In viata multor cupluri s-au dat lupte crancene in ultimile doua luni. Pandemia a venit pe neasteptate si a luat pe toata lumea prin surprindere. Toti aveau planuri mari de viitor, erau ocupati, intr-o alergare dupa vise construite din fum. Institutia casatoriei, viata de cuplu a fost pusa la grea incercare, peste care unii nu au mai reusit sa treaca cu bine in timp ce pe altii, destul de putini, pandemia i-a unit.
Astazi vom vorbi doar despre cuplurile care au copii, urmand pe viitor sa vorbim si despre alte cupluri si problemele pe care le-au intalnit acestea.
Parintii, daca au muncit sau nu de acasa, au trebuit sa se confrunte cu o realitate pe care, in marea lor majoritate nu o cunosteau foarte bine. Si anume, nazurile, pretentiile, carentele de crestere si de aducatie, pe care le aveau proprii lor copii. Multi dintre ei au strans din dinti, sperand ca pandemia se va sfarsi rapid, si copiii vor relua gradinita sau scoala, ei vor relua serviciul, si lucrurile vor reveni la normal.
Insa situatia a durat mai mult decat au preconizat ei, gradinitele si scolile nu s-au mai deschis iar ei au trebuit sa lucreze de acasa. Initial, totul a devenit un talmes balmes, in care fiecare membru al familiei isi cerea drepturile. Copiii isi doreau mai multa atentie de la parinti. Doar erau acasa cu ei nu? Sefii doreau ca activitatea sa continuie si parintii trebuiau sa isi faca treaba de acasa.
Cei care s-au obisnuit cel mai repede cu situatia, au fost cei care au reusit sa isi faca un program, in care sa includa, job-ul, activitatile casnice, interactiunile cu ceilalti membri ai familiei.
Cei care au cedat, au fost cei care, in loc sa isi recunoasca faptul ca si-au neglijat intotdeauna copiii, nu si-au facut timp pentru ei sa ii educe corect. Astfel incat, intr-o astfel de perioada, sa poata discuta cu acestia pentru a gasit o formula acceptabila pentru ambele parti. Tot la aceasta categorie mai sunt si sotii care aveau mari probleme de comunicare si implicare emotionala reciproca. Pandemia va trece, cred eu in curand. Insa, ceea ce lasa in urma, va fi greu sau imposibil de remediat. Nu ar fi rau, sa luam aceasta perioada ca pe o lectie, sa ne notam ce am invatat si care sunt lectiile pe care va trebui sa ni le facem pe viitor, astfel incat, sa avem o viata mai frumoasa, indiferent de ce ne pregateste soarta sau natura.
Autor: Psiholog Constantin Cornea