Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.
„Toată viaţa am crezut că Amor omnia vincit – dragostea învinge totul –, dar se pare că dragostea pe care am trăit-o eu făcea parte dintr-o altă categorie. Am învăţat şi am muncit foarte mult pentru a realiza ceea ce am. Am învins greutăţi enorme şi am răzbătut, având un rol social şi beneficii materiale mult peste medie. Ce mi-a lipsit însă a fost dragostea unei femei. Furat fiind de viaţă, nu mi-am dat seama de asta ani în şir.
Cu câţiva ani în urmă însă, am cunoscut-o pe ea. Într-un club de fiţe, înconjurată de persoane de bani gata, pierde-vară. Ea m-a remarcat prima şi a venit la mine la masă. Discuţia a mers de la sine, udată din belşug cu băuturi alese. Fără să îmi dau seama, m-am îndrăgostit de ea.
Ani în şir, am făcut totul pentru a o avea, pentru a o schimba. I-am cumpărat tot ceea ce şi-a dorit, am dus-o în locuri minunate, făcând tot posibilul să mă iubească. Ea spunea că mă iubeşte, dar eu nu simţeam asta. Era evident că stă cu mine pentru bani, dar am sperat că se va schimba.
Când am venit la tine, eram în culmea disperării. Voiam să mă sfătuiesc cu cineva, să mai cer o opinie, să înţeleg unde greşesc şi ce pot să fac mai mult pentru ea. Discuţiile iniţiale au fost tranşante şi am înţeles, mai mult decât oricând, că La donna è mobile. M-a durut şi am acceptat cu greu. Nu îmi venea să cred că toate eforturile şi investiţiile mele au fost în van.
Mi-am dorit chiar să merg cu ea la terapie de cuplu. M-a privit de sus, spunându-mi: Dacă ai probleme, du-te şi rezolvă-le.
Orice am făcut, nu am reuşit să o scot din mediul ei. Îi plăceau doar cluburile de fiţe, masa cât mai în faţă, discuţiile sterpe cu idioţi beţi despre faptul că sunt şmecheri şi lumea este proastă. Eu, intelectual fiind, m-am simţit total pe dinafară, însă, de dragul ei, am acceptat.
Eram sigur că mai devreme sau mai târziu va face diferenţa şi va dori să îşi schimbe viaţa. Ea însă trăia pe premisa Carpe diem – trăieşte-ţi viaţa. Eu voiam să înlocuiesc clubul cu opera, cafeneaua cu teatrul, lâncezitul cu plăcerea de a savura o carte sau un film împreună. Îmi doream să facă o facultate, iar ea îmi răspundea: Nu învăţăm de la şcoală, ci de la şcoala vieţii.
După toate discuţiile cu tine, am început să simt din nou că trăiesc. Îmi doream în continuare o iubită, dar nu mai simţeam nevoia să mă fac iubit. Şi nu am aşteptat foarte mult. Curând, am început să remarc femeile din jurul meu şi pot spune că am întâlnit ceea ce îmi doream.
A fost incredibil de greu să scap de fosta. Mă urmărea peste tot, mă suna după zeci de numere la orice oră, mă căuta la birou. Când reuşea să mă găsească, mă implora să ne reluăm relaţia, plângea şi spunea că regretă şi că va face totul să fie bine. Însă pentru mine era deja prea târziu – Quod erat demonstrandum. Ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat.
De asemenea, am avut mare noroc cu noua parteneră, care a fost foarte înţelegătoare. Şi-a dat seama că fosta nu era în toate minţile şi a fost tot timpul lângă mine.
Acum suntem bine, sperăm să ne construim o familie frumoasă şi să ne bucurăm de viaţă. Fosta mai bântuie din când în când, din ce în ce mai rar, dar viaţa merge mai departe.”
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : csid.ro