Avem tendința de a crede că orice părinte își divinizează copilul considerându-l cel mai frumos și mai deștept copil care există. Cu toate acestea, am văzut în cabinet, de-a lungul anilor, părinți care își reneagă în moduri diferite copilul. De aceea am denumit acest sindrom Hefaistos, de la fiul partenogen al Herei care, născându-se șchiop și foarte urât, a ajuns să fie aruncat de pe muntele Olimp de către mama și tatăl său.
În contextul acestui nou sindrom, vorbim despre două categorii de părinți: cei care își reneagă sau refuză să aibă o relație cu propriul copil încă de la început, iar a doua categorie este reprezentată de părinții care își reneagă copilul mai târziu din cauza unui eveniment declanșator sau a mai multora.
Prima categorie este reprezentată de părinții care își reneagă total încă de la început copilul. Iar aceștia o fac pentru că acel copil s-a născut cu anumite diformități, boli grave sau pentru că ei consideră că nu și-au dorit acel copil.
Acești părinți nu doresc să participe în niciun mod la creșterea și educarea copilului sau oferă doar o contribuție materială nedorind să ia contact cu acel copil.
Putem vorbi în acest caz de părinți care au la rândul lor traume grave, traume pe care nu și le-au rezolvat și care îi fac să fie extrem de reci și de distanți față de propriul copil. Cum de altfel, putem face referire la părinții care consideră că au fost “păcăliți” să aducă pe lume acel copil, copil pe care nu și l-au dorit niciodată, ceea ce îi face să nu simtă niciun fel de empatie sau responsabilitate considerând că, nedorind acel copil, se pot descotorosi de el pentru a fi lăsat în grija părintelui manipulator.
A doua categorie este reprezentată de părinții care ajung să își renege copilul. Ajung să facă acest lucru motivați de un eveniment sau de un șir de evenimente ce îi fac să se îndepărteze total de propriul copil. Sunt părinții care își pun mari speranțe în propriul copil, iar acesta nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor propriilor părinți. Sau părinții care au un copil care crează probleme mari, este adictiv, face acte antisociale, fuge de acasă, provoacă accidente cu urmări grave. Părinții acestor copii spun că au făcut totul pentru a-și crește copilul în cele mai bune condiții, însă acesta a apucat-o, mai devreme sau mai târziu, pe căi greșite ce depășesc capacitatea propriilor părinți de a-l mai struni în vreun fel sau de a-l mai putea aduce vreodată pe o cale normală.
Sau mai vorbim despre situațiile mai moderate în care părinții au investit timp și bani pentru ca acel copil să aibă o carieră în sport, în muzică sau în alte domenii, iar copilul, după ani de chin, și-a dat seama că a făcut un lucru obligat de părinți, nu pentru că și-a dorit. De aceea renunță pentru că își dorește o altă cale
Se poate remedia acest sindrom?
De foarte multe ori, da. Însă este foarte important de stabilit de la început în care dintre cele două categorii sunt încadrați părinții, cât și care este scenariul de care suferă părinții. Apoi, trebuie văzut în ce categorie se încadrează copilul. Dacă are o boală gravă, dacă nu a fost dorit de către unul dintre părinți ce se consideră manipulat sau dacă vorbim despre un copil care este total scăpat din mână, care a dezvoltat un sistem antisocial grav sau o adicție extrem de gravă.
În funcție de cele trei axe de mai sus, putem vorbi despre psihoterapie de cuplu împreună cu psihoterapie pentru copil. Sau, în cazurile mai grave, de intervenție medicamentoasă sau chiar internare pentru dezintoxicare în cazul unui copil cu adicții foarte grave.
Important este ca părinții să încerce să apeleze la un terapeut experimentat, pentru a evalua cu acuratețe ce a declasat acest sindrom pentru că, în funcție de elementele declanșatoare, vorbim și de un plan individualizat de intervenție terapeutică.
Autor: Psihoterapeut Constantin Cornea
Sursa: Garbo.ro
No Comments