Tulburarea delirantă sau psihoza comună a fost conceptualizată pentru prima dată în psihiatria franceză în secolul al XIX-lea, de C. Lasegue și Jean-Pierre Falret, fiind atunci cunoscută ca sindromul Lasegue-Falret sau folie a deux (nebunia în doi).
Acest sindrom psihiatric presupune existența unor simptome cum ar fi credințele delirante și uneori anumite halucinații ce se transmit de la un individ la altul. Poate exista și forma de folie a trois, a quatre, en familie (nebunia familiei) ori folie a plusieurs (nebunia mai multor persoane).
Cum se manifestă tulburarea delirantă
În primul rând, o persoană nu poate fi diagnosticată cu această afecțiune dacă ideea delirantă sau credințele sale sunt acceptate în mod obișnuit de ceilalți membri ai culturii sau subculturii din care face parte. Nu este foarte clar când o credință delirantă poate fi asociată sau nu cu tulburarea delirantă, din cauza credințelor de grup sau cultură a mediului de proveniență sau creștere.
Următoarele iluzii pot fi considerate credințe fixe care nu se schimbă chiar și atunci când persoana respectivă prezintă dovezi contradictorii:
- Iluzii bizare, ce pot fi plauzibile, dar care nu sunt înțelese de persoanele din aceeași cultură, chiar și de cei care au tulburări psihologice – de exemplu, faptul că i-au fost extirpate anumite organe și înlocuite cu altceva sau faptul că este urmărită de serviciile secrete. Deși, în acest din urmă exemplu, poate fi adevărat în anumite circumstanțe ce trebuie stabilite apoi cu certitudine.
- Iluzii congruente ale dispoziției ce corespund unei persoane într-un anumit interval de timp, în mod special în cazul unui episod de manie sau de depresie. Un episod maniacal poate fi cauza pentru care persoana vorbește despre faptul că este urmărită de serviciile secrete. În cazul unei depresii, dorința de a deține controlul o poate face să creadă că partenerul/a o înșală.
- Iluziile neutre de dispoziție nu sunt afectate de dispoziție și pot fi bizare sau non-bizare. Definiția oferită de Mental Health Daily este următoarea: „o falsă credință care nu este legată de starea emoțională a persoanei” – de exemplu, credința că propriul corp i-a fost schimbat cu al altei persoane.
Ce consecințe poate avea tulburarea delirantă
Tulburarea iluzorie comună poate avea efecte negative asupra aspectelor psihice ale persoanei sau o poate influența în relația cu familia, prietenii, colegii sau societatea.
Stresul provocat de credințele iluzorii pot produce sau agrava o seamă întreagă de afecțiuni medicale: boli cardiovasculare, obezitate, diabet, probleme de imunitate.
De asemenea, putem vorbi de izolare socială sau dezvoltarea de adicții.
Aceste persoane pot dezvolta comorbidități psihiatrice, cum ar fi anxietatea generalizată, întâlnită la 55% dintre pacienți.
Cauzele declanșării tulburării delirante
În principal, putem vorbi despre doi factori: stresul și izolarea socială.
Stresul poate declanșa o seamă întreagă de afecțiuni medicale, dar și psihice. Majoritatea persoanelor care dezvoltă tulburări delirante sunt predispuse genetic, fără ca acest factor să fie determinant.
De exemplu, dacă sunt afectate glandele suprarenale, se eliberează „hormonul stresului” în organism, crescând astfel nivelul de dopamină. Această schimbare poate avea legătură cu dezvoltarea de boli mintale.
Izolarea poate produce de asemenea această tulburare. Astfel, două sau mai multe persoane izolate social tind să devină dependente, ceea ce poate duce la o influență inductivă.
În familie, la muncă sau în societate, dacă avem în preajmă o persoană cu tulburare delirantă ne poate afecta buna funcționare. De multe ori, așa se poate dezvolta și la noi, prin inducție, aceleași idei delirante, dacă nu avem grijă să verificăm autenticitatea informațiilor primite.
Din păcate, atunci când vorbim de copii supuși de mici la acest stimul, posibilitatea de a dezvolta la rândul lor tulburare delirantă crește foarte mult.
Afecțiuni care se manifestă similar tulburării delirante
Tulburarea delirantă poate prezenta simptome similare altor tulburări de natură psihică, motiv pentru care este necesar diagnosticul diferențial. Aceste tulburări includ:
- tulburarea psihotică survenită pe fondul unor condiții medicale (hipotiroidismul, hipertiroidismul, boala Parkinson, scleroza multiplă, maladia Alzheimer, tumorile și traumatismele ganglionilor bazali, boala Huntington, deficit de vitamina B12, epilepsie etc.)
- tulburare psihoticăindusă de substanțe (amfetamine, marijuana etc.)
- tulburarea de personalitate paranoidă
- schizofrenia
- tulburarea depresivă majoră
- tulburarea bipolară
- ipohondria
Cum se tratează tulburarea delirantă
Tratamentul pentru tulburarea delirantă presupune mult tact și multă răbdare din partea medicului și a familiei, deoarece pacientul nu are conștiința bolii și manifestă o tendință accentuată de ostilitate asupra persoanelor ce nu-i împărtășesc convingerile.
Dacă pacientul nu își poate controla impulsurile, dacă are un comportament extrem (refuză să mănânce, de teamă că ar putea fi otrăvit), poate fi necesară spitalizarea acestuia. Tratamentul medicamentos este foarte important și se stabilește de medicul curant.
De asemenea, se recomandă psihoterapia, terapia familială și activitățile sportive sau sociale care îl pot ajuta pe pacient să își reconstruiască sistemul de gândire prin raportarea la alte medii și activități utile.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa: csid.ro