Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.
„Am apelat la psihoterapie pentru că nu mai înţelegeam cine sunt şi dacă mai pot reprezenta ceva din perspectiva dorinţei sexuale pentru soţul meu. El a fost primul şi singurul bărbat din viaţa mea. L-am cunoscut când eram la liceu, dar am început o relaţie cu el în timpul facultăţii. Am plecat amândoi de jos, ne-am chinuit foarte mult pentru a ne realiza visurile.
Unii spun că au început de la zero. Noi am început de la minus 10, pentru că nu am avut nimic de la nimeni, am obţinut totul prin munca noastră.
În ultimii ani însă, poate şi din cauza suprasolicitării, soţul meu a început să consume din ce în ce mai mult alcool. La început nu m-am îngrijorat, am considerat că este o situaţie pe care o va depăşi. Însă, din păcate, se pare că alcoolul l-a învins pe el.
Am încercat să vorbesc cu el, să înţeleg ce se petrece cu el şi cum îl pot ajuta. Se închisese în sine şi nu mai deschidea gura decât pentru a consuma alcool. Am încercat să îl trimit la un psiholog sau la un psihiatru, însă refuza cu înverşunare.
Pentru o perioadă am reuşit să ascund această problemă de toată lumea, chiar şi de mine, minţindu-mă că într-o zi el se va trezi şi lucrurile vor reveni la normal. Mă înşelam amarnic.
Viaţa noastră sexuală s-a degradat până când a dispărut cu totul. Au fost situaţii când nu reuşea să aibă o erecţie indiferent cât încercam să îl ajut şi partide când ejacula în… trei minute. Eu deveneam din ce în ce mai frustrată gândindu-mă că am eu o problemă, că nu îl mai atrag sau că nu îl mai excit.
Mă simţeam dărâmată când am venit la tine. Ajunsesem la concluzia că relaţia noastră a murit şi mă consideram vinovată. Nu reuşisem să salvez în soţul meu nici prietenul şi nici amantul. Ambele roluri erau înecate în alcool şi eu mă simţeam eşuată undeva în afara relaţiei.
Cu ajutorul tău am început să îmi recapăt încrederea în mine, să îmi reconstruiesc imaginea. Eu mă puneam încet-încet pe picioare, dar pe el îl vedeam cum se stinge. Voiam să îl ajut, dar era important pentru mine, în primul rând, să mă salvez pe mine. Am înţeles că doar aşa îl puteam ajuta şi pe el.
Curând, am început să mă simt mai stăpână pe mine şi mai încrezătoare în forţele proprii. Am reuşit să slăbesc şi să mă tonific, iar asta mă făcea să îmi placă de mine din nou.
El, în aburii alcoolului, nu prea mă vedea. Îmi era milă de el, voiam să îl ajut, dar nu reuşeam, indiferent ce încercam, să îl scot din cercul vicios în care intrase.
Dar aşteptam, aşa cum mi-ai spus, momentul potrivit. Îmi era frică să nu vină prea târziu, dar altă şansă nu aveam. Şi, la un moment dat, Dumnezeu a vrut să îşi întoarcă faţa şi spre noi. Am primit o invitaţie la nişte prieteni şi mă gândeam că deja ştiu ce se va întâmpla. El va veni deja beat şi la petrecere se va ameţi de tot, urmând să îl car acasă cu greu.
M-am aranjat în acea zi, de parcă mergeam la întâlnire cu un prinţ. Şi am plecat spre biroul lui, tocmai când el se pregătea să îşi încheie programul coborând în barul de jos. L-am oprit la timp şi, poate şi pentru că era treaz, l-am văzut că mă priveşte uimit.
Eram aranjată frumos şi asta i-a plăcut. Pentru prima dată, după mulţi ani, am văzut dorinţa din ochii lui. Ba chiar mi-a propus să rămânem să discutăm un pic pe canapeaua din biroul lui. L-am refuzat cu un sărut plin de promisiune, l-am luat de mână şi am plecat spre petrecere.
A fost o seară cum nu mai trăisem împreună de mii de ani. Şi sexul din seara aceea a fost fabulos, ca în vremurile bune.
A doua zi, a hotărât să vină şi el la tine, văzând rezultatele la care am ajuns eu. De atunci, am început să ne reclădim relaţia şi viaţa, aşa cum cred că merităm amândoi după o viaţă de muncă. Acum muncim şi ne bucurăm de viaţă şi sper ca povestea noastră să continue la fel până la adânci bătrâneţi.”
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : csid.ro