De ce sunt fetele rele unele cu altele – este întrebarea căruia azi îi căutăm răspunsuri împreună cu cei care văd și tratează deja problema în școli și cabinete de psihoterapie. Fiica ta e șefa găștii sau e cea agresată de fetele răutăcioase? Cum punem capăt acestor comportamente?
- MANIFESTARI BULLYING FETE
- EXPLICATII DE LA PSIHOLOG
- TEHNOLOGIA SI BULLYINGUL
- CE POT FACE PĂRINȚII
Le vezi cum stau adunate pe coridoarele școlii ori în curte: grupuri de fete. Noi le ziceam „bisericuțe“. Compacte, bine formate, clicile astea nu mai primesc pe nimeni în interiorul lor, dar trimit săgeți veninoase spre alte fete. Șușotesc și chicotesc, le privesc pe celelalte cu un aer de superioritate. Le șicanează. Le fac farse. Le batjocoresc. De ce sunt atât de rele? De unde vine acest comportament? Și noi, părinții sau școala, ce putem face?
Copiii au fost mereu răutăcioși unii cu alții. Dar în lumea de astăzi, găștile/clicile/„bisericuțele“ au o influență mai mare decât oricând, iar tehnologia le ajută să-și reverse și mai mult răutatea, rămânând sub puterea anonimatului.
Cu ceva vreme în urmă, se vorbea despre băieți și bătăuși. Atenția tuturor s-a concentrat asupra agresiunii acestora și asupra metodelor de a-i împiedica pe cei puternici să îi atace fizic pe cei mai slabi. S-au făcut campanii anti-bullying și s-au lansat programe de educare pentru a combate aceste comportamente.
În ultimii ani, atenția s-a îndreptat spre fete. Spre ceea ce psihologii denumesc „agresivitate relațională“ sau tipul de comportament pe care îl poți vedea în filmul Fete rele, acum pe Netflix. Clicile acestea răspândesc zvonuri și minciuni, resping pe oricine și manifestă agresiune fizică directă față de alte fete. Țintele lor sunt, de obicei, fetele care nu au început încă să se dezvolte fizic, care se îmbracă diferit de ceilalți, au coșuri, pistrui, sunt prea înalte, prea slabe, prea grase sau care, pur și simplu, nu se potrivesc.
Cum se manifestă agresiunea relațională?
Poveștile fetelor care se simt amenințate de clicile formate în școli par să fie toate desprinse din scenariul filmului mai sus amintit.
Andreea avea 10 ani când divorțul părinților a obligat-o să se mute la o altă școală. Ea povestește că: „În vara dintre clasa a treia și a patra, viața mi s-a schimbat. Și nu vorbesc doar de despărțirea părinților, ci și de faptul că am ajuns într-o școală în care am devenit repede bătaia de joc a unei găști de fete care nu mă putea înghiți. Nu le făceam nimic, dar orice aș fi făcut își băteau joc de mine. Ultima, cea mai nasoală farsă, pentru care am ajuns la consilierul școlii, a fost să-mi fure din telefon un selfie și să-l pună pe grupul clasei. Mă rog, la mine se legau de faptul că am câteva kilograme în plus, dar și alte fete sunt batjocorite. Ba că au coșuri, ba că sunt prea slabe. Nimic nu e pe placul lor!“
Irina, mama Mariei, își amintește teroarea anilor de grădiniță când fetița ei nu era acceptată de colegele de grupă. Vorbim de vârsta de 4-5 ani. Maria obișnuia să se joace cu mașini, săbii și cuburi de construit pentru că avea acasă un frate cu doar 2 ani mai mare. Iar mama lor n-a considerat niciodată că există jocuri numai pentru băieți și jocuri exclusiv pentru fete. La grădiniță, Maria a fost respinsă de toate grupurile de fete. „Îmi spuneau că nu știu decât jocuri de băieți și că nu vor să se joace cu mine. Așa am ajuns să-mi fac prieteni băieți. Ei mă lăsau să mă joc și cu jucăriile lor, dar acceptau să se joace și cu păpușile mele“, îmi povestește Maria, azi 11 ani.
Alexandra Sabina Bender, o fetiță de 12 ani din Connecticut, a fost îngrozită de puterea distructivă a găștilor. Ea a decis să scrie o carte: When There’s a Clique, You’ve Got to Think Quick (trad.: „Când dai de o clică, decide într-o clipă“) oferă cea mai importantă lecție pe care ar trebui să o învețe fetele. Aceea că „nu trebuie să fim prieteni, dar nici dușmani“.
