10 lucruri pe care le aşteaptă un bărbat de la o femeie

Posted: 13 februarie 2018 by admin

În general, atunci când vorbim despre nevoile unui bărbat, trebuie să ne gândim în primul rând la trasăturile lui de personalitate, la trecutul lui, la modul în care doreşte să îşi contruiască viitorul. „Din perspectivă psihologică, nu există doi bărbaţi cu nevoi similare, cum nu există nici două femei identice. De aceea, oricine caută pe net răspunsuri clare pentru a obţine comunicarea perfectă sau liniştea în relaţia cu un bărbat, urmează o cale greşită”, precizează psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

În opinia specialistului, în linii generale, bărbaţii au următoarele aşteptări.

1.  Nevoia de afecţiune. Chiar dacă mulţi sunt tentaţi să considere această nevoie tipic feminină, se înşală amarnic. Şi bărbatul îşi doreşte să fie alintat, complimentat, lăudat. Să nu uităm că, în marea lor majoritate, aşa sunt şi crescuţi de mame, ceea ce îi face să caute, poate inconştient, aceste elemente şi la parteneră. Din pacate, multe dintre femei sunt obişnuite                                                                       doar să ceară aceste lucruri, fără să şi ofere.

 

2.  Nevoia de atenţie. Bărbatul îşi doreşte să aibă parteneră care să fie atentă la nevoile şi dorinţele lui, indiferent dacă vorbim de comunicare sau sex, de dorinţa de a fi întrebat cum se simte sau ce gândeşte. Bărbatul vrea să vadă că partenerei îi pasă de el şi de universul lui.

3.  Nevoia de confirmare. Dacă a realizat ceva, normal că îşi doreşte feedback. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, îşi doreşte sprijin şi înţelegere. În acest mod, el se poate simţi împlinit şi poate oferi, la rândul lui,  ceea ce partenera îşi doreşte.

4.  Nevoia de control. Într-o anumită măsură, controlul exercitat de parteneră îl ajută să se simtă sprijinit sau în centrul atenţiei, dar, între noi fie vorba, îl “ajută” şi să nu derapeze.

5.  Nevoia de libertate. Libertatea de a gândi, de a lua decizii, de a ieşi cu prietenii, de a merge la sport, de a întârzia la serviciu sau libertatea de a investi, de a-şi schimba jobul sau de a alege cum să se îmbrace. De multe ori, în dorinţa lor de confirmare relaţională, femeile tind să ia decizii în locul bărbatului, nu împreună cu el. Ceea ce poate duce la un bărbat inhibat sau pe picior de plecare.

6.  Nevoia de relaxare. Unii bărbaţi percep relaxarea prin prisma timpului petrecut împreună cu partenera, alţii cu prietenii sau cu familia. Dacă nu sesizaţi la timp în ce categorie se încadrează, este posibil să stricaţi relaţia. Dacă vă doriţi să schimbaţi prea brusc, sau în forţă, o anumită nevoie a lui, vă puteţi trezi că nu se mai simte bine şi îşi doreşte să renunţe la relaţie.

7.  Nevoia de sex. Indiferent dacă consideraţi că nevoile lui sunt prea mari sau prea mici, acest aspect se discută cu el, nu cu prietenele, sau nu de faţă cu alte persoane, iar asta pentru a nu-l pune într-o poziţie dificilă. Comunicarea este cheia, nu plângerile, nu ţipetele sau respingerea.

8.  Nevoia de familie. Sunt bărbaţi care tind să îşi întemeieze o familie. Alţii simt mai degrabă nevoia de libertate, nu doresc angajamente pe termen lung, acte sau căsătorie, consideră că o relaţie nu are nevoie de toate acestea pentru a fi trăită în echilibru şi fericire. De asemenea, încadrarea bărbatului într-o clasă comportamentală, din cele două enunţate mai sus, vă poate ajuta să înţelegeţi dacă este cazul să vă faceţi speranţe sau dacă este bine să reconsideraţi ideea de familie alături de partener.

9.  Nevoia de a întreţine relaţiile cu familia de origine. Foarte mulţi bărbaţi au o relaţie apropiată cu mama Aşa au fost crescuţi şi  nu veţi reuşi niciodată să îi schimbaţi. Dacă remarcaţi acest aspect, este bine să nu încercaţi să purtaţi o bătălie, pentru că ea poate fi sortită încă de la început eşecului.

10. Nevoia de a-şi decide singur profesia, ocupaţia, alimentaţia, sportul practicat, prietenii. Uneori, partenera consideră că este de “datoria” ei să stabilească aceste aspect, dincolo de dorinţele partenerului, iar povestea se poate sfârşi rău.

„În concluzie, bărbatul nu este diferit de femeie. Are aceleaşi nevoi, mai mult sau mai puţin evidente, pe care le enunţă pronunţat sau nu. Din perspectivă strict psihologică, nu sexul face diferenţa dintre bărbat şi femeie, ci educaţia, traumele, trecutul şi modul în care fiecare vede viitorul. De aceea, pentru a avea o relaţie bună cu bărbatul, femeia trebuie să îi cunoască povestea, iar în funcţie de asta să stabilească ce are de făcut. Dacă nu se descurcă singură, poate apela la un specialist, iar aceasta o va ajuta să înţeleagă ce trebuie să întreprindă pentru a avea o relaţie fericită”, adaugă Constantin Cornea pentru Gândul.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Sursa : gandul.info