Meseria de părinte este într-adevăr dificilă, însă, uneori, este nevoie să remarcăm la timp, deviațiile comportamentale ale copilului, și să luăm o decizie cât mai rapid. Altfel problemele se acutizează, comportamentele greșite vor fi din ce în ce mai greu de gestionat.
Principiul de bază în creșterea și educarea unui copil, constă în consensul părinților asupra valorilor, normelor, culturii și educației oferite copilului.
Din nefericire, așa spune logica și teoria, practica demonstreză că de cele mai multe ori, elementele de bază ale educației copilului nu sunt consensuale, ba din contră, tendința este ca părintele care are mai mulți bani, eventual mai multă putere, să decidă în dauna celui care ar avea mai multă disponibilitate dar și calitate în a dezvolta abilitățile copilului, spune psihologul Constantin Cornea.
Cum se naște comportamentul de părinte sabotor?
În momentul în care un părinte este marcat de propriile traume, tulburări de personalitate, decide, de cele mai multe ori, în dauna intereselor copilului, ce primește și când primește copilul, fără a lua în seamă, ce merită cu adevărat sau ce are acesta nevoie.
Cum are loc sabotajul?
- Sabotajul traumatic al părintelul “ratat”.
În această situație, părintele sabotor are propriile frustrări sau nerealizări pe care le pune în cârca copilului. Cu alte cuvinte tot ce nu a reușit acesta să realizeze, va trebui să facă copilul. Dacă a făcut un sport și nu a avut success, copilul, indiferent de abilitățile lui native va trebui să aibă succes în acel sport. Dacă părintele și-a dorit să învețe să cânte la un instrument sau să devină “cineva” din perspectiva socială, sarcina va trebui dusă la îndepinire de copil.
- Sabotajul narcisic.
Părintele suferă de tulburare de personalitate narcisică, se iubește atât de mult pe el însuși încât, copilul va trebui să fie un trofeu cu care să se poată lăuda. Astfel în va înscrie la diferite activități pentru care va fi în stare să plătească, să facă aranjamente, să impună anumite rezultate, pentru a se putea lăuda cu geniul moștenit de copil.
- Sabotajul histrionic.
Tulburarea de personalitate histrionică, pe scurt, presupune ca părintele să dorească cu orice preț să fie în centrul atenției. În acest sens își crește și copilul. Acei copii: “prințese/prinți” fashion de la varste fragede nu fac decât să maturizeze în exces și prea devreme copilul, iar rezultatele se vor vedea când la adolescent conflictele vor fi majore.
- Sabotajul de pe poziția de putere.
Părintele care are o anumită poziție socială sau financiară, va impune partenerului/ei toate deciziile legate de creșterea și educația copilului, ceea ce va trasnforma copilul într-un narcisist, sau îl va face să dezvolte depresie, anxietate sau tot felul de tulburări de personalitate sau comportamentale.
- Sabotajul șantajist.
Este acel părinte care nu se simte iubit și apreciat de partener/a și va trasnforma copilul într-un simplu obiect de șantaj emoțional.
Sabotorul frustrat. Ceea ce eu nu am avut, să aibă copilul. Sau dacă am atât de multe (bani, putere) de ce să nu îi dau copilului?
Am putea continua cu multe alte exemple de părinte sabotor, dar mă voi opri doar la exemplele de mai sus, pentru că, în funcție de educație, temeperament, caracter sau trecut mai mult sau mai puțin traumatic, sabotajul se poate manifesta pe multiple planuri.
Care sunt efectele pe termen scurt și lung asupra copilului?
Efectele pot cuprinde toată plaja de afecțiuni psihice și fizice cunoscute. De la probleme fiziologice ce nu reprezintă decât somatizări are unor nemulțumiri până la tulburări de personalitate, de comportament, depresie, anxietate, tulburări alimentare, acte antisociale, adictii (alcoholism, consum de droguri).
Când realizează părintele sabotor că a greșit?
În preadolescența sau adolescența copilului. Atunci când nu se mai mulțumește cu ceea ce primește, când cere intempestiv, cu aroganță, șantajând sau amenințând totul, fără să dorească să ofere nimic în schimb. Mai mult decât atât, la acești copii, viața sexuală și deviațiile sexuale apar foarte devreme, acoolismul și consumul de droguri la fel, șofatul fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice ori drogurilor, când face scandal în mediul social, când renunță la școală sau când își poate agresa psihic și chiar fizic părinții.
De ce se întâmplă aceste lucruri?
Pentru că, acel copil a fost obișnuit doar să primească, fără să I se ceară nimic. Nu a demonstrat niciodată ca merită ceea ce primește și nici nu a fost nevoit să o facă. El știe doar că trebuie să primească nu știe că trebuie să și ofere!
Ce fac părinții în această situație?
De obicei, părintele sabotor nu își recunoaște vina, spunând că acel copil seamănă cu Dumnezeu știe cine din familie, că așa fac și alți copii, ori că, la un moment dat, așa din eter, acesta se va regla.
Mai mult decât atât, celălalt părinte, tocmai pentru că a participat la creșterea propriului copil, sabotat fiind de partener/a ajunge să sufere de afecțiuni fizice și psihice grave, tocmai pentru că conștientizează dramatismul situației, pentru că a suferit pe toată această perioadă și nu a reușit sub nici o formă și în nici un context să poată îndrepta lucrurile.
Ce este de făcut?
În această situație, sunt doar trei lucruri de făcut.
1. Părinții să facă ceea ce trebuiau să facă de mult, să devină o echipă, să cadă de accord asupra unor norme și valori de la care să nu abdice sub nici o formă indifferent de șantajul emoțional sau fizic al copilului.
2. Apoi, necesitatea psihoterapiei, împreună cu o medicație psihiatrică pot fi singurele soluții, în funcție de gravitatea situației.
3. Să nu se aștepte la rezolvarea situației “peste noapte”. Poate fi vorba de luni sau ani de psihoterapie sau tratament pentru a putea îndrepta greșelile făcute timp de ani de zile. Să nu se ascundă după deget, crezând că lucrurile se rezolvă de la sine, să nu ascundă greșelile copilului de societate, plătind amenzi, daune, examene, lăsându-și treptat copilul să se confrunte cu rezultatul său consecințele comportamentelor lui.
În loc de concluzie. Meseria de părinte este într-adevăr dificilă, însă, uneori, este nevoie să remarcăm la timp, deviațiile comportamentale ale copilului, și să luăm o decizie cât mai rapid. Altfel problemele se acutizează, comportamentele greșite vor fi din ce în ce mai greu de gestionat, putând duce la boli grave sau la acte ce pot distruge copilul pe viață.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : garbo.ro