Nu ştiu dacă m-am simţit vreodată în siguranţă pe stradă, noaptea cel puţin sau în preajma unor persoane străine. Când dai nas în nas cu realitatea, oricât ar încerca părinţii să te protejeze, îţi dai seama că lumea nu este aşa cum ţi se prezintă. Că oamenii din jurul tău nu au întotdeauna cele mai bune intenţii sau că o privire blândă poate fi doar o mască. Cazurile de viol nu mai sunt o noutate în România şi chiar nu are importanţă dacă eşti copil sau adult sau dacă ”eşti învăţat de acasă să nu vorbeşti cu străinii”. Poţi ajunge foarte uşor victimă. De multe ori ne întrebăm cum arată profilul unui violator, astfel încât să încercăm să evităm tragediile, dar şi să le putem explica celor mici cam cum arată oamenii de care trebuie să ne ferim. Constantin Cornea, psiholog, ne-a conturat portretul unui violator, de la cauzele care stau în spatele acţiunilor sale, până la gesturile specifice şi modul în care acţionează. În plus, specialistul ne-a explicat şi cum putem evita să devenim victime.
Ce determină o fiinţă umană să devină ”călău”
Pentru a înţelege cum ajunge o fiinţă umană să violeze o altă persoană trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat în cadrul personalităţii sale. În acest sens putem vorbi despre următoarele elemente:
O familie de provenienţă în care întâlnim următoarele aspecte:
- certuri, scandaluri, bătăi, jigniri, violenţă fizică sau verbală
- cel puţin unul dintre părinţi a făptuit: tâlhărie, viol, omor, trafic de substanţe sau persoane
- părinţii sunt foarte mult timp absenţi fizic sau din perspectiva implicării, iar copilul intră în contact, prin mediul virtual sau prin întâlniri directe, cu grupuri sau grupări rău famate, cum ar fi: găşti de cartier, dealeri de droguri, traficanţi de carne vie
- cel puţin unul dintre părinţi a suferit de o boală psihică cum ar fi: depresie majoră, tulburare bipolară, schizofrenie, acte sau planuri de suicid
- părinţi care consumă: droguri, alcool, medicamente
Evenimente dramatice ce pot constitui o traumă făcând-o pe victimă să se transforme în călău:
- Este victima unui viol, a unei tâlhării sau a unei bătai crunte
- Este martorul unor evenimente din cele enunţate mai sus
- Intră într-o gaşcă în care se practică actele antisociale, violul, tâlhăria, traficul de persoane sau substanţe narcotice
- Decesul unei persoane foarte dragi ce îl poate traumatiza în lipsa unui suport emoţional pe măsura necesităţilor lui
- Consumul de droguri, de medicamente, de alcool
- Este părasit de iubită/iubit rămânând cu o suferinţă psihică
Pe fond, dacă o persoană ajunge să devină violator, înseamnă că a trecut printr-un eveniment traumatic sau suferă de o boală psihică ce poate necesita internare sau tratament pe o perioadă lungă sau pentru toată viaţa. Acestea nu îl îndreptăţesc să facă acte antisociale sau viol, însă el poate deveni consecinţa dramelor din viata lui.
De foarte multe ori, prin sadismul de care poate da dovadă un violator, el încearcă să producă altor persoane ceea ce a simţit el. Sau încearcă să demonstreze altor persoane, cum se întâmplă în cazul în care face parte dintr-o gaşcă, că îşi merită locul în gaşcă.
Boli de care poate suferi un violator
Bolile de care poate suferi un violator pot fi următoarele:
- Schizofrenie,
- Tulburare de personalitate psihopată sau sociopată
- Tulburare de personalitate paranoidă
- Tulburare bipolară
- Tulburare de personalitate borderline
- Personalitate antisocială
Însă, trebuie spus foarte clar, faptul că, sunt foarte multe persoane care trec prin întâmplări dramatice şi cu toate acestea nu devin la rândul lor, răufăcători sau violatori.
Cum putem recunoaşte un violator?
Nu există anumite trăsături fizice sau psihice specifice violatorului. Însă aceştia, de obicei pot fi şarmanţi ademenindu-şi viitoarea victimă sau extrem de brutali, atacându-şi victima fără nici un preaviz. Din păcate, mediul virtual poate ajuta foarte mult un violator să îşi racoleze şi să îşi cucerească viitoarele victime.
Ce putem face pentru a ne feri de un viol?
Din nou, nu există o reţetă perfectă. Mai ales dacă vorbim de un psihopat sau de un “golan” de cartier. Psihopatul are o răbdare aproape infinită în a-şi atinge scopurile, învăluindu-şi viitoarea victimă ca într-o pânză de păianjen. Iar când aceasta îşi dă seama, de obicei este prea târziu. La fel şi în cazul unui “golan de cartier”. Acesta este obişnuit să ia ceea ce crede că îşi doreşte, prin forţă şi violenţă.
Principalele indicaţii pentru a ne feri de un viol ar putea fi următoarele:
- Să aveţi foarte multă răbdare în a cunoaşte o persoană
- Să nu consideraţi că aţi cunoscut o persoană doar discutând cu ea în mediul online
- Să nu intraţi în contact cu persoane necunoscute, pe cât posibil
- Încercaţi să fiţi mai mereu înconjuraţi de măcar un prieten sau o prietenă când trebuie să vă întâlniţi cu o persoană necunoscută
- Nu umblaţi prin locuri rău famate
- Nu umblaţi seara sau noaptea singuri
- Nu acceptaţi invitaţiile unor persoane despre care nu stiţi nimic
- Dacă o persoană din jurul vostru vi se pare că vă priveşte într-un mod ciudat sau strident, încercaţi să rămâneţi în locuri în care să fie mai multă lume
În general, un violator, mizează foarte mult pe credulitatea victimei, dacă vorbim de acei violatori care preferă să îşi “cucerească” victima. Ceilalţi mizează pe forţa brută. Din păcate, cei mai mulţi dintre violatori sunt persoane bolnave psihic, ce nu mai pot fi reabilitate din perspectiva integrării lor în societate. Pentru mulţi dintre ei, spun din nou, din păcate, singura variantă o poate reprezenta internarea într-un centru specializat, unde să îşi primească medicaţia şi să fie în permanenţă sub supraveghere.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : csid.ro