Pe oricine intrebi, iti spune ca un prieten adevarat este cel care este mereu disponibil pentru tine. Mereu dispus sa te asculte, sa te inteleaga, sa te ajute, sa te sprijine in orice imprejurare. Dar este posibil asa ceva?
Din perspectiva psihologica, disponibilitatea dusa la extrem, ascunde o personalitate dependenta, nesigura sau totalmente interesata.
Asa ca, daca aveti un astfel de prieten, poate ar trebui sa va ganditi ce doreste cu adevarat de la voi. Daca nu cumva are anumite beneficii la care nici macar nu va ganditi, sau daca nu cumva, este cumva dependent de voi.
De ce avem aceasta nevoie, de a fi ascultati de cineva?
Avem o astfel de nevoie pentru ca ne simtim incarcati de probleme, suprasolicitati, subapreciati, sau pentru ca, pur si simpul, ne place sa vorbim.
Insa, daca aceasta nevoie este peste medie, ar fi bine sa ne gandim, daca nu cumva avem o problema de natura psihologica. Iar problemele de natura psihologica, cat si manifestarile acestora pot fi:
Depresie – se manifesta prin lipsa nevoii de socializare, cand avem senzatia ca nimeni nu ne intelege, sau ca nimeni nu ne mai poate ajuta. De aceea, daca avem depresie, orice discutie, de cele mai multe ori, nu ne face sa ne simtim mai bine, ba din contra, ne poate intari sentimentul de neajutorare.
Anxietate – este caracterizata de frica permanenta ca ni se poate intampla ceva rau. Starea generala este de neliniste, iar aceasta ne afecteaza somnul, comportamentul alimentar sau sexualitatea. In aceasta situatie simtim nevoia sa vorbim despre nelinistile noastre, pentru a mai incerca sa rezolvam din ele.
Tulburare borderline – este caracterizata prin schimbari bruste de dispozitie, prin trecerea cu usurinta de la ras la plans si tendinta de a vedea totul in alb si negru. Deasemenea aceasta tulburare contine o frica permanenta de singuratate, de respingere.
Aceste persoane se implica foarte rapid si intens in relatii, oferind extrem de mult, din perspectiva afectiva, emotionala, dar si sexuala. Problemele apar dupa doar una sau doua saptamani, cand din frica ca vor fi parasite, incep asaltul emotional, cerand din partea celuilalt implicare dincolo de orice norma sociala. Astfel ajung sa treaca foarte usor de la pasiune extrema la dezamagire. Pentru aceste persoane, nevoia de a vorbi vine pe fondul fricilor.
Este bine sa fiti atenti, pentru ca isi poate dori sa vorbeasca cu voi pentru a va cuceri, ori pentru a incerca sa mai scape de frici.
Tulburare narcisica. O astfel de persoana are un sentiment de superioritate fata de ceilalti, un simt exagerat al valorii propriei persoane si o nevoie profunda de a fi admirata. Discutiile pentru o astfel de persoana sunt pentru ca isi doresc un auditoriu in care sa se simta in centrul atentiei.
Atac de panica. Si aceasta afectiune provoaca pe cel care sufera, sa isi doreasca sa vorbeasca tot timpul despre ceea ce i se intampla, despre frica de a nu pati ceva mai grav, cum ar fi un atac cerebral sau un atac de cord.
Adictia de droguri, alcool poate fi cea care deschide apetitul celui „ametit” de a discuta despre toti si despre toate. Din pacate, discutiile ii pot face mai mult rau, daca nu va fi indrumat sa isi tempereze nevoia de alcool sau droguri.
Se poate ca cel care ne asculta sa ne faca mai mult rau decat bine?
Bineinteles. Pentru ca, nu orice bun ascultator este si un bun sfatuitor. Mai mult decat atat, tendinta celui care asculta este sa te indrume, in functie de propriile traume sau valori, ce pot fi destul de diferite de ale tale.
Asta te poate transforma, daca nu esti atent, sau daca esti prea afectat de ceea ce ti se intampla, in copia fidela a ascultatorului tau. Sau te poate provoca sa faci lucruri ce nu te caracterizeaza, sau cu care, in mod normal, nu ai fi de acord.
Din acest motiv mentionam mai sus importanta de a-ti evalua nevoia de a fi ascultat. Daca aceasta este prea mare, atunci si posibilitatea de a fi manipulat poate creste destul de mult.
Ce este indicat sa facem, daca simtim nevoia sa vorbim si nu stim cum sa ne alegem persoana potrivita?
In primul rand, sa ne evaluam problema. Daca problemele noastre sunt mari, este bine sa incercam sa apelam la un specialist.
Acesta poate fi un psihoterapeut, psihiatru sau preot. Tocmai pentru a ne feri, ca nu cumva, cel care ne asculta, sa ne faca mai mult rau decat bine.
Un specialist va sti cum sa te asculte pentru a te putea ajuta. De asemenea va sti cand este cazul sa intervina in cadrul discursului tau, sau sa iti spuna, daca cumva ai o problema de natura psihologica, care este aceasta. Si mai ales, cum o poti trata.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : business24.ro