Conceptul de altruism vine din gândirea filosofică, însă termenul a fost inventat de Auguste Comte în secolul al XIX-lea şi se referă la preocuparea pentru bunăstarea celorlalţi. Există însă dezbateri care îşi pun problema dacă altruismul există cu adevărat.
În acest sens, a apărut în psihologie termenul de egoism psihologic, ce sugerează faptul că binefăcătorul primeşte o satisfacţie personală pentru orice gest de ajutorarea a altora. Deci este greu să discernem dacă există cu adevărat un altruism absolut.
Conceptul de egoism a fost introdus de filosoful Henry Sidgwick în cartea „Metodele eticii” din 1874. El compară egoismul cu utilitarismul, spunând că utilitarismul a căutat să maximizeze plăcerea generală, în timp ce egoismul s-a concentrat pe maximizarea plăcerii individuale.
Totul pentru mine?
Filosofia Yang Zhu din secolul IV î.H, numită Yangism, consideră că „wei wo”, adică „totul pentru mine”, este singura virtute necesară pentru autocultivare, gândindu-se, bineînţeles, la faptul că singura nevoie a omului ar trebui să fie aceea de a se autocultiva, pentru a atinge maximumul de potenţial şi bucurie lăuntrică.
Pe de altă parte, filosofi antici precum Socrate, Platon, Aristotel au vorbit despre virtute ca formă superioară de trăire a propriei vieţi.
Din perspectivă psihologică însă, avem nevoie de altruism, fie el şi de faţadă, pentru a putea împărtăşi din binele nostru celor care au fost mai puţin norocoşi.
Egoismul, de asemenea, poate fi uneori benefic, dacă este caracteristic individului doar pentru o perioadă de timp în care poate avea nevoie de singurătate, linişte, spaţiu, pentru a-şi construi baza propriei vieţi, pentru a avea apoi tot ceea ce îi este necesar pentru a putea oferi şi altora din ceea ce el a agonisit.
Exerciţiul sincerităţii cu noi înşine
În viaţa de zi cu zi, sunt foarte multe situaţii în care orice om poate trece prin altruism şi egoism, uneori fără să îşi dea seama. De aceea, atunci când vorbim de ecuaţia altruism versus egoism, exerciţiul sincerităţii cu noi înşine este cel mai important.
Ar trebui să ne putem răspunde la anumite întrebări cum ar fi:
- ceea ce fac acum mă duce cu adevărat acolo unde vreau să ajung?
- oare fac tot ce pot pentru a reuşi să îmi realizez planurile?
- cine este afectat sau impactat negativ de dorinţele mele?
- pot ajunge să îmi îndeplinesc visurile pe o cale prin care să nu rănesc pe nimeni?
Toate acestea ajută la descoperirea unei căi de mijloc, acea cale a propriei mulţumiri de sine, ştiind că nu deranjez pe nimeni, oferind în acelaşi timp, celor care contează pentru mine, tot ceea ce pot eu mai bun.
10 fapte bune şi 10 fapte rele
Chiar dacă nu putem fi altruişti tot timpul, putem măcar încerca să nu fim egoişti.
Egoismul poate reprezenta forma prin care cei apropiaţi se pot îndepărta de noi, iar singurătatea ne poate conduce, mai repede sau mai încet, în prăpastia depresiei.
Omul este o fiinţă socială şi este bine să îşi trăiască astfel viaţa. Egoismul poate fi benefic doar conjunctural şi pe perioade limitate de timp.
Altruismul, pe de altă parte, este dificil de hrănit tot timpul, dacă nu suntem în acord cu noi înşine.
Avem în acest sens o vorbă care spune astfel: încearcă într-o zi să faci 10 fapte bune şi 10 fapte rele. Vei descoperi că poate fi extrem de simplu să faci rău, dar dificil să găseşti forma prin care să faci 10 fapte bune.
Persuasiunea poate fi calea spre echilibru şi bucurie lăuntrică, indiferent de faptul că gesturile altruiste prin care faci bine nu sunt totalmente altruiste. Pentru că este posibil să le faci mai degrabă pentru propria bucurie decât pentru nevoia celuilalt, tot este mai bun altruismul, în comparaţie cu egoismul pur.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : csid.ro