruscaţi, spunându-li-se că depresia este un moft şi trebuie să facă ceva să se trezească, ceea ce este o greşeală gravă de abordare. Sunt situaţii în care episodul depresiv este major şi poate necesita şi intervenţie medicamentoasă sau chiar internarea pacientului.

De asemenea, pot fi situaţii în care se pune presiune pe persoana deprimată să meargă la terapie, să ia medicamente, să meargă la o sală de sport sau pur şi simplu să îşi dea două palme pentru a-şi reveni. Şi acestea sunt abordări greşite!

De aceea, soluţia optimă o reprezintă psihoterapeutul. Dacă pacientul nu doreşte să vină, este important să vină o persoană apropiată pentru a înţelege care este abordarea corectă. Un sfat la modul general nu există, pentru că fiecare depresiv în parte are o lume internă diferită, la baza căreia stau temperamentul, caracterul, vârsta, experienţa socială, nivelul de cultură şi inteligenţă.

La acestea se adaugă elementul care a produs depresia – divorţul, şomajul, o frică, o temere, o traumă, un accident sau o boală – precum şi elementele ce pot influenţa starea depresivă, cum ar fi consumul de alcool, lipsa unui job, lipsa unei partenere, lipsa prietenilor.

Sursa: csid.ro