De foarte multe ori, ne propunem sa ne realizam anumite dorinte, pe care le amanam pentru: inceputul de an, de luna sau pentru ziua de luni. In fond, amanarea este forma prin care, preferam sa ramanem in zona noastra de confort, spunandu-ne totusi, ca, la un moment dat, cand va fi timpul potrivit, vom face ceea ce ne-am propus.
Invierea Domnului, pe care o sarbatorim in fiecare an, poate reprezenta un motiv prin care, sprijinindu-ne pe credinta, putem ajunge sa ne realizam cele mai frumoase vise. Avem aceasta sansa in fiecare an, si energia magica ce o resimtim peste tot in aceasta perioada, ne poate ajuta sa ne gasim cu adevarat drumul cel mai potrivit.
Lumina pe care o luam in seara de Paste, ne poate calauzi prin credinta, spre adancul sufletului nostru, facandu-l sa straluceasca. Aceasta magie, ne poate scutura de frici, de temeri, de traume, ajutandu-ne sa ne regasim echilibrul perfect. Acesta este undeva acolo, asteptandu-ne sa ne luminam, pentru a putea sa ne ridicam la inaltimea asteptarilor enuntate de Mantuitor.
In fond, El a venit pentru noi, pentru linistea si pacea noastra. Daca fiecare dintre noi ne-am descoperi propria pace launtrica, razboaiele din noi, din relatiile pe care le avem cu altii ar disparea ca prin farmec.
Pacea sufletului este si pacea mintii. Astfel, magia sacrificiului si a invierii Mantuitorului Isus Hristos, ne va inalta sufletele scapandu-ne de un trecut ce nu mai exista decat in mintea noastra. Putem astfel sa visam la un viitor stralucit pe care ni-l putem acum construi asa cum doar niste suflete aflate in lumina, o pot face.
Hristos a inviat! Lasati-i lumina sa va patrunda in suflete pentru a putea straluci!
Autor: Psiholog Constantin Cornea