utor: Constantin Cornea
- Psiholog/Psihoterapeut
- Clinica Psievolution
Terapia relaţională IMAGO a fost gândită şi dezvoltată de terapeutul de cuplu Harville Hendrix şi soţia sa, Helen LaKelly Hunt.
Ideea i-a venit lui Hendrix după ce… a semnat actele de divorţ.
IMAGO, terapia relaţională de descoperire şi rezolvare a traumelor
În principiu, terapia IMAGO se concentrează pe vindecarea în paralel a traumelor fiecăruia dintre partenerii unui cuplu.
Evaluarea traumelor începe încă din copilăria celor doi, considerându-se că acestea sunt înregistrate de creier şi formează dorinţele pe care cei doi le vor avea de la viitoarele relaţii.
Astfel, anamneza cuprinde toate amintirile traumatice din relaţiile timpurii cu propriii părinţi, traume ce vor cauta, spune Hendrix, în mod inconştient, să îşi găsească rezolvarea şi alinarea în relaţia de cuplu.
Pentru a fi mai simplu, putem spune că fiecare dintre parteneri vine în relaţie cu propria poveste traumatică de viaţă. Aceasta, independent de sentimentele pe care cei doi le au unul pentru celălalt, va căuta în permanentă să găsească în celălalt ceea ce i-a lipsit în copilărie în relaţia cu cei apropiaţi.
De aceea, recomandarea constă într-o formă de terapie cu fiecare dintre parteneri, pentru a-şi descoperi traumele şi pentru a şi le rezolva, astfel încât suprasarcina inconştientă reprezentată de aceste traume să nu mai umbrească relaţia de cuplu.
În fond, este vorba despre o formă de analiză personală, evidenţiată prima dată de Freud, prin care fiecare să îşi descopere traumele ce se transformă, la nivel de cuplu, în nevoi primare inconştiente.
Ei vin şi completează analiza personală spunând că sinele inconştient al unei persoane o face pe aceasta să caute vindecarea propriei copilării, prin relaţia de cuplu, considerându-se că este necesară această rezolvare pentru ca persoana respectivă să crească şi să se maturizeze emoţional.
Cum se poate vindeca un cuplu prin terapia relaţională IMAGO
Cei doi parteneri pot învăţa să se vindece personal, cât şi unul pe celălalt, de traumele trecutului. În acest sens, se recomandă următoarele principii ce pot fi utilizate clinic:
- Partenerul meu nu sunt eu. Plecând de la această idee, putem descoperi care sunt problemele partenerului independent de noi, prin diferenţierea problemelor fiecăruia.
- Învăţarea unui nou model de a comunica. Conform acestui principiu, fiecare persoană reprezintă un monolog învăţat de la părinţi, ce se poate confunda lesne cu propria persoană. Prin descoperirea faptului că atunci când comunicăm tindem să repetăm ceea ce am învăţat în copilărie de la părinţi, putem face un salt prin care să ne depăşim traumele copilăriei, pentru a ne redescoperi pe noi şi nevoile noastre adevărate.
- Înlocuirea nevoii de a-l judeca pe celălalt pentru ceea ce nu ne oferă. Această nevoie este sursa negativităţii şi anxietăţii pe care le poate simţi fiecare dintre cei doi, nelăsând-i să comunice cu adevărat, independent de traumele trecutului.
- Crearea şi stimularea fiecăruia să îşi descopere propriile sentimente pozitive, cât şi descoperirea unei forme prin care acestea pot deveni metode de comunicare. Astfel, sentimentele pozitive transmise corect vor duce la echilibrarea fiecăruia, dar şi la bucuria de a savura o relaţie de cuplu fericită.
Metodele utilizate sunt considerate un proces ce se desfăşoară în trei etape: oglindirea, validarea şi empatia.
1. Oglindirea presupune să îi poţi transmite corect şi asertiv celuilalt ceea ce acesta cere inconştient. De multe ori, partenerii se simt neglijaţi, lipsiţi de iubire, afecţiune sau sprijin. Tendinţa ar fi să reproşeze aceste aspecte, fără să îşi dea seama că limbajul şi tonul folosit nu fac decât să îndepărteze partenerul în loc să îl apropie.
2. Validarea presupune evaluarea mesajului celuilalt, pentru a putea ulterior să îi transmită acestuia, independent de ceea ce acesta cere, ceea ce are nevoie cu adevărat.
3. Empatia presupune ca fiecare dintre parteneri să îşi imagineze ceea ce simte celălalt, pentru a-l putea înţelege cu adevărat.
Prin parcurgerea acestor etape, partenerii pot înţelege mai bine ceea ce simte şi trăieşte celălalt, putându-i oferi ceea ce acesta are nevoie cu adevărat. Abia apoi putem considera că relaţia dintre cei doi presupune o conectare intrinsecă.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
sursa : csid.ro