psiholog bucuresti

Nu te mai regăsești în relația de cuplu? Iată ce ai de făcut!

Posted: 3 aprilie 2021 by admin

psiholog bucuresti

Un filosof spunea odată că dragostea se sfârșește atunci când ceri lucruri, uitând a le mai câștiga. Simplu, nu?

de psihoterapeut Constantin Cornea

În cabinet descopăr adeseori cupluri în care ambii parteneri știu doar să ceară, gândindu-se că sunt îndreptățiți în cerințele lor. Orgoliul, mândria, traumele și frustrările le sunt avocați, uitându-și într-un colț de suflet sentimentele de dragoste ce le erau odată atât de dragi.

Cum putem scăpa de avocații urii pentru a ne lăsa sentimentele de dragoste și iubire să ne umple sufletul?

Nimic mai simplu. Ura, mândria, orgoliul, furia, frustrarea, negativismul, dorința de a domina sunt precum cojoacele Babei Dochia. Prin psihoterapie le putem lepăda pe rând, lăsându-ne sufletul să strălucească în lumina divină a iubirii.

Pașii necesari pot fi aceștia:

1. Detoxifierea de factorii negativi

– familia de origine ne poate otrăvi oglinda prin care ne vedem partenera/ul. Discuțiile cu familia îi poate ajuta să ne vadă partenera/ul într-o altă lumină. Și îi pot face să înțeleagă până unde și cum pot sfătui și interveni în viața noastră.

– prietenii toxici sunt cei care ne îndeamnă să judecăm sau să cerem de la partener/ă lucruri care îi caracterizează mai mult pe ei decât pe noi.

– prietenii sau colegii care vor de fapt mai mult de la noi. Foarte des se întâmplă să avem împrejur persoane care doresc să ne despartă pentru a ne avea la îndemână. Pentru asta, fac totul să ne demonstreze defectele actualei partenere, făcându-ne să ne îndoim de calitățile și bunele intenții ale acesteia.

Detoxifierea presupune să scăpăm de tot ceea ce purtăm din alte relații cu noi, ca niște îngeri negri ce ne șoptesc doar defecte, făcându-ne să ne uităm cu ură și lipsă de înțelegere la partener/ă. Scuturați-vă de factorii toxici, descoperindu-le adevăratele intenții. Chiar dacă familia de origine, prietenii sau colegii rău intenționați se vor supăra când vor descoperi că sunt deconspirati, lăsați timpul să vă ajute. Familia mai devreme sau mai târziu va înțelege ce vă face bine. Prietenii dacă sunt cu adevărat bine intentionati, dar au luat-o pe o cale greșită, vor dori să rămână lângă voi. La fel și colegii. Dacă însă aveau alte gânduri, chiar dacă aveți senzația că rămâneți singuri, mai bine căutați alte relații decât să aveți lângă voi persoane care vă fac rău.

2. Să ne oferim bucurii

Nimeni nu are o datorie mai mare față de noi să ne facă fericiți decât noi înșine! Dacă noi nu suntem fericiți, înseamnă că nu am făcut totul pentru propria persoană și atunci așteptăm prea multe de la alții.

– faceți sport (fotbal, tenis de câmp, tenis de masă, jogging, yoga, sală).

– învățați lucruri noi: cursuri de dans, de teatru, de desen, pentru a învăța să cântați la un instrument

– clădiți-vă relații care să aibă la bază hobby-uri comune: plimbări în natură, muzee, vernisaje, degustări, pescuit, vânătoare

– regândiți-vă imaginea: modul în care vă îmbrăcăți, coafura

– redescoperiți puterea vindecătoare a rugăciunii

3. Să ne reîntoarcem în cuplu cu tot ce avem mai frumos

Dacă am făcut toate cele de mai sus, înseamnă că am scăpat cu adevărat de frustrări și traume, înseamnă că sunt dispus să renunț la drame și doresc cu adevărat să clădesc sau să reclădesc o relație sinceră de dragoste și iubire alături de partener/ă. Succes!

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa: garbo.ro