Sindromul fluturelui se referă la două trăsături ale copiilor şi adolescenţilor din ziua de azi, pe care aceştia le trăiesc în mod exagerat, şi anume fragilitatea şi indolenţa. Aceste două trăsături sunt de obicei învăţate în familie, din cauza modului superprotectiv în care înţeleg unii părinţi să îşi crească copiii. Pentru ei totul este greu, sistemul de învăţământ este greoi şi inutil, memorarea este exagerată, stau ore în şir în mediul online, iar atunci când trebuie să facă faţă vieţii reale, devin exagerat de fragili.
Dacă într-un articol anterior vorbeam despre sindromul copilului dictator, acum putem spune cu siguranţă, după o perioada în care timp de generaţii întregi copiii au fost crescuţi într-un mod superprotectiv, că rezultatele sunt vizibile în mod special la adolescenţii care se comportă astfel:
- nu mai ascultă de nimeni şi fac doar ceea ce le face lor plăcere
- fug de acasă imediat ce li se impun nişte reguli normale
- se răzvrătesc într-o formă exagerată jignindu-şi părinţii sau apropiaţii
- fură bani sau valori de acasă
- au rezultate foarte slabe la învăţătură, chiulesc, se ceartă cu profesorii, se supraapreciază în raport cu câtă materie cunosc
- joacă jocuri de noroc pierzând valori foarte mari
- devin încă de la vârste foarte fragede dependenţi de: droguri, alcool, medicamente, sex, pornografie
- conduc sub influenţa alcoolului sau drogurilor, fac accidente
Toate acestea se întâmplă fără că ei să aibă probleme de viaţă fundamentale, cum au fost cele de care s-au lovit generaţiile mai vechi, dar având la dispoziţie toate descoperirile tehnicii, gadgeturile la modă sau orice informatie la un clic distanţă.
Oare de ce se întâmplă acest lucru? Cauzele se pot găsi în familie, relaţiile sociale, adicţia de mediul online.
Cum recunoaştem un copil sau adolescent ce suferă de sindromul fluturelui
Există mai multe semne ce pot sugera că un copil sau adolescent suferă de sindromul fluturelui:
- spune că se simte plictisit tot timpul;
- este trist, abătut, lipsit de vlagă, cu o privire pierdută;
- îşi doreşte în permanenţă să primească laude, de cele mai multe ori pentru lucruri foarte mici, neînsemnate;
- vrea să fie în permanenţă în centrul atenţiei sau, din contră, stă tot timpul retras cu ochii în telefon sau calculator;
- toată lumea este de vină pentru rezultatele lui la şcoală, în sport sau în relaţiile cu ceilalţi copii, fără a-şi putea asuma propria vină;
- nu are visuri de viitor, nu ştie ce îşi doreşte, nu găseşte modele de urmat sau caută modele „de carton”;
- nu îi place cu adevărat nimic, şcoala i se pare grea, orice sport îl face doar dacă şi cum are chef.
Nemulţumirile şi nerealizările copiilor cu acest sindrom duc la adevărate drame în relaţiile de cuplu. Aşa ajung partenerii să se certe, considerând fiecare despre sine că a făcut totul, dar copilul este aşa din cauza partenerului. Sau caută vinovaţi în familia de provenienţă a partenerului/ei, considerând că propriul copil seamănă cu unul dintre bunici.
Care sunt cauzele sindromului copilului-fluture
Generaţiile tinere sunt pur şi simplu intoxicate de mediul online, de modele de „succes” ce apar peste noapte şi care devin „virale”, dar care dispar în neant fără urmă. Apoi mai sunt şi părinţii ce sunt plini de regretele a ceea ce nu au avut şi realizat ei.
Astfel ajung să facă două mari greşeli. Pun „în cârca” copiilor visurile lor nerealizate legate de sport, carieră, relaţie de cuplu. Apoi se plâng că nu s-au simţit iubiţi, apreciaţi, lăudaţi sau sprijiniţi îndeajuns de părinţi.
Şi aşa ajung să facă cea de-a doua mare greşeală – îşi cumpără rolul de părinte. Ei le oferă copiilor totul, fără să ţină seama de realizările acestora. Aşa ajung să îşi transforme copilul într-un narcisisto-hedonist, care aşteaptă în permanenţă să primească, fără a şti să ofere cu adevărat. Aşa ajung să fie mereu în căutarea iubirii eterne în relaţii, fără să se întrebe dacă şi ce pot ei oferi, sau în căutarea aprecierii celorlalţi, aşteptându-se să audă, aşa cum se întâmplă acasă, un „bravo” la orice lucru pe care îl fac.
Aceste greşeli parentale duc la fragilizarea copiilor ce nu ştiu şi nici nu pot să lupte cu viaţa în adevăratul sens. Aşa ajung să schimbe joburile ca pe şosete şi să sufere drame exagerate în viaţa personală sau socială.
Ce trebuie să facem dacă descoperim că propriul copil suferă de sindromul fluturelui
Este important să apelaţi la un specialist dacă observaţi unul sau mai multe dintre semnele menţionate mai sus, pentru a se descoperi unde şi cum aţi greşit, dar şi pentru a întocmi un plan personalizat de redresare a situaţiei, pentru că fiecare caz în parte are propriile particularităţi.
Sunt cupluri în care partenerii sunt în pragul divorţului din cauza fragilităţii copilului. Alte cupluri schimbă şcoală după şcoală în căutarea profesorului potrivit, considerând că problema se află doar în sistemul de învăţământ.
Sindromul fluturelui are la bază o seama întreagă de interacţiuni nefaste ce trebuie evaluate şi recentrate, pentru ca ulterior să putem vorbi de un copil sănătos şi viguros care are încredere în propriul viitor, ştiind ce are de oferit societăţii şi cum îşi poate realiza cele mai frumoase visuri legate de familie, carieră, relaţii sociale.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : csid.ro