Un părinte poate fi mai mult sau mai puţin conştient de propriile probleme, afirmă psihoterapeutul Constantin Cornea. Acesta enumeră câteva dintre motivele psihologice care se pot răsfrânge asupra copilului, în dauna intereselor lui şi care ar trebui lămurite înainte de naşterea acestuia.
„Copiii nu le aparţin părinţilor, ci doar aparent copiii descind din părinţi“ – C.G. Jung.
„Din păcate, nimic nu are o influenţă mai puternică din perspectivă psihologică, asupra copiilor şi a mediului lor, decât viaţa netrăiă a propriilor părinţi„ – C.G.Jung Din păcate, părinţii consideră că ei ştiu, indiferent de propriile drame, frustrări, dezamăgiri sau tulburări de personalitate, ceea ce este mai bine pentru propriul copil. Din acest motiv se poate întâmpla ca boala părintelui să constituie, inconştient sau conştient din partea acestuia, un abuz asupra propriului copil.
A fi părinte, a putea aduce pe lume un copil, nu înseamnă că odată cu naşterea acestuia, îţi cad de undeva din cer şi un set de noţiuni, reguli, norme de creştere a acestuia. „Tocmai pentru că mulţi copii se nasc, în speranţa unuia dintre ei că partenerul nu va mai bea sau nu va mai înşela, ori nu va mai face scandal dacă va deveni părinte. Ori crezând că, odată cu apariţia copilului va avea în sfâşit un suflet doar pentru ea, pe care să îl iubească şi de care să fie iubită nemăsurat. Şi am enunţat doar câteva dintre motivele pentru care un copil poate veni pe lume. Pentru că drama copilului-campion începe înainte de propria naştere din două perspective majore:
1.Motivul pentru care se naşte. Credinţa că acel copil poate reuni o relaţie terminată, sau că poate regla comportamentele adictive, grave sau de nesuportat ale unuia dintre parteneri. Ceasul biologic a unor mame disperate sau nevoia nesatisfacută a acestora de afecţiune şi speranţa că un copil le poate face să se simtă altfel decât le-au facut partenerul sau partenerii să se simtă. De asemenea, dorinţa de a-şi oferi o porţie de afecţiune pentru că societatea le-a umilit, deranjat sau frustrat cumva. Ori, pentru că pur şi simplu îşi permit, material un copil şi astfel îi dau naştere.
2.Tulburările de personalitate ale unui părinte sau a amânduora. Dramele de viaţă, supărările, traumele, poveştile nemărturisite pe care nici măcar partenerii nu le ştiu, adicţiile de alcool, droguri sau medicamente. Gloria sportivă sau profesională pe care au sperat-o, dar nu au avut-o. Iubirea pe care au primit-o în exces sau care a lipsit, accidentele sau incidentele, un viol, o agresiune fizică. Un trup firav sau prea gras pentru care au fost răniţi de prieteni sau de societate. Toate acestea, şi încă multe altele pot reprezenta motive psihologice sau diagnostice ce trebuie tratate înainte de apariţia unui copil. Pentru că se pot repercuta asupra acestuia, în dauna intereselor lui. În concluzie, aşa cum Freud a spus, întrebat fiind cum poate fi un părinte bun: „Orice aţi face, tot nu este bine“. Pentru că un părinte poate fi mai mult sau mai puţin conştient de propriile probleme. Şi pentru caă un copil este inocent, nu are conştiinţa propriei persoane decât târziu, uneori prea târziu, pentru a mai putea face ceva pentru el însuşi, conchide psihoterapeutul.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : adevarul.ro