Potrivit OMS (Organizația Mondială a Sănătății), burnout-ul profesional este un sindrom rezultat din stresul cronic legat de locul de muncă, având următoarele simptome…
de psihoterapeut Constantin Cornea
Pentru prima dată, în 1974, într-un jurnal psihologic, cercetătorul Herbert Freudenberger vorbește despre burnout. El își baza observațiile pe personalul voluntar al unei clinici pentru dependenții de droguri. Astfel, el stabilește că burnout-ul reprezintă o formă de epuizare legată de cerințele de la locul de muncă, ce se manifestă prin: epuizare, dureri de cap, probleme legate de somn, iritabilitate, furie, gândire închisă.
În 1981, Christina Maslach și Susan Jackson au publicat un instrument de evaluare a burnout denumit MBI (Maslach Burnout Inventory). Ele descriau burnout-ul ca și epuizare emoțională, depersonalizare și sentimente reduse de realizare profesională. Inițial, MBI-ul era utilizat de profesori și asistenți sociali, pentru ca mai apoi să fie aplicat pe angajații din diferite domenii de activitate.
Potrivit OMS (Organizația Mondială a Sănătății), burnout-ul profesional este un sindrom rezultat din stresul cronic legat de locul de muncă, având următoarele simptome: sentimente de epuizare, lipsa energiei, sentimente de negativism sau cinism legate de locul de muncă, eficiență profesională redusă.
Odată cu această pandemie, burnout-ul a căpătat o nouă formă, odată cu lucrul de acasă. Ceea ce arată faptul că suprasolicitarea profesională apare indiferent dacă lucrăm de acasă sau de la birou.
Putem spune că burnout-ul lucrului de acasă nu se diferențiază ca și simptomatologie de cel clasic. Formele de manifestare sunt aproximativ identice, ceea ce a apărut totuși nou este faptul că împărțirea spațiului casnic cu cel de lucru a dus la divergente mai aprinse, crescând tensiunile din cadrul familiei și rata divorțurilor și din cauza faptului că nu a mai existat interfața socială. De multe ori, posibilitatea de a te opri la o discuție cu colegii după program, mesele de prânz împreună cu aceștia sau pur și simplu lipsa partenerului din orizontul de lucru putea atenua tensiunile burnout-ului asupra vieții de cuplu.
Ce putem face pentru a evita burnout-ul în cazul lucrului de acasă?
Din perspectiva psihologică, ar trebui ținut seama de următoarele elemente:
– împărțirea clară (atunci când este posibilă) a spațiului de lucru și a celui casnic
– exprimarea clară a programului de lucru de acasă
– stabilirea clară a implicării celor doi parteneri în activitățile casei
– program de interacțiune socială: ieșiri împreună cu partenera, ieșiri cu prietenii, întâlniri cu colegii de birou, vizite la muzeu, activități culturale
– program de sport
Pentru cele de mai sus, fiecare dintre cei doi parteneri are nevoie să comunice asertiv, să asculte și opinia sau planurile celuilalt, pentru a se obține cel mai bun plan legat de elementele enunțate. În cazul în care nu reușiți singuri, este foarte important să apelați la un psiholog pentru a găsi cea mai bună formulă de comunicare, de împărtire a sarcinilor casnice sau de respectare a sarcinilor de serviciu.
Ce se poate întâmpla dacă cei doi parteneri nu reușesc să depășească momentul unuia sau al ambilor de burnout?
Burnout-ul se poate agrava sau poate atrage după sine o seamă întreagă de alte afecțiuni: depresie, anxietate, tulburare bipolară. Pot apărea sau se pot acutiza anumite tulburări de personalitate sau de comportament. Se pot acutiza adicțiile legate de droguri, alcool, medicamente. Se poate perturba somnul, viața sexuală, alimentația sau viața socială. De asemenea, pot apărea gânduri sau planuri suicidare. Se poate ajunge la divorț, atunci când conflictele din familie se exacerbează. Sau pot apărea conflicte majore la locul de muncă ce pot duce la șomaj.
Din nefericire, burnout-ul, nu rămâne în plan psihic, aproape niciodată singular, putând atrage după sine oricare dintre afecțiunile descrise mai sus. Cu cât se amână vizita la specialist, cu atât situația psihică generală se poate acutiza, ceea ce va face intervenția mai dificilă, putând necesita tratament medicamentos sau chiar internare într-un spital de psihiatrie.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa: garbo.ro