Uneori, orbiti de furia propriilor nerealizari, continuam sa gresim punand in carca copilului propriile visuri…
Foarte des, nerealizarile parintilor pot constitui metode de crestere a propriului copil. Astfel, daca avem un parinte sau ambii ce si-au dorit sa faca performanta in sport, cantand la un instrument sau sa faca o anumita facultate, pot pune aceste frustrari in carca copilului, dorindu-si ca acesta sa realizeze ceea ce ei nu au putut din variate motive sau nu au avut sansa sa realizeze.
De ce se intampla acest lucru?
Pentru ca nerealizarile se pot transforma, odata cu timpul, in frustrari imense. Apoi, fiecare dintre parinti, privindu-si trecutul, dar si prezentul, poate considera ca ar fi avut o viata mai frumoasa, ar fi avut mai mult succes in prezent si ar fi avut speranta unui viitor mai luminos daca ar fi realizat ceea ce si-a propus in copilarie. Nimeni nu garanteaza acest lucru, insa frustrarile il pot face sa creada ca asa ar fi fost.
De aceea, la aparitia copilului isi poate spune: “daca eram un mare sportiv, viata mea era mai frumoasa”, “am avut o voce de aur, pacat ca nu mi-am cultivat acest talent”, “imi placea foarte mult matematica si puteam fi un inginer sau un arhitect senzational, pacat ca nu am urmat una din aceste doua facultati”…etc.
A vedea nerealizarile prezentului prin prisma faptului ca la un moment dat in viata noastra am ales un anumit drum, in dauna celui ce ne-ar fi adus succesul, poate fi, asa cum am mai spus mai sus, o adevarata drama, dar se poate si transforma in: depresie, anxietate, tulburare bipolara, tulburari de personalitate, tulburari de comportament, tulburari alimentare, atacuri de panica, ganduri sau planuri suicidare, adictii grave.
Asa ca, in urma propriilor traume, copilul poate veni ca un salvator care va face ceea ce eu nu am reusit. Nu are importanta daca isi doreste, daca are calitatile necesare sau daca ne permitem cu adevarat. Orbit de de propria drama, pot incepe sa investesc intr-o himera ce imi poate afecta propria persoana, copilul, familia, intreaga viata.
Ce putem face daca ne regasim in descrierile de mai sus, si cu toate acestea, orbiti de furia propriilor nerealizari, continuam sa gresim punand in carca copilului propriile visuri?
In primul rand ar trebuie sa mergeti la un psiholog. In fond, prima data trebuie sa incercati sa va rezolvati propriile probleme, pentru a va putea vedea viata dincolo de frustrarile voastre. Poate fi dificil de facut primul pas pentru ca este greu sa iti recunosti greseala, trauma, neputinta. Insa odata ce veti deschide usa unui psiholog, o noua lume se poate naste. Puteti scapa de cosmarurile ce v-au bantuit o viata. Doar asa, puteti ajuta copilul sa isi gaseasca propriul drum, in functie de calitatile native pe care le detine. Si mai mult decat atat, va puteti scutura de frustrari, furie, boli de natura psihologica, pentru a reusi sa readuceti bucuria in propria viata, dar si in relatia de cuplu.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : garbo.ro