Cât de dăunătoare poate fi pornografia
Pornografia îşi face astăzi loc în viaţa multora dintre noi. Iniţial, dorinţa de a consuma materiale pornografice poate apărea din curiozitate, dar acesta poate fi primul pas către o dependenţă greu de învins. ”Este la îndemână, este gratuită, şi se doreşte a fi un înlocuitor pentru sex sau un condiment în plus pentru cei care au o viaţă sexuală nesatisfăcătoare”, precizează psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.
În general, adolescenţii şi persoanele singure pot fi ţinte sigure pentru acest gen de materiale. ‘’Adolescenţii îşi doresc să cunoască universul intim al persoanelor de sex opus şi urmăresc acest gen de materiale de la vârste fragede, iar persoanele solitare încearcă să treacă peste sentimentul de singurătate’’, subliniază Constantin Cornea pentru Gândul.
În opinia psihoterapeutului, pornografia poate declanşa o serie de probleme:
1. Dacă pornografia apare prea repede în viaţa unei persoane, o va transforma în plan sexual. În primul rând, aceasta va considera că ceea ce vede în filmele pentru adulţi se întâmplă şi în realitate. Astfel, este influenţată relaţia cu sexul opus. Individul va crede că relaţiile sexuale trebuie să se desfăşoare exact cum se întâmplă în filmele pornografice, repede, fără a cuceri persoana respectivă, fără a mai construi alături de aceasta o poveste de viaţă sau de cuplu. Persoana respectivă va avea convingerea că actul sexual trebuie să fie spontan, fără preludiu, pe repede înainte. Pornografia descoperită la o vârstă fragedă influenţează două aspecte extrem de importante:
Viaţa de cuplu. În această privinţă tendinţa va fi să se ardă etape, totul pentru a consuma repede actul sexual. Astfel, dorinţa de a-l cuceri pe celălalt, de a impresiona, sau de a construi alături de acesta o relaţie, va fi înlocuită doar de dorinţa de a-l poseda. Ceea ce poate distruge romantismul, comunicarea, relaţia.
Viaţa sexuală. Filmele scot în evidenţă stări care în realitate se obtin greu. 9 din 10 femei spun că nu se regăsesc în filmele porno. Pentru a putea merge mai departe au nevoie în primul rând să fie cucerite, au nevoie de dragoste, de sentimente, de un buchet de flori sau un compliment. Dacă această etapă nu există, femeia suferă, de obicei, de anorgasmie. Dacă se ard etapele preliminare, de cucerire, se ajunge la sex. Ei bine şi aici femeia are nevoie să fie cucerită, incitată, excitată, altfel nu poate ajunge la orgasm. De aceea, aceste materiale duc la tulburări grave ale vieţii sexuale.
2. Tulburările sexuale pe care le poate aduce dependenţa de pornografie: anorgasmie, ejaculare precoce, lipsa erecţiei, lipsa ejacularii. Acestea apar pentru că privitul la materialele pornografice produc o excitaţie, iar aceasta trebuie consumată, de obicei de unul singur. Diferenţa dintre masturbare şi orgasmul obţinut alături de partener este imensă. Tocmai de aceea, peste 75% dintre femei nu au orgasm vaginal. Masturbarea apare repede în viaţa lor, orgasmul este obţinut clitoridian, nu vaginal, iar povestea poate dura ani, pâna apare un partener. Dacă ulterior nu va avea un partener extrem de înţelegator, e posibil să nu reuşească niciodată să simtă şi orgasmul vaginal. De asemenea, în cazul bărbaţilor, masturbarea excesivă poate duce la ejaculare precoce. De aceea, atunci când fac sex, le va fi greu să menţină erecţia mai mult timp, iar ejacularea să se producă după o perioadă mai lungă. Pentru un act sexual satisfacător, atât femeia, cât şi bărbatul au nevoie de încredere, de dragoste şi sentimente, de dorinţa de a-l face pe celălalt să se simtă bine. Filmele te învaţă doar să îl posezi pe celălalt, ceea ce dezvoltă mai degrabă instinctele primare, în dauna celor de dragoste şi afecţiune.
3. Adicţia. Atâta timp cât se petrece zilnic sau de câteva ori pe zi, este o adicţie ca oricare alta, aşa că şi are gradul de toxicitate caracteristic. O persoană care dezvoltă o adicţie pentru materialele pornografice devine anxioasă sau depresivă, dacă nu îşi poate satisface această nevoie, iar asta poate influenţa decisiv relaţia cu societatea, în sens negativ.
4.Toxicitatea. Materialele pornografice pot deveni toxice, pentru că influenţează relaţia cu sexul opus şi te lipsesc de posibilitatea de a construi relaţii de dragoste sau de prietenie adevărată. Pentru că poate crea un filtru sexual instinctual, în sensul în care orice construcţie socială poate avea la bază dorinţa excesivă de sex.
5.Tulburări de comportament sexual. Excesul de materiale pornografice îţi creează iluzia că partenera îşi doreşte tot ceea ce apare în acele filme. Astfel, dacă nu pui în practică ceea ce vezi în acele filme, te vei putea simţi anxios sau depresiv, astfel poţi ajunge să distrugi relaţia de cuplu.
6. Tulburările de personalitate se pot dezvolta pentru că nu mai ştii cu adevărat ce îşi doreşte sexul opus. Ceea ce poate duce la depersonalizare sau la comportamente exagerate.
7. Tulburări alimentare. Această adicţie poate influenţa şi relaţia pe care o ai cu mâncarea. Te poţi trezi că mănânci obsesiv compulsiv, tocmai că nu poţi pune în practică toate fanteziile pe care le-ai văzut pe internet.
”Fiecare persoana este unică în felul ei. De aceea, cea mai potrivită soluţie o reprezintă psihologul, alături de acesta poţi descoperi care sunt adevăratele cauze ale dependenţei, dar şi care sunt soluţiile individuale de a ieşi învingător. Drumul poate fi lung, dar e important să te cunoşti, să îţi descoperi calităţile şi defectele, să înveţi să ai succes la sexul opus, dar şi în viaţa socială”, concluzionează psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : gandul.info