Psihologul Constantin Cornea și expertul în HR Mihaela Forgaciu, la EM360 cu Adi Maniutiu.
Despre parenting, educație, locuri de muncă și despre tinerii viitorului între răsfăț, aroganță și profesionalism. Dar și despre multe alte subiecte interesante. Când vorbești despre studii cu doi specialiști, unul psiholog și altul specialist în HR, ajungi neapărat la detalii. Pentru că un studiu al cercetătorilor străini (întâmplător britanici) s-ar putea să nu funcționeze în România. Regulile societății respective trasează cadrul în care rezultatele studiului respectiv au sens.
Sistemele educaționale din lumea dezvoltată se schimbă. Dar schimbarea vine dintr-un set de nevoi pe care specialiștii de acolo le-au observat, adunat și analizat în timp. De aceea, un sistem educațional de afară, chiar dacă produce efecte foarte bune acolo, e foarte posibil să nu funcționeze într-o altă țară.
Psihologul Constantin Cornea crede în „REGULI – NORME – VALORI”, adică în AUTORITATE pentru creșterea unui copil. Explicațiile sale merită ascultate de orice părinte (și, cred eu, de către oricine altcineva).
sursa: em360.ro