Jurnalul  unui adolescent traumatizat de abuzurile din familie

“Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa.” Psiholog Constantin Cornea

„Când am ajuns la tine, eram un adolescent sătul de mers la psiholog și la psihiatru pentru medicamente. Știu că m-au adus ai mei, care erau exasperați de problemele mele de la școală și de comportamentul meu de acasă și în societate.

La prima ședință au fost foarte marcați de propunerea ta, de a veni și ei în terapie. Când am plecat după prima ședință, erau nervoși și supărați. Nu le convenea deloc faptul că le-ai spus că, de cele mai multe ori, comportamentul copilului sau al adolescentului reflectă mediul de creștere.

Simțeam că, în sfârșit, cineva îi confruntă cu anumite realități pe care ei le ascundeau de lume

Când le-ai spus că certurile din familie, lipsa implicării, lipsa interacțiunii, impunerea unor reguli haotice copilului, în totală contradicție cu ceea ce acesta vede la părinți, pot produce traume majore unui copil și pot duce la comportamente similare cu ale mele, ei s-au enervat crunt.

Dar eu mă simțeam cumva izbăvit. Simțeam că, în sfârșit, cineva îi confruntă cu anumite realități pe care ei le ascundeau de lume, dar probabil și de ei înșiși.

Pe drum te-au făcut cu ou și cu oțet, spuneau că habar nu ai despre ce vorbești, cu toate că eu mă regăseam în toate scenariile prezentate de tine. Norocul meu a fost faptul că erai recomandat de o persoană importantă pentru familia mea și doar acest aspect i-a convins, după câteva zile, să vină și ei la tine.

Primele ședințe pentru mine au fost ca un pansament pentru suflet, în timp ce ei veneau de fiecare dată furioși acasă. Însă, dincolo de recomandare, nu știu ce le spuneai, pentru că, indiferent cât te-au urât la început, continuau totuși să vină și ei la tine.

Realitatea mea era simplă. De când mă știu tata consuma alcool și făcea scandaluri imense, cu bătăi aplicate mamei cât și mie, cu înjurături și amenințări îngrozitoare.

Mama încerca să se prefacă că totul este bine, însă, traumatizată de ceea ce făcea tata, nu mai avea timp pentru mine. Și dacă ar fi să fiu sincer, cred că nici măcar pentru ea. Era într-un mod de conservare, ce o făcea să își continue viața alături de noi, sperând la ceva ce exista probabil doar în mintea ei.

Eram adolescent și mă simțeam singur, neînțeles

Chiar dacă această viață a durat ani de zile până am ajuns la tine, nimeni nu făcea nimic, totul continua din inerție. Pe mine m-au tot dus la început la psiholog, interzicându-mi să spun ce se întâmplă, ceea ce mă debusola foarte tare.

Nu trebuia să știe nimeni nimic, pentru a nu periclita poziția părinților mei la muncă și în societate. Iar asta mă făcea să strâng în mine totul și să am o senzație de dedublare când mergeam la psiholog, ceea ce i-a făcut până la urmă să recomande pentru mine să merg la un psihiatru pentru medicamente.

Eram adolescent și mă simțeam singur, neînțeles, fără nicio ieșire, pentru că nu puteam spune cu adevărat ce simt și ce se întâmplă.

Am început să iau medicamente, ceea ce m-a făcut cumva să mă simt ca un roboțel ce își face treaba, dar, din când în când, izbucnește împotriva tuturor fără să mai țină cont de nimeni și de nimic.

Când am început medicația, am avut senzația ciudată că alor mei le convine cumva. Credeau poate că, luând medicamente, se va îngropa cu totul realitatea pe care o trăiam cu toții, pentru a lăsa loc unei alte realități virtuale create de medicamente.

Prezentul și viitorul pot vindeca trecutul

Venind la tine, am început să îmi descarc sufletul și să simt, pe timp ce trecea, că am mai multă încredere în mine și în planurile mele de viitor. Mi-a plăcut foarte tare când mi-ai spus la început că prezentul și viitorul pot vindeca trecutul. Și m-am agățat de această propoziție cu disperarea unui înecat. În timp, disperarea a trecut și planurile de viitor au început să îmi sporească stima de sine.

Ciudat lucru pentru mine, chiar și părinții mei erau mai bine. Tata nu mai consuma alcool deloc și începuseră să vorbească unul cu altul, făcându-și planuri pentru ei, dar și pentru noi. Ne observam din exterior fiecare, mirându-ne de ce se întâmplă cu celălalt, dar bucurându-ne de ce ni se întâmplă nouă.

Suntem bine acum, atmosfera în familie a devenit prietenoasă. Mă duc la sport de trei-patru ori pe săptămână, cânt la chitară, mi-am îmbunătățit mult notele la școală, mi-am făcut o iubită și mă simt un alt om.

Chiar dacă ai mei nu și-au cerut niciodată scuze pentru ce mi-au făcut, mă bucur pentru că au înțeles măcar cât m-au rănit. Și asta se vede din comportamentele lor față de mine și din sprijinul pe care încearcă să mi-l ofere pentru a mă face fericit.

Ai avut dreptate, Prezentul vindecă, cu fiecare zi, Trecutul, făcându-mă să mă simt excelent în corpul meu, pentru că fac și sport. Împreună cu medicul psihiatru am stabilit de mai bine de trei luni să renunț la medicamente și să revin la dânsul dacă voi simți nevoia.

Acum mă simt bine, ai mei sunt bine, avem planuri de viitor frumoase și trecutul pare un film prost, văzut cândva, din care nu a mai rămas mare lucru acum…”

Auror : Psiholog Constantin Cornea

Sursa: csid.ro