Prietenii pot deveni în timp sau pot fi încă de la început o binecuvântare sau un blestem.
Prietenii pot deveni în timp sau pot fi încă de la început o binecuvântare sau un blestem. Însă fiecare ne dorim acei prieteni care ne pot ajuta, sprijini, înțelege într-o asemenea manieră încât să ne bucurăm de o viață frumoasă.
Cum sunt de fapt prietenii benefici?
Ei reprezintă un melanj de calități ce ne sunt și nouă și lor un beneficiu minunat. Astfel, putem spune că aceștia pot avea următoarele roluri în viața noastră:
în privința relației de cuplu, ei ne ajută să ne găsim partenerul/a potrivită. Apoi sunt echidistanți încercând să medieze eventualele conflicte astfel încât să reușim să ne sudăm relația de cuplu. De asemenea, atunci când nu avem dreptate sau lucrurile au luat o întorsătură gravă, își recunosc limitele și ne trimit la un specialist pentru mediere cum ar fi psihologul.
– în privința jobului, ne pot ajuta să ne găsim cu adevărat jobul în care facem ceea ce ne place. Sau, în cazul în care nu găsim o astfel de slujbă, ne oferă sfaturi sau sprijin pentru a trece peste eventualele conflicte
în privința celorlați prieteni din viața noastră, îi respectă și le recunoaște valoarea fiecăruia.
– în privința celorlalte aspecte ale vieții noastre, putem împărtăși alături de un bun prieten o grămadă de momente frumoase cum ar putea fi: un grătar asezonat cu un pahar de vin, un sport în care să ne măsurăm abilitățile sau, chiar mai mult de atât, să ne găsim forma cea mai potrivită de a ne descărca frustrările sau de a rade cu gura până la urechi de glumele ce se nasc în timpul partidei. Putem, de asemenea, să găsim printr-un prieten persoane ce vor putea juca un rol important în viața noastră: soție, prieten, coleg sau șef ori un specialist bun pentru o problemă medicală sau pentru problemele pe care le avem cu mașina personal
– în privința stării de sănătate fizică sau mentală, un bun prieten va putea remarca când avem unele probleme și ne poate îndruma și ajuta să apelăm la un specialist potrivit pentru a ne rezolva problemele
– adicțiile sunt cele mai toxice aspecte ce nu trebuie întâlnite sau cultivate în cazul unei prietenii adevărate. Odată ce acestea tind să fie exagerate, un bun prieten ne va ajuta să găsim cea mai bună rezolvare.
– din relația cu un bun prieten putem capăta de asemenea noi abilități. Dacă acesta știe să cânte la un instrument, să danseze, să joace tenis de câmp sau să înoate bine, ne poate ajuta și pe noi să învățăm ceea ce știe el, putând astfel să ne depășim anumite frici (cum se întâmplă în cazul în care avem teamă de apă și acesta ne învață să înotăm) sau pur și simplu să ne înmiresmăm viața și sufletul învățând de la el sau împreună cu el să cântăm la un instrument muzical.
În cazul în care nu reușește întotdeauna să ne sprijine sau să ne ajute, asta nu înseamnă că ne este mai puțin prieten. Asta poate însemna că are și el nevoie de ajutor sau că, pur și simplu, nu are timpul sau resursele necesare nouă.
În fond, un bun prieten este cel care ne ajută să ne găsim și să ne menținem echilibrul și stima de sine, în măsură în care nu și le pierde pe ale lui. Doar așa o prietenie poate fi cum spune americanul: win-win sau cum am spune noi, câștigătoare pentru ambele părți.
Sursa: garbo.ro