,,Fiecare persoana se confruntă, la un moment dat, cu anumite simptome fizice care provoacă îngrijorare, iar, în acest context, preocuparea este o reacţie firească de apărare a organismului, care determină persoana să investigheze cauza.
Putem vorbi despre ipohondrie în cazul în care teama de boală durează mai mult de şase luni, iar rezultatele medicale arată absenţa unei boli’’, precizează psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru pentru Gândul.
Această afecţiune îi poate afecta atât pe bărbaţi, cât şi pe femei, pe tineri sau pe cei în vârstă.
,,În primul rând, ipohondria poate fi un comportament învăţat de la unul dintre membrii familiei: mama, tata, bunic, sora, care se plâng tot timpul de dureri ce vin şi pleacă, ori se mută după bunul plac prin tot corpul.
În al doilea rând, poate fi dobândită în urma unei traume: decesul sau îmbolnăvirea gravă a unei persoane dragi, divorţul, somajul, violul, tâlhăria, o agresiune fizică, o ameninţare’’, afirmă psihologul Constantin Cornea.
,,Un mod preponderent negativ de a gândi şi interpreta viata poate determina persoana să se îngrijoreze mai mult decât este necesar în privinţa a tot felul de aspecte de viaţă, deci şi în privinţa celui legat de sănătate. De asemenea, acest tip de gândire va alimenta şi mai mult temerile şi va creşte intensitatea tulburării’’, adaugă Laura Maria Cojocaru.
Psihologul Constantin Cornea consideră că această afecţiune poate fi identificată după anumite semne:
1.Un ipohondru este preocupat de sănătatea proprie. Are o teamă că oricând i se poate întâmpla ceva sau că poate suferi de o afecţiune ce se poate agrava dacă nu o descoperă la timp.
2 Dacă aude pe cineva că are o durere sau suferă de o boală, se recunoaşte imediat în simptomele descrise. Consideră că are aceeaşi afecţiune, ba chiar este într-un stadiu mai avansat.
3. Se plânge de dureri de cap, de burtă, de picioare. Aproape tot timpul are o durere undeva în corp şi crede că nimeni nu îl înţelege sau că celorlalţi nu le pasă.
4. Merge la medici diferiţi pentru a vedea dacă nu cumva durerile lui ascund o afecţiune gravă. Astfel, ajunge să îşi facă mereu analize de sânge, ecografii, radiografii sau orice tip de analiza i se recomandă de către medicii la care apelează. Mulţi dintre aceştia, exasperaţi de faptul că pacientul nu înţelege că nu suferă de nimic, îi recomandă anumite teste doar pentru a avea o dovadă care l-ar putea linişti. Din păcate, atunci când una dintre afecţiuni nu se dovedeşte a fi adevărată, consideră că i se ascunde ceva ori boala se mută în altă zonă a corpului.
5. I se pare că nu este înţeles, sprijinit sau ajutat de cei din jur, familie, prieteni, colegi. Dacă are un partener de cuplu, poate ajunge să îl dispere pe acesta cu plângerile lui, pentru că niciun sfat nu este de ajuns, niciun comportament de alinare nu are efect. Este ca un sac fără fund. Oricât ai investi, bolile nu trec. Ba mai mult, se agravează sau se înmulţesc.
6..Ia medicamente fără indicaţie. Caută pe net sau întreabă alte persoane despre care consideră că suferă de aceeaşi boală. Pe scurt, suferă de toate bolile pământului, se răgăseşte în simptomele oricui şi nu poate fi ajutat oricât am încerca.
,,Prin psihoterapie, bolnavul poate descoperi cauzele ce au dus la declanşarea acestei afecţiuni, precum şi soluţiile potrivite de rezolvare a problemei. În psihoterapie nu vorbim de boală, ci de pacient, iar acesta se tratează diferit în funcţie de propriul istoric, de vechimea afecţiunii, de suportul extern pe care se poate baza’’, subliniază psihologul Constantin Cornea. Uneori, aceste persoanele cu ipohondrie cer târyiu ajutor specializat , iar atunci când o fac există deja instalate diverse tipuri de complicaţii, care îngreunează tratamentul şi durata acestuia: depresie, anxietate sau atacuri de panică, simptome obsesiv-compulsive, dependenţa de sedative etc. Atunci cand acestea ating un prag înalt de manifestare este necesar şi tratamentul medicamentos prescris de medicul psihatru’’, subliniază Laura Maria Cojocaru.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : gandul.info