Acest sindrom este foarte întâlnit în relațiile de cuplu toxice. Să nu uitam că într-un articol mai vechi spuneam că 9 din 10 cupluri cu mai mult de 5 ani vechime, sunt toxice. De ce afirmam acest lucru?
Pentru că, dacă discutați cu persoanele pe care le cunoașteți din jurul vostru, și care au mai mult de 5 ani de când sunt într-o relație de cuplu, veți vedea, poate, cu stupoare că, discutând despre partener se plâng în permanență. Ba nu primesc iubire, sex, atenție, sprijin, comunicare, ba sunt sufocate de partenerul care oferă deja prea mult. Oricum ne-am uita, nu vedem pe cineva care, să vorbească cu drag despre partener, despre visele pe care le construiesc împreună, despre calitățile amâdurora pentru care se apreciază reciproc. Nici poveste de așa ceva. Ai senzația că 9 din 10 persoane au ales pur și simplu la întâmplare o persoană, habar nu poți avea cum de a fost îndrăgostită de acel om din moment ce acum, are doar defecte.
Scap de tine dar vreau să fii nefericit!
Curios este următorul lucru, toate aceste persoane care se plâng de partenerul lor și de defectele acestuia pe care le îndură ca niște eroine pentru niște motive pe care nici măcar ele nu le cred, vor țipa ca din gură de șarpe dacă o altă femeie le ia partenerul și dacă acesta devine fericit în noua relație.
Ferească Dumnezeu să le întrebi apoi: bine dragă, dar de ani de zile te plângi de el, nu este bine că te-a scapăt o altă femeie de el și de suferința ta nemaîntâlnită? Dacă vei pune această întrebare vei fi considerat, misogin, lipsit de suflet sau de empatie. Însă, dacă femeia respectivă s-ar gândi un pic mai mult, ar vedea că ai empatie și că poate fără să își dea seama, și ea își dorea, după cât de mult se plângea de partener, să scape de el. Să scape de el da, dar nu să fie el fericit într-o altă relație….:)))
Și uite așa, apare sindromul “Fata morgana”. Toți cei care își compară partenerul pe care îl au sau și-l doresc cu o persoană perfectă, suferă de acest sindrom. În primul rând pentru faptul că, cei care își doresc asta nu sunt perfecți la rândul lor. Dar și pentru faptul că, persoana perfectă nu există.
Denumeam, tot într-un articol anterior, Sindromul Moș Crăciun. Pentru că ne îndrăgostim de modul în care o persoană arată, în primul rând. Și apoi de modul în care se compară cu noi. Doar că, marea majoritate a comportamentelor de la început sunt doar de fațadă. Nu vorbește nimeni la început despre cine o să facă curățenie, o să spele, o să aranjeze lucrurile prin casă, ce nevoie de sex are, ce gânduri de carieră are, cum dorește fiecare să se împartă banii în familie, cum ne comportăm cu parolele partenerului, dacă are dreptul să aibă conturi pe site-urile de socializare, cum ne înțelegem cu familia de origine, cum vom crește copiii, plus alte valori și dileme care vor fi descoperite după ce ieșim din sindromul Moș Crăciun. Și imediat după aceea dăm în sindromul Fata Morgana. Pentru că, nu-i așa, m-am păcălit foarte tare crezând că partenerul pe care l-am ales va fi perfect! Eu știu că nu sunt perfectă, dar parcă el este din cale afară de imperfect. Și dacă la început părea că ne înțelegem din priviri, acum nu ne mai înțelegem nici după discuții de câteva ore. Oare de ce? Simplu, pentru că la început vă potriveați din priviri în privința unor reguli și dorințe simple. Iar acum vă confruntați cu valorile adevărate, ascunse bine de amândoi în spatele cortinei sufletului, care vin să îți spună că tu ai dreptate și el nu. Și că, dacă el ar face cum spui tu, ar fi perfect. Dar dacă ar exista o formă în care să faceți amândoi câțiva pasi, să vă îmbunătățiți comportamentele și să vă cizelați valorile nu ar fi mai bine? Nu! Fiecare va susține că el are dreptate și dacă toate s-ar face ca el, totul ar fi bine.
În ce constă și cum se manifestă sindromul Fata Morgana?
Sindromul constă în credința că există partenerul perfect, un fel de 10 într-unul, iar cei care dezvoltă acest sindrom, îl manifestă prin tot orizontul de tulburări de comportament, uneori și de personalitate, prin care ne manifestăm nemulțumirea când descoperim că, nu am întâlnit partenerul perfect.
Dacă am pune o persoana să descrie partenerul perfect, am rămâne surprinși să descoperim că nevoile aparent sunt normale și nu prea multe. Dacă acea persoană ar întâlni peștișorul de aur, cu siguranță acesta s-ar sinucide încercând să îndeplinească dorințele persoanei aflate în căutarea perfecțiunii. De ce? Pentru că, oricum ar arăta persoana din fața ei, tot ar mai trebui ceva. Pe ici pe colo, dar în părțile esențiale cum spunea Nenea Iancu odată.
Ce putem face să nu ajungem să suferim de acest sindrom?
În primul rând să ne vedem pe noi cu adevărat, recunoscându-ne propriile defecte. Apoi să căutăm o persoană alături de care să formăm o echipă în care, nu ar trebui să decidă frustrările, traumele sau orgoliul ci, dorința de a comunica cât mai corect, pentru a găsi cea mai ușoară soluție convenabilă amândurora. Dacă ați încercat în cuplu și nu ați reușit, ar fi bine să apelați la un terapeut specializat în terapia de cuplu. Acesta vă poate ajuta cu siguranță să găsiți formula potrivită și personalizată astfel încât să vă ajute să deveniți o echipă în care fiecare caută să devină cea mai bună variantă a lui și fiecare îl ajută pe celălalt în acest proces în loc să îl judece. Doar așa nu veți suferi niciodată de sindromul Fata Morgana.
Autor: Psihoterapeut Constantin Cornea
Sursa: Avantaje.ro
No Comments