De unde vine acest comportament și de ce se întâmplă
Comportamentul distructiv, tachinările, răutățile au existat dintotdeauna între copii, încă de la vârste preșcolare. La adolescență, însă, comportamentul devine nesigur. În cartea Queen Bees and Wannabes (trad.: „Regina albinelor și aspirantele“), autoarea Rosalind Wiseman descrie clica asemenea unei plute de salvare pentru adolescente. Când „nava de croazieră“ pe care se află cu noi, părinții, devine plictisitoare, fata pleacă. Renunță la ceva sigur (vasul/vaporul) și alege o plută unde se află oameni cu care nu are alte lucruri în comun în afară de vârstă.
Odată ce se află pe plută, departe de părinți, își dă seama că supraviețuirea ei depinde de legătura cu celelalte fete de pe plută. Îi este frică să nu fie dată afară. Autoarea folosește această analogie pentru a descrie frica fetelor și felul cum se simt forțate să acționeze pentru a fi acceptate de găștile formate.
Copilul agresor poate fi un copil traumatizat acasă care simte nevoia să se descarce pe ceilalți pentru ce a pățit sau pățește acasă. Poate suferi deja de o tulburare de personalitate sau poate avea o tulburare psihică mai gravă. Oricum am discuta, un copil agresor are nevoie de ajutor specializat. Sunt situații în care, din cauza gravității traumei e nevoie de medicație sau internare. În situațiile mai moderate, psihoterapia îi ajută să își recunoască și să își controleze mai bine emoțiile.
Constantin Cornea, psihoterapeut
Desigur, nu toate fetele sunt rele și aparțin unor clici. Dar indiferent dacă sunt „înăuntru“ sau „în afară“, toate fetele vor fi afectate de acțiunile acestor clici. Deoarece aceste comportamente sunt peste tot în jurul lor. Ele trebuie ajutate să înțeleagă cum funcționează această ordine socială, cum pot acționa în relațiile lor și cum să evite comportamentele distructive.
Tehnologia agravează problema
Mulți părinți nu dau importanță clicilor care se formează în școli. Toți am experimentat asta pe vremea noastră. Pe atunci, era o dramă să ajungi să porți ochelari. Exista riscul să se strige după tine „aragaz cu patru ochi“. Iar dacă erai înaltă și slabă ți se spunea „șipcă“ ori „scândură“. Nu ne era bine nici atunci. Dar noi nu aveam internet și telefoane mobile și mesaje instant. Tehnologia agravează această problemă. Tehnologia le permite copiilor să rămână anonimi în răutatea lor. Dar și să răspândească zvonuri și bârfe dincolo de școală cu viteza unui foc care cuprinde o pădure.
Primul lucru pe care ar putea să-l facă părinții ar fi să petreacă zilnic timp de calitate cu copiii lor. E inutil să stai toată ziua în casă cu adolescentul, dar în altă cameră, iar interacțiunea să presupună doar formularea unor reguli sau reproșuri. „Bunăvoința este cea mai puternică unealtă din arsenalul adulților pentru a-i transforma pe tinerii cu probleme în tineri cu speranță.” (Brokenleg, Martin; Long, Nicholas J.) Când copii sunt tratați cu bunăvoință, se vor simți suficient de prețuiți și de susținuți, încât să fie dispuși să-și analizeze comportamentul și să îl schimbe.
Gabriela Vîlcu, profesor consilier școlar
Ce pot face școlile
Asociatia Parintilor Isteti și Itsy Bitsy FM au dat startul, în urmă cu 5 ani, unei campanii la nivel național care continuă încă: #EducatieFaraBullying. Aici puteți găsi detalii despre proiectele de prevenire a bullying-ului susținute de aceștia, inclusiv zilele când au loc ședințele on-line la care pot participa atât cadre didactice, cât și părinți. În urma demersurilor legale făcute de aceștia, legea anti-bullying a fost promulgată de președintele României în 2019.
Specialiștii Asociației Părinților Isteți fac parte din echipa care a elaborat legea și normele metodologice de implementare a acesteia. Tot ei au lucrat la ghidurile de implementare a acestor norme în toate instituțiile de educație preuniversitară din România. Cartea Cum să fii cool la școală – Educație fără bullying este cel mai recent proiect al Asociației Părinților Isteți.
Ce pot face părinții
Modul în care se comportă părinții face diferența. Primele lecții pe care le învață copiii noștri în crearea propriilor ierarhii sociale sunt cele pe care le culeg de la noi, părinții.
De ce sunt fetele rele una cu cealaltă? De obicei, pentru că au văzut acest comportament acasă. Fiica ta te-a auzit spunând lucruri urâte despre soacră, despre vecinul de alături sau despre profesoara ei? Ei, se pare că… nu doar fetele se poartă urât, nu? Fetele aud și presupun că acest tip de comportament este OK pentru că v-au văzut pe voi făcând asta. Dacă părinții nu își schimbă propriul comportament, încercarea de a-i determina pe copii să se schimbe nu va funcționa.
