“Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata…” Psiholog Constantin Cornea
In calitate de psihoterapeut stiu bine ca sunt vremuri foarte grele pentru foarte multe persoane, in acest sens am scris mai multe articole in care sa vorbesc despre ce putem face in aceasta perioada pentru a ne usura viata.
Insa simt nevoia sa arat ca sunt si persoane care au reusit sa isi depaseasca starile si care, pentru moment cel putin, sunt bine. Ele pot reprezenta un model pozitiv de urmat.
“Cand am auzit prima data de coronavirus am crezut ca, din nou, am toate bolile pamantului. Nici nu stiam exact cum se manifesta, dar eu deja aveam o gramada de manifestari care mai de care mai ciudata. Am discutat cu tine si am ramas surpris de diagnosticul de ipohondrie. Cum adica, pana acum am alergat dupa cai verzi pe pereti?
Aveam un dosar cu sute de pagini de: ecografii, coronarografii, ct-uri, rmn-uri, cautand cu disperare sa descoper ce problema am. Dupa ce am disperat pe toata lumea si am ajuns la capatul puterilor, a venit coronavirusul si mi-a pus capac. Am clacat.
Discutand cu tine, am invatat sa ma relaxez, sa imi analizez mai usor starile si sa descoper ca pot trai si fara senzatia de boala. Sotia mea a fost cea mai fericita. Dupa ce, ani in sir am alergat-o ca pe hotii de cai, pe la camerele de urgenta si spitale, in sfarsit vorbeam cu cineva si ascultam. Acum, chiar daca este o perioada foarte grea, am invatat sa ne traim relatia cum nu am mai facut-o de ani de zile. Doamne cat timp am pierdut in van. Incercam sa il recuperam si speram sa ne bucuram de viata in continuare….”
“Avand pana in 30 de ani, am considerat ca coronavirusul este o gluma pentru mine. Pana in ziua in care, am aflat ca un foarte bun prieten, cam de aceeasi varsta cu mine, a fost internat in Italia in stare foarte grava. Atunci am facut pentru prima data atacuri de panica. Habar nu aveam ca sunt atacuri de panica. Credeam ca am capatat brusc o boala care ma va face sa pocnesc. Ori sa imi crape o vena la cap, ori sa fac un infarct. Cateva zile am umblat bezmetic, insa nimeni nu avea timp de mine, in afara de mama. Ea mi-a spus sa vorbesc cu tine pana reuseste sa ma programeze la ce voiam eu: rmn, ct si altele asemenea.
Am inteles repede, fiind inginer, ca sufar de atacuri de panica. Bineinteles ca ti-am ascultat sfatul si am fost si la cardiolog. Acum sunt mai linistit. Parca aceasta boala mi-a aratat cu adevarat ce conteaza in viata: familia, prietenii si apoi restul. Daca pana acum traiam pe premiza “totul sau nimic”, acum, nu mai consum alcool, am inceput sa dorm mai mult si ma simt excelent. Sunt bucuros ca traiesc si asta imi este deajuns. Mi-am planificat deja activitatile care imi aduc bucuria in casa si simt ca am parte de un nou inceput…”
“Ne certam ca chiorii pentru orice. Ajunsesem sa nu ne mai suportam si amandoi credeam ca celalalt s-a schimbat si este de vina. Singura solutie o reprezenta divortul.
Pana cand, a aparut coronavirusul. Si odata cu el, dorinta de a fugi fiecare unde o apuca. Sotia a fost prima care a vorbit cu tine, apoi eu. Am tot discutat si am descoperit, fiecare in ritmul sau, sentimente de care nu eram constienti. Munca ne luase mintea pur si simplu. Si, odata cu propunerea de a lucra de acasa, am crezut ca o sa ne omoram. Slava Domnului ca nu a fost asa!
Ne-am descarcat sufletele, scuturand praful de pe propriile inimi, ce pareau ca acum incep sa bata din nou. Eu o vedeam altfel iar ea, se uita intr-un anumit fel la mine. Ce bine ca ne-ai spus de dans. Candva eram amadoi sufletul petrecerilor. A fost o adevarata revelatie sa descoeprim cat de mult ne lipsise dansul. Acum, dansam amandoi prin casa si asteptam, cu sufletele pline de iubire, sa treaca si aceasta perioada…”
Autor: Psiholog Constantin Cornea