Cum să creşti un copil încrezător în forţele proprii

Posted: 22 septembrie 2019 by admin

Fiecare copil are cu anumite abilităţi şi talente. Părinţii trebuie să descopere aceste abilităţi, să-l încurajeze şi să-l îndrume în aşa fel încât să-şi urmeze chemarea. Nu trebuie ca părinţii să aştepte momentul în care cel mic începe şcoala pentru ca profesorii să observe pasiunile şi talentele copilului. Un studiu condus de Carol Dweck, profesor de psihologie în cadrul Universităţii Standford, a arătat că părinţii ar trebui să-şi laude copiii pentru efortul depus pentru a duce un lucru la bun sfârşit, nu să le spună mereu că sunt deştepţi sau talentaţi fără să aibă vreun motiv real. Într-un interviu, acordat ziarului Media10, psihologul Constantin Cornea vorbește despre cum putem crește copii fericiți, echilibrați și adaptați la societatea în care trăim.  

⇒ Media10: Mulți părinți sunt stresați de tot ceea ce presupun studiul și școala copilului. Ce nu trebuie să facă părinții când e vorba de școală?

Constantin Cornea: Este o întreagă poveste pe această tema. În primul rând, înainte de a ne gândi la scoală, trebuie să ne asumăm cu adevărat rolul de părinte încă din primii ani de viață ai copilului. Este important să ne vadă exprimându-ne cu dragoste și afecțiune față de apropiați, dar și față de el. De asemenea, ar trebui să ne gândim ce abilități dorim să dezvoltăm la copil, și să le discutăm până ajungem la un acord în relația de cuplu pentru că, mai apoi să educăm corect copilul. Unui copil educat îi va fi mult mai ușor în școală, dar și în viață. Când ne referim strict la școală, este important să fie cât mai aproape de casă pentru a nu ajunge copilul deja obosit la ore. Apoi, să încercăm să găsim o învățătoare care să corespundă nevoilor dar și dezvoltării de până atunci a copilului. Mai apoi, este bine să avem încredere în învățătoare că își va face meseria și va educa copilul, pe măsură inteligenței și calităților lui căpătate până la intrarea la școală.

⇒ Media10: Media Zece derulează campania „Crescuți să fie fericiți”. Cum creștem copii fericiți?

⇒ Constantin Cornea: Așa cum am spus și mai sus, fericirea copilului se cultivă încă de la primele ceasuri de la venirea lui pe lume. Este important să avem grijă că în casă să fie o atmosfera caldă, iubitoare, prietenoasă. Modul în care comunică persoanele ce sunt în jurul copilului este din nou, important. Să nu uităm, faptul că, un copil învață în primul rând prin a imită ceea ce vede și aude, nu prin ceea ce noi dorim să îi impunem dar nu facem nici noi. Dacă părințîi își rezolva traumele și frustrările până la venirea copilului, va fi mai simplu. Dacă nu, frustrările lor vor putea influență creșterea copilului într-un mod negativ. Doi părinți echilibrați emoțional, cu așteptări realiste ce se comportă cu dragoste, vor putea crește un copil cu adevărat fericit. Și nu doar fericit, ci și educat și pregătit să înfrunte cu adevărat problemele pe care I le va ridică viață.

⇒ Media10: Mulți copii au părinții plecați în străinătate, cresc pe lângă bunici, rude. Alții au crescut 10-12 ani singuri. Cât de grea este pentru un copil această situație? Ce urme poate lăsă?

⇒ Constantin Cornea: Depinde foarte mult de cine îi îngrijește. Dacă au bunici ce le pot oferi suportul afectiv, dar și educația necesară, viață lor va deveni plăcută. Dacă nu, frustrările lor îi pot vor urmări, uneori, toată viață, ajungând să își distrugă familia și viitorul.⇒ Media10: Copii și tinerii, în general, sunt acaparați de gatgeturi. Care sunt riscurile utilizării excesive?⇒ Constantin Cornea: Utilizarea excesivă poate dezvoltă la copil o seama întreagă de probleme. Putem vorbi de tulburări de personalitate sau comportament, depresie, anxietate, tulburare obsesesiv-compulsivă, atacuri de panică, obezitate, comportamente antisociale sau asocial.⇒ Media10: Este nevoie să fim mai tolerenți, mai atenți la cei din jur. Cum facem asta? Constantin Cornea: În primul rând rezolvandu-ne propriile frustrări. Un om liber este un om împăcat cu el însuși, care este mulțumit de ceea ce are și eliberat de nevoia de a avea ceea ce nu îi trebuie. Odată atins acest echilibru, putem împărtăși în jurul nostru, respect, dragoste, prietenie.

  • Laudă efortul, dar nu ignora rezultatul! Mulți părinți înțeleg că prin lăudând efortul, trebuie să nu dai importanță rezultatului. Greșit, spune specialistul. Te poți bucura alături de copil de succesul obținut, dar asigură-te că el înțelege că a reușit datorită efortului depus, și nu al calităților cu care a fost înzestrat.
  • Discută cu el despre reușitele și eforturile tale. Povestindu-i despre experiențele tale prin care ai reușit depunând efort, și nu datorită abilităților tale, este o bună metodă de a-l motiva. Întreabă-te zilnic ce îl poți învăța nou pe copilul tău. Masa în familie poate fi o bună ocazie în care părinții pot povesti copiilor despre experiențele lor, despre cum au învățat din greșeli.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : mediazece.ro