Trecutul amoros al partenerului poate fi unul dintre motivele ce poate duce la destrămarea unui cuplu.
Indiferent dacă acesta este tumultos, dacă îl aflăm de la el personal sau nu, acesta poate reprezenta o treaptă greu de trecut.
Dar de ce ne deranjează trăirile trecute ale partenerului?
,,Ţine de dorinţa de a-l avea întru totul pe celălalt. În fiecare persoană există undeva în subconştient dorinţa de a fi prima în viaţa partenerului, prima iubire, prima cu care face dragoste, prima pe care o sărută. Astfel, totul pare neîntinat, neatins de altcineva în afară de tine. Şi acest lucru este valabil şi în cazul bărbaţilor’’, spune psihoteraputul Constantin Cornea pentru CSID.
Al doilea motiv are legătura cu frica de nu fi părăsită sau comparată cu o fostă. ,,Teama de a nu se reîntoarce la fosta este una dintre fricile care le bântuie pe foarte multe femei, mai ales atunci când se confruntă cu sentimentul că nu se ridică la înălţimea aşteptărilor partenerului.
De asemenea, femeile sunt întotdeauna suspicioase când e vorba de o fostă relaţie. În primul rând, se tem ca nu cumva partenerul să îşi dea seama că îi era mai bine cu vechea iubire şi să revină la ea’’, adaugă psihoterapeutul.
Apoi mai există şi frica de a nu fi comparată cu fosta, fiind considerată inferioară din punct de vedere fizic, sexual, al exprimării sentimentelor sau a modului în care are grijă de el.
Nici gelozia nu trebuie trecută cu vederea, pentru că apare senzaţia că odată ce a mai iubit o altă femeie, pe care a părăsit-o, nu se va opri nici la ea. Astfel, trecutul amoros poate fi ca o sabie a lui Damocles ce bântuie femeia. Aceste frici o pot împiedica să se implice, o pot face să se simtă nesigură, nerespectată, neiubită, neapreciată.
E bine să ştim istoria vieţii lui amoroase sau poate dăuna cuplului?
Dacă situaţia actuală ne mulţumeşte, ideal ar fi să ne raportăm prezentului, pentru că doar aşa ne putem bucura cu adevărat unul de celălalt şi putem construi un viitor. Pentru a reuşi, trebuie să ne concentrăm pe sentimentele care ne animă, pe calităţile pe care le apreciem la partener.
Sfaturi pentru mai multă intimitate în cuplu
Intimitatea cuplului este extrem de importantă, iar atunci când nu o păstrăm expunem cuplul părerii celorlalţi, iar de aici la despărţire nu mai este decât un pas. Experinţele familiei, prietenilor, colegilor nu pot fi similare cu ale noastre, iar soluţiile găsite de ei nu sunt universal valabile.
,,Familia de origine este prima care strică intimitatea şi duce la destrămarea cuplului. Orice element negativ pe care părinţii îl află despre partener nu poate trece netaxat de aceştia. Ba mai mult, îi poate transforma în duşmanii declaraţi ai partenerului.
Prietenii şi colegii pot fi, de asemenea, factori toxici, pentru că nu vor să vă piardă, pentru că vă preferă liberi şi dornici de distracţie’’, adaugă Constantin Cornea.
Cum facem ca relaţia să nu devina una toxică?
O relaţie poate deveni toxică din două motive, unul extern, celălalt intern.
Cel extern este reprezentat de familie, prieteni, colegi. În plus, putem spune că în relaţia cu prietenii sau colegii putem căpăta o seama întreagă de adicţii, unele incompatibile vieţii de familie, cum ar fi drogurile, alcoolul, ţigările.
Motivul intern ţine de valorile şi normele cuplului. Un cuplu solid este format din doi parteneri care comunică cu uşurinţă ceea ce simt şi îşi doresc, fără să îl rănească pe cel de lângă. Apoi vorbim de consens în ceea ce priveşte cariera, bugetul familiei, treburile casnice, prietenii comuni sau personali, socializarea, timpul petrecut împreună, dar şi respectarea libertăţilor personale, viaţă sexuală etc.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : csid.ro