m tot ce îmi trebuie și totuși nu sunt mulțumit de viața mea – există o astfel de variantă? Din nefericire, da. Pentru că în goana de a acumula cât mai mult, omul nu mai este conștient de ceea ce are și de ceea ce este cu adevărat important pentru el.
De aceea, uneori este bine să încerce să își facă puțină ordine în propria viață.
Cum îmi dau seama dacă am tot ce îmi trebuie?
În primul rând, ai nevoie de un timp petrecut cu propria persoană. Poți începe acest proces în cabinetul unui psiholog sau de unul singur. Important este să încerci să fii sincer și să își notezi ce contează cu adevărat pentru tine.
Pe o astfel de listă poți trece: familia, jobul, prietenii și bunurile materiale.
Poți astfel descoperi faptul că „am tot ce îmi trebuie”, însă, din păcate, uiți tocmai de persoana dragă de lângă tine, de soție și de copii.
Timpul petrecut cu ei ar trebui să fie de cea mai bună calitate. În fond, muncești pentru a-ți permite restul vieții tale. Dar, de cele mai multe ori, te pierzi pur și simplu în vâltoarea vieții, uitând pentru ce și pentru cine muncești. Crezi că oferind lucruri îți cumperci propria absența din viața celor dragi.
Odată ce lista cu persoanele dragi din viața ta este completată, ar trebui să faci și un plan prin care, împreună cu aceste persoane, să îți petreci un timp de calitate. Poți vedea astfel, destul de repede, că nu ai nevoie de toți banii din lume pentru a obține un zâmbet de la soție sau o strângere în brațe de la copil sau de la cei apropiați.
Dacă am făcut lista, am făcut planul, dar cred că nu îl pot pune în aplicare?
În această situație, poate fi vorba de o problemă psihică, cum ar putea fi o depresie sau tulburare bipolară. De aceea, dacă consideri că nu poți pur și simplu să îți faci propria listă sau că nu ai energie pentru a te bucura de viață, este important să apelezi la un ajutor specializat.
În urma unei evaluări se pune un diagnostic și se stabilește un plan terapeutic ce te poate ajuta să îți redescoperi plăcerea de a-ți trăi viața.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa: csid.ro