Crăciunul și Sărbătorile de iarnă sunt o perioadă magică în care ne dorim ca orice dorință avem să ni se împlinească. Însă, de multe ori uităm în ce constă această magie și care este cu adevărat rolul ei. De aceea, putem spune că avem trei forme de iubire ce ar trebui să înflorească, dar și trei forme de pseudo iubire ce ar trebui să ne dea de gândit.
Avem astfel cele trei forme de iubire supremă:
– Iubirea de Dumnezeu sau orice altă formă sau sintagmă am folosi pentru Marele Creator. Cel datorită căruia există lumea cunoscută, dar și cea necunoscută pe care ne dorim să o aflăm. Dacă vrei să știi dacă există Dumnezeu, mergi într-o secție de bolnavi de cancer, într-o zonă în care posibilitățile de a avea mâncare, lumină sau caldură sunt limitate și uită-te la cei care primesc sănătate, mâncare sau o îmbrățișare.
Vei vedea că Dumezeu există, că se naște de fiecare dată când noi respectăm porunca de a-ți iubi aproapele. Acea poruncă pe care, dacă nu a-i privi-o ca pe o obligație, a-i simți cu adevărat că sublima bucurie este reprezentată de ceea ce oferi, nici pe departe de ceea ce primești. Pentru că lumea este făcută pentru a oferi, de la flori, complimente sau surprize, gândite sau simțite pentru a-ți stimula sufletul și ideea de a te înălța independent de mediul tău, dincolo de norii bucuriei produse celorlalți. Pentru că nimic nu se poate compara cu bucuria pe care o poți simți atunci când oferi, văzând în ochii celui ce îi oferi ceva din magia Crăciunului și mai mult decât atât, magia celui care se naște oferindu-se spre bucurie.
– Iubirea de familie care îngemănează iubirile celor apropiați pentru a simți până în ultima fibră vibrantă a sufletului simfonia alchimică produsă de fiecare pentru fiecare fără umbră de dorința de a primi, oferind doar pentru a simți, ceea ce doar sufletul poate povesti însă nu în cuvinte, ci doar în poezii sau armonii ce nu pot fi auzite, ci doar simțite pentru a vibra împreună.
– Prietenia sinceră ce oferă pentru a completa pe celălalt în dorința de a face parte dintr-un întreg ce nu are legătură cu ființa, ci cu sufletele îngemănate
Și mai avem cele doua ispite:
– Amanta despre care crezi că îți poate oferi doar ceea ce ai uitat a cuceri la partenera ta. Pentru că este mai simplu să ceri decât să oferi pentru a primi. Pentru că este mai ușor să dai daruri așteptându-te la ofrande. Ei bine, o relație de familie nu poate avea la bază o ofertă exagerată având în așteptare o contraofertă ce te poate mântui. Căci nu există brand pe care să îl poți cumpăra asigurându-ți pacea unui suflet atât de rănit încât încearcă să compenseze prin material, ceea ce sufletul tânjește dincolo de el. Este ca și când ai aștepta ca tabloul zugrăvit de tine să fie înțeles în povestea-i din spate de un spirit material. Deșartă asteptare, deșartă deșteptăciune vei primi.
– Apoi avem îndestularea cu tot ceea ce poate cuprinde ea: mâncare, băutură, cadouri ori prea plinul unei lumi deșarte. Nu poți simți ceea ce ai, nu poți vedea ceea ce este, primești doar prin prisma a ceea ce îți dorești. Iar cu cât dorința este mai mare, precum îți este pofta, nicio masă îndestulată de tot ceea ce poți gândi nu poate hrăni un suflet ostoit de neîmplinire. Pentru că pofta este doar în suflet, iar pofta aceasta nu o poate hrăni nici pe departe strălucirea unui diamant ori inițialele scrijelite din suferința unor muncitori prost plătiți pe pielea unei genți sau a unor pantofi ce ar trebui să fie Brand.
Magia sărbătorilor de iarnă poate avea legătură cu o naștere magică în care, fiecare dintre noi, din vise de noapte ori speranțe neîmpărtășite putem găsi calea unei împliniri celeste. În care nicio rețetă nu poate fi repetată sau nu poate fi înșelată de speranțele ce nu cuprind o urmă de credință ce poate reprezenta o stea născută dintr-un suflet stingher, dar plin de speranță și lumina ce poate renaște la rându-i din lumina propriei speranțe o cale pentru el sau pentru orice își dorește să urmeze, un drum ce merge spre o magie pură.
Acea magie pe care o căutăm în luminițe și artificii, în candele sau icoane, în stele de pe cer, toate acestea, de fapt, nu sunt decât imaginea proiectată de sufletul nostru spre cerul infinit. Sărbători magice vă doresc!
Autor: Psihoterapeut Constantin Cornea
Sursa: Garbo.ro
No Comments