Suntem in secolul vitezei mai mult decat oricand. Tot ce se intampla in viata oamenilor se succede cu o repeziciune cum nu a mai fost nicicand. Ce ar mai putea reprezenta 15 minute in aceasta situatie? Hai sa vedem:
- Trezeste-te cu 15 minute mai devreme. Vei avea mai mult timp sa te dezmortesti!
- Pleaca cu 15 minute mai devreme de acasa. Traficul va fi mai usor de suportat, drumul poate deveni mai lin. Ziua poate fi mai buna.
- Vino cu 15 minute mai devreme la intalnire, oamenii se vor comporta mai frumos.
- Lasa 15 persoane a cate un minut sa te depaseasca, sau sa treaca strada. Vei primi mai multe zambete.
- Opreste-te 15 minute in ploaie. Picaturile iti vor spala grijile, gandurile, temerile…
- Zambeste celui care a intarziat mai mult de 15 minute si multumeste-i ca a ajuns. Intreaba-l cum se simte azi si lasa-l 15 minute sa iti vorbeasca despre el. Vei putea castiga sau recastiga un prieten.
- Stai la masa 15 minute in plus, mancarea va fi mai buna.
- Zambeste timp de 15 minute, vei vedea mai multe zambete in jurul tau decat ai vazut vreodata.
- Joca-te cu copilul tau 15 minute si lasa-l sa stabilieasca el regulile. Vei redescoperi copilul din tine.
- Suna-ti parintii 15 minute. Se vor bucura mai mult decat crezi si iti vor face ziua mult mai buna.
- Magaie-ti sotia 15 minute. Fara sa ceri ceva. Zambeste-i, mangai-o, alint-o, complimenteaz-o. Vei vedea ca este mai frumoasa ca oricand.
- Cauta 15 minute pe strada un caine, o pisica si priveste-i. Te vei simti mai bun.
- Doar 15 minute: zambeste, razi, bucura-te, glumeste, alinta, joaca-te, roaga-te, complimenteaza. 15 minute nu reprezinta mai nimic, dar ce poti obtine in 15 minute iti poate schimba viata.
Daca nu ma crezi intreaba: un batran singur, un copil care nu are cu cine sa se joace, un bolnav care are dureri, o persoana care urmeaza sa intre intr-o operatie grea, un muribund. Ei iti vor spune cum trec, cat dureaza, ce pierzi, daca esti sanatos si nu iti oferi 15 minute…
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : Kudika.ro