Coronavirusul a ajuns să afecteze foarte mult relațiile dintre partenerii unui cuplu. Din păcate, nici acum, când situația s-a mai destins, multe dintre cupluri nu reușesc să își găsească echilibrul necesar, pentru a putea avea o viață de familie liniștită.
În acest sens, o să amintim câteva dintre principalele probleme cu care se confruntă cuplurile, cum ar fi:
Munca de acasă, care a generat o seamă întreagă de dispute. Împărțirea sarcinilor de serviciu cu sarcinile familiale a fost una dintre provocările supreme ale cuplurilor. Foarte mulți ajung să se certe, pentru că fiecare consideră propriul job mai important decât al celuilalt.
Împărțirea sarcinilor casnice. Este greu, atunci când lucrezi de acasă, când trebuie să mai ai și grijă de copii, să faci curățenie, să faci mâncare, să calci, să speli, să îți poți păstra starea de bună dispoziție și de echilibru interior.
Există sau nu pericol în acest coronavirus? Au fost foarte multe cupluri în care partenerii s-au împărțit în două tabere adverse. Fiecare susținând, cu argumente, că deține adevărul suprem.
Despre viața in era Work at home. Sfatul psihologului
De cele mai multe ori istoria se poate judeca doar a posteriori
Să lăsăm să treacă o vreme și vom vedea cine a avut dreptate. Până atunci, să încercăm să căutăm subiectele care ne unesc, nu cele care ne despart.
În concluzie, putem spune că este evident că trecem printr-o perioadă foarte grea. Nu cea mai grea. Să nu uităm ca au fost generații care au trecut prin războaie, foamete, crize financiare majore.
Această pandemie, dacă încercam să ne păstrăm luciditatea și regulile minime de igienă, poate fi evident depășită cu bine.
Viața de familie a fost cea mai afectată. Sunt soți ce au rămas fără job, parteneri care s-au certat pe tot felul de mici probleme, părinți care nu au reușit să joace cu adevărat acest rol în raport cu propriii copii.
Dar și copii ce s-au temut pentru viața părinților, aflați în media de vârstă cu probleme sau ce sufereau de afecțiuni medicale ce îi includeau în categoria de risc.
Psiholog: Sunt obiceiuri ce trebuie sa se schimbe. Pandemia va trece, dar va avea importanță cu ce cost
Pentru toți cei care se simt depășiți de situație sau nu reușesc să mai vadă luminița de la capătul tunelului, recomandarea mea este să apeleze la un specialist cât mai curând, până nu li se agravează problemele.
Pentru că, într-adevăr, sunt și o seamă întreagă de afecțiuni care au apărut în această perioadă sau pe care pandemia le-a acutizat, cum ar fi: depresie, anxietate, tulburare bipolara, tulburări de personalitate sau de comportament, atacuri de panică, agravarea adicțiilor legate de droguri, alcool, medicamente.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : spotmedia.ro