Cum descoperim dacă fata noastră e șefa clicii sau cea exclusă
Pe măsură ce copiii cresc și ajung în gimnaziu, este mai puțin probabil să spună părinților tot ce se întâmplă la școală. Mulți părinți sunt surprinși să audă de existența clicilor din școală, pentru că acestea nu povestesc acasă nimic. Și sunt și mai surprinși când află că propriile fiice joacă un rol în această poveste a clicilor din școli.
Dacă nu am reușit să construim o relație în care copilul să se simtă liber să își exprime trăirile, stările și rolul în relația cu prietenele și societatea, trebuie să extragem aceste informații din altă parte: de la prietenii sau colegii fetiței. Sau de la părinții prietenilor sau colegelor. Dacă nici așa nu reușim, atunci trebuie să fim atenți la felul în care se îmbracă, la timpul pe care îl petrece în compania celorlalți. Rezultatele la învățătură sunt un bun indicator. Dorința de a face sau nu un sport sau dorința de a ieși pentru a se întâlni cu colegii sau prietenii. În ultimă instanță, modul în care se îmbracă și interacționează cu membrii familiei.
Constantin Cornea, psihoterapeut
Cum putem să ne ajutăm fetele să-și schimbe comportamentul
Discutați în fiecare zi despre ce se întâmplă la școală. Puneți-le întrebări generale: „X a fost azi la școală?“ sau „Ce mai face Y?“. Întrebați-le ce părere au despre găștile, bisericuțele, clicile din clasă, mai degrabă decât despre experiența lor personală cu ele. Dacă vor începe să povestească despre ce văd, e mai probabil să înceapă să spună ce simt.
Când este șefa găștii, este bine să păstram atitudinea de lider. Dar trebuie să vedem cum îi afectează implicarea în familie, rezultatele școlare sau viața în colectivitate. Purtați conversații prin care să o ajutați să conștientizeze cât de mult rău îi pot face pe viitor atitudinile greșite. Dacă este supusă unui proces de bullying, evaluați daunele – poate fi în depresie, poate avea anxietate, atacuri de panică, o tulburare de personalitate sau de comportament ori tulburări în alimentație sau chiar gânduri suicidare. În aceste cazuri, apelați la un psihoterapeut. Ajutați-o să se redescopere prin tot felul de activități: sport, dansuri, cursuri de actorie, de înot, de pictură, de canto. Îi va crea o imagine de sine mai bună și va duce la schimbarea rolului ei în relațiile cu ceilalți.
Constantin Cornea, psihoterapeut
Evitați tentația de a merge la școală pentru a rezolva problema. În lumea lor, nu așa se rezolvă lucrurile. Explicați-le însă comportamentul pe care îl considerați potrivit la situațiile prezentate de ele. Spuneți-le că viața este rezultatul alegerilor noastre și că există consecințe pentru ceea ce faci, dar și pentru ceea ce zici. Oferiți-le exemple din viața familiei. Nu întoarceți spatele altor colege ale ei. Luați legătura cu părinții lor dacă știi că li se întâmplă să fie tachinate. Dar și dacă ele sunt cele care tachinează. Așa cum elevii caută susținători la școală când apar probleme, și părinții ar trebui să facă la fel. Luați legătura cu directorul școlii, cu consilierul școlar și spuneți-le ce știți.
În felul acesta, fără să mai ignorăm răul din jurul nostru, copiii noștri ar putea învăța lecția empatiei. A prieteniei. Ar putea vedea comportamentele pe care le așteptăm de la ei.
De ce sunt fetele între ele mai rele decât băieții?
În documentarea mea, am vorbit cu o prietena psihoterapeut specializată pe terapia copiilor. Părerea ei este că răutatea fetițelor reprezintă doar scânteia unui vulcan care stă să erupă. Răutatea fetelor se vede mai degrabă decât răutatea băieților pentru că pe fete le educăm să se exprime, pe când băieților le interzicem asta. Băieții nu plâng, nu-i așa? Dar asta nu înseamnă că ei nu pot face bullying.
Fetele nu sunt nici mai bune nici mai rele decât băieții. Diferența constă în așteptările societății. Ne așteptăm mai puțin la o fată să fie bătăușă sau să facă tot felul de acte antisociale. Deci, diferența nu ține de gen, ci de optica prin care societatea judecă lucrurile. Să nu uităm opinia societății legată de un bărbat care înșală în raport cu o femeie care înșală. Este cam același lucru. Copiii sau adolescenții tind să devină agresivi dacă simt tensiune acasă, în relațiile cu prietenii, colegii, profesorii. Și prin agresivitate încearcă în mod subconștient să se descarce de povara resimțită.
Constantin Cornea, psihoterapeut
Sursa: totuldespremame.ro
No Comments