psiholog bucuresti

Semne că cineva te place foarte tare și își dorește o relație cu tine

Posted: 16 august 2020 by admin

psiholog bucuresti

Dacă într-adevăr o persoană ne place cu adevărat, va căuta o formă mai directă sau mai subtilă pentru a ne demonstra acest lucru.

Deseori ne putem întreba dacă există cineva care ne place cu adevărat și cum ne putem da seama de acest lucru. Un răspuns universal valabil nu există. Modul de comportament poate avea legătură cu: vârsta, nivelul de educație, temperamentul și caracterul persoanei respective.

Un alt aspect foarte important îl poate reprezenta mediul. Dacă persoană care mă place este coleg/ă, vecin/ă, dacă ne vedem des într-un club sau doar pentru câteva momente în trafic. În acest sens, putem spune că de cele mai multe ori relațiile se nasc între persoane care au un mediu comun, indiferent care ar fi acesta.

Vorbind însă la modul general, putem sublinia câteva comportamente cum ar fi:

 – o privire lungă sau priviri care se întâlnesc de mai multe ori

– tot felul de întâlniri ce pot părea “întâmplătoare”, dar ce sunt în mod evident gândite sau planificate

– apeluri telefonice, mesaje sau mailuri, ce nu sunt neapărat urgențe, dar care capătă trăsături personale

– căutarea privirii celuilalt sau a momentelor în care pot fi împreună

– disponibilitatea de a purta discuții lungi, de a asculta și sfătui persoana pe care o placi, dându-i dreptate

– disponibilitatea de a-i face pe plac atunci când cere sau spune că își dorește ceva anume.

Exemplele pot continua aproape la nesfârșit. Ce este totuși important să înțelegem este faptul că, dacă într-adevăr o persoană ne place cu adevărat, va căuta o formă mai directă sau mai subtilă pentru a ne demonstra acest lucru.

Mai este însă un aspect extrem de important la care ar trebui să ne gândim, independent de atracția dintre noi. Oare dincolo de ceea ce simte sau simt, ne potrivim? Pentru că, de cele mai multe ori, dorința, plăcerea sau iubirea se pot pierde repede pe parcurs dacă nu există și valori sau credințe comune.

De aceea, minunat ar fi să reușim să vedem dincolo de sentimente, acolo unde se află valorile personale. Acestea sunt ingredientele ce vor ajuta cuplul să depășească orice problemă. Pentru că la început dragostea se poate manifesta si prin dorință sexuală, ceea ce creează magnetismul inițial. Însă dragostea poate arde ca un incendiu, fără să mai lase nimic în urmă. Valorile celor doi însă vor putea duce la nașterea unei povești de iubire sau de prietenie, ambele reprezentând valorile supreme ale unei relații adevărate.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : garbo.ro