Sa ridice mana sus cine nu s-a indragostit cel putin o data de o persoana cunoscuta pe internet. Sa ridice mana sus, cine nu a simtit fluturi in stomac atunci cand casuta de mesaje arata un mesaj nou.
Sa spuna drept, cui nu i s-a innegurat ziua cand a vazut o postare “nelalocui” ei pe wall-ul sufletului pereche virtual? Sa ridice mana sus, cine nu a avut moment in care s-a simtit mai confortabil, mai inteles, mai real in lumea virtuala decat in cea reala? Sa ridice mana sus cine nu a fost dezamagit de realitatea de dincolo de avatar?
Suntem din ce in ce mai prinsi de realitatea virtuala. Si de ce nu am fi? Este controlata, este colorata, arata doar ce e mai bun si mai frumos in peste 90% din cazuri. Si noi? Noi aratam exact ce vrem, cand vrem si cum vrem. In jurul nostru, observam tot mai multi oameni singuri, tot mai multi oameni tristi. Si multi se plang de asta.
Insa, trebuie sa recunoastem, preferam de multe ori sa ne conectam la retele sociale. Au inceput sa ne curga prin vene. Gasim aici de toate. Inclusiv dragoste. Procentul cuplurilor care s-au cunoscut pe online creste de la un an la altul, lucru absolut normal avand in vedere puternica ascensiune a internetului. Oricum putini din cei care se conecteaza la internet nu pun in cui ce respira, ce manca, ce iubesc, ce urasc, desparitirile, casatoriile, calatoriile.
Vorba unui prieten: “Pe Facebook ne indragostim, pe Facebook divortam.” Devine perfect normal sa ne conectam si sufletele pe internet cu cel/cea care corespunde tiparului nostru.
Cat despre chimie? Ea ramane de stabilit, dupa proba intalnirii fata in fata.
Si totusi la ce riscuri ne supunem punandu-ne sufletul pe o „tava online”?
Am stat de vorba despre acest subiect cu psihoterapeutul Constantin Cornea.
CSID: Ultimii ani sunt caracterizati de expansiunea retelelor sociale si a relatiilor virtuale. Sunt sanatoase „relatiile de dragoste” virtuale?
Psihoterapeut Constantin Cornea: Depinde in functie de fiecare persoana in parte. Putem spune ca sunt trei categorii de persoane. Prima categorie este formata din cei care isi gasesc astfel fericirea. A doua categorie este formata din cei care se mint, crezand ca au o relatie atunci cand stau doar de vorba pe net cu cineva. In cea de a treia categorie ii putem gasi pe aceia care au cunoscut pe cineva pe site dar au ramas dezamagite de realitate, care nu mai corespunde cu imaginea pe care si-o facuse anterior, pana sa se cunoasca personal.
CSID: Este adevarat ca te poti indragosti cu adevarat de o persoana aflata pe partea cealalta a unui monitor rece ori a ecranului unui smart-phone?
Psihoterapeut Constantin Cornea: Bineinteles ca poate fi adevarat. De fapt unii oameni se indragostesc de dragul sentimentului mai mult decat de o persoana anume. Ecranul iti ofera posibilitatea de a-ti contura imaginea in functie de propriile dorinte. Problemele apar ulterior cand descoperim ca imaginea construita de mintea noastra nu corespunde cu realitatea…
CSID: In ce capcane reale pot cadea cei care se indragostesc virtual?
Psihoterapeut Constantin Cornea: Capcanele pot fi grave sau mai putin grave. Mediul virtual se stie ca reprezinta o pepiniera pentru cei care practicea comertul cu carne vie, de distribuitorii de droguri sau persoanele cu probleme psihice pana la persoanele casatorite care cauta doar aventuri.
CSID: Ce avantaje au prieteniile virtuale (sunt oamenii mai sinceri?)
Psihoterapeut Constantin Cornea: Nu putem generaliza atunci cand vorbim de o masa atat de mare de oameni care discuta pe internet. Putem doar sa ne gandim la cat de sincera poate fi o prietenie care se bazeaza doar pe mediul virtual…
CSID: Cum ne intoarcem la realitate, de multe ori „cruda” si neinteresanta?
Psihoterapeut Constantin Cornea: Cautand in viata reala ceea ce cautam pe internet. Numai ca, in aceasta situatie avem nevoie de un exercitiu al sinceritatii fata de propria persoana si de propriile asteptari.
CSID: Cum ii putem ajuta pe cei din jurul nostru care au „cazut” in mrejele relatiilor virtuale?
Psihoterapeut Constantin Cornea: In primul rand incercand sa vedem de fapt ce cauta ei. Pentru ca, mai apoi, sa incercam sa le indeplinim acele asteptari dar numai in cazul in care se potrivesc felului nostru de a fi. Dar daca descoperim faptul ca internetul reprezinta o interfata a minciunii pentru prietenii nostri este bine sa ii indrumam spre un psiholog.
CSID: In economia unei vieti, au si acest tip de relatii virtuale sensul lor?
Psihoterapeut Constantin Cornea: Bineinteles ca au. Ne pot oferi mai multa mobilitate pentru imaginatie si comunicare fara sa fim nevoiti sa ne deplasam. Deci putem castiga timp, experiente noi, informatii utile, dar si sa cunoastem persoane noi pe care altfel nu le-am putea descoperi.
CSID: Care este diferenta intr-o relatie de tip virtual si o relatie reala?
Psihoterapeut Constantin Cornea: Diferenta intre o relatie virtuala si una reala este simpla. Palpabilitatea in primul rand. Mai apoi putem vorbi despre faptul ca o relatie reala traieste, se schimba transformand ambii parteneri, uneori se desface iar alteori evolueaza spre o familie, copii… O relatie virtuala te poate invata sa minti si sa te minti. De asemenea te fereste de relatiile reale care iti pot aduce experiente reale. Astfel se pot naste boli psihice, sau asteptari nerealiste de la oamenii din viata reala.
CSID: De ce nu ne-am mai ascunde in spatele unui avatar?
Psihoterapeut Constantin Cornea: Pentru ca viata reala presupune experinta, evolutie, transformare, sinceritate. In spatele avatarului putem ajunge sa traim doar experiente imaginare. Iar imaginatia in lipsa realitatii poate conduce la tulburari psihice. Avatarul, ca de altfel oricare alt instrument trebuie folosit cu moderatie, nu trebuie sa inlocuiasca realitatea.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : csid.ro