“Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata.” Psiholog Constantin Cornea
“Sunt ceea ce se numeste o: gheisa, curtezana, metresa, ibovnica, posadnica, hataira, palachida, adica femeie platita pentru farmecele si serviciile prestate, mai mult decat sexuale. La noi in societate se numeste doar femeie usoara, pentru ca nu avem deschiderea si cultura unor societati civilizate, in care, fiecare isi gaseste propriul loc sub soare…
Revolutia, m-a prins in facultate. Eram o femeie frumoasa, la o facultate de limbi straine. Imediat dupa revolutie, o gramada de investitori au dat navala, avand nevoie de un “asistent manager”. Asa se numeau si inca se numesc amantele din Romania, pentru investitorii straini care au nevoie de o prezenta feminina care sa le fie companioana. La inceput pentru a face niste acte simple, apoi pentru a le duce documentele la diferite autoritati, pentru ca, mai apoi, atunci cand ajugi sa te culci cu ei, sa le reprezinti toate interesele, financiare, sociale sau de orice alta natura.
Stiind trei limbi straine si aratand intr-un anumit fel, eram mai mult decat ravnita si dorita de o seama intreaga de personaje, dispuse sa faca o seama intreaga de eforturi pentru a ma angaja. Fiind doar o studenta venita din provincie, cu o familie de conditie medie, promisiunile lor imi revelau o lume ce imi parea iesita din paginile unor romane. Asa am ajuns, la inceput, sa lucrez pentru un personaj sau altul, fiecare, al inceput, pretinzand ca nu doreste de la mine decat sa ii ajut la sa inteleaga limba romana, sau legile noastre. Usor, usor, m-am convins ca toti, fara nici o diferenta, doreau acelasi lucru. Sa ma angajeze pentru a ma plati si pentru a ma cuceri ulterior.
Toti erau doar barbati frustrati, tineri sau la varsta senectutii, mai gentlemani sau badarani de-a dreptul, ce considerau ca banii si puterea lor era tot ceea ce imi trebuia pentru a ma oferi. La inceput, speriata fiind, am refuzat toate avansurile si persoanele de acest gen, considerand ca, eu imi doream mai mult de la viata. Insa, dupa o cativa ani in care, cateva colege de facultate, au ajuns sa detina masini sau apartamente, m-am gandit ca poate ar fi timpul “sa ma destept si eu”, asa cum imi spunea o buna prietena.
Asa am inceput ca asistenta unui investitor care m-a introdus intr-o lume despre care nici macar nu stiam din carti ca exista. Monte Carlo, Cannes, Costa del sol, Coasta de azur, Portofino, Capri, Positano, Paris, Londra erau pana la acel moment doar niste puncte pe harta. Cand ajungi sa simti gustul unei sampanii de calitate, a unei plimbari cu avionul privat sau al unei petreceri pe un iaht, undeva prin Caraibe, poti crede ca lumea nu mai este atat de mare. Si asa am trecut de la un investitor cu bani, la un Conte, la un Lord si la un politician din State cu o putere inimaginabila pentru mine. Lumea nu mai avea granite, tarile nu mai erau importante decat in privinta a ceea ce aveau de oferit la 5 sau 7 stele iar mancarea se masura in stele Michelin acompaniata de vinuri mai batrane decat mine. Nu mi-am dorit asta pentru ca nu stiam ca exista. Iar dupa ce am simtit gustul, nu am mai reusit sa vad placerea de a te plimba printr-un parc din Bucuresti, cu un iubit de mana, uitandu-te la stele. Doar la stelele de pe cer.
Am venit la tine dupa ce, mi-am cumparat si am avut avut mult mai mult decat isi poate imagina poate cineva. Moment in care m-am indragostit pentru prima data. Era un tip obisnuit, lucra intr-o multinationala si castiga cam 2000de euro. Eu il iubeam pentru ceea ce era, pentru felul in care ma privea, pentru cultura lui generala. El ma iubea doar pentru ca eram frumoasa. Pana cand, intr-o zi, cineva i-a povestit despre o parte din trecutul meu. A fost ingrozitor. M-a numit in fel si chip, m-a jignit, m-a umilit considerand ca sunt o persona de joasa speta. El era dintr-o familie de profesori universitari si imi vorbea despre lucruri pe care eu le vazusem la fata locului. El doar in carti. Atunci a fost prima data cand mi-am dorit sa imi tai venele, sa ma sinucid cumva, sa sa imi pot sterge trecutul cu un burete. Ma vedeam mizerabila, pangarita, folosita de toti de dinaintea lui. Bijuteriile Cartier, gentile Cannel, apartamentele pe care reusisem sa mi le cumpar, consider eu, prin munca, imi pareau doar urme ale unui trecut mizerabil de care trebuia sa imi fie rusine.
Greu am invatat sa trec peste umilintele la care incerca sa ma supuna. I-am inteles complexul de inferioritate de inferioritate foarte greu, eu considerandu-l superior intelectual. Nu puteam face diferenta intre complexele de inferioritate si ma simteam blamata de familia lui, mult mai frustrate decat era el, atunci cand au aflat cate am realizat si pe unde m-am plimbat prin lume. Erau doar doi profesori prafuiti, ascunsi dupa copertile groase ale unor carti citit de ei, ce le foloseau ca pe niste jaluzele, ferindu-se de lumea la care ei nu au avut acces. Cand m-au jignit a mia oara. I-am intrebat unde au fost ei invitati sa sustina conferinte in lume? Ok, eu am fost invitata pentru ca eram frumoasa si deja stiam sapte limbi straine. Ei, ce se considerau eminente profesionale, de ce nu vazuseara inca lumea? De ce nu sustinusera inca conferinte la Sorbona, la Oxford?
Atunci am vazut pentru prima data, miicimea lumii intelectuale romanesti. In afara de un curent 48-tist, in rest, nu reprezentam decat personalitati “satesti” la noi in tara, cu o frica imensa de a ne afirma in lume. De ce asta? De ce nu avem un bucatar cu 5 stele Michelin? De ce nu avem un profesor la Cambridge? De ce nu avem macar un asistent la Sorbona? De ce ma judeca ei? Intrebarile mele le-au privit ca pe jigniri. Eu trebuia ca jignirile lor sa le iau ca pe forme de a ma indrepta. Moral. Ce gluma buna. Eram oare eu de vina ca am stiut sa imi iau ce este mai bun de la viata? Eram eu vinovata ca stiam mai multe limbi straine decat multi dintre ei la un loc?
La un moment dat, m-am linistit. Dupa jignirile iubitului meu, dupa umilintele familiei lui, am decis sa ma intorc la lumea pe care o stiam. Era o lume nobila, in care esti respectat pentru ceea ce esti, pentru ceea ce stii, pentru ceea ce poti oferi celorlati. Si atunci m-am simtit, inca o data, scapand din satul in care am fost crescuta cu o moralitate minunata, superba, nemaintalnita, de niste oameni care nu cunoscusera un alt fel de lume.
As fi nespus de incantata sa imi spui povestea, poate sa o mai romantezi cumva, astfel incat sa vad cum voi fi improscata de noroi. Insa, pentru cei ce se pretind morali, am doar o intrebare: cei ce va simtit fara plata, aruncati primii cu piatra va rog. Povestea mea poate ajuta pe cei care se considera minoritari sau neintelesi de societate, ce se lupta pentru a fi recunoscuti de aceasta. Sfatul meu pentru multi dintre ei este sa se intrebe daca incearca cumva sa se faca placuti de societatea care trebuie…. Pentru ca, poate nu va imaginati, dar eu am reusit sa am recunoasterea societatii ce imi place mie, aceea despre care pot spune ca mi se potriveste.”
Autor: Psiholog Constantin Cornea