In ultima luna, in toate familiile cu copii scolari a fost agitatie, iar in ultimele doua saptamani, programul acestora s-a schimbat radical.
Dupa o vacanta lenesa, fara ore matinale de trezit, lectii, meditatii sau sedinte cu parintii, toate cel enumerate au revenit in peisaj. Uneori cu nervi, oboseala si asteptari nerealiste.
Mai intai de toate sindromul “incepe scoala” are la baza frustrarile parintilor, visele lor nerealizate, lipsa de concordanta intre ceea ce au realizat parintii financiar sau social si nivelul la care se clasifica propriul copil.
Acest model cuprinde in background urmatoarele probleme adevarate exprimate de parinti astfel (unele dintre ele auzite chiar in cabinet):
“Vreau sa invete la cea mai buna scoala!”,
“Sa realizeze ceea ce noi nu am putut sau nu am avut ocazia”,
“La aceasta scoala va avea rezultate remarcabile pentru ca sunt cei mai buni profesori!”,
“Daca eu nu am putut pentru ca nu am avut, la ceea ce ii ofer, el va putea!”,
“Este un copil genial, cu siguranta toata lumea va vedea asta”,
“Sotul meu spune ca avem un copil normal, am sa ii arat ca este un geniu, dar ca el nu intelege”
Acest sindrom este declansat de parinti cu repercutare pe proprii copii.
Pentru ca, de fapt, “sindromul incepe scoala” reprezinta transpunerea realizarilor sau nerealizarilor parentale asupra propriilor copii.
De ce?
Pentru ca la orice inceput de drum, asa cum este reprezentat de scoala, primii pasi ai copilului au o sabie a lui Damocles asupra lor. Sabie de care parintii sunt mai mult sau mai putin constienti, dar care taie in carne vie in copil, fara ca acesta sa aiba sansa de a se apara sau pregati cumva.
Pentru ca, la inceput de an, scoala, profesorii sunt alesi in functie de naravul, potenta financiara, rolul social, sau nerealizarile parintilor. Si nimic din acestea nu au legatura cu pregatirea copilului, elementele native ale acestuia sau dorintele lui.
De ce?
Pentru ca frustrarile parintilor sunt net superioare evaluarii propriului copil sau pentru ca ceea ce unul sau ambii parinti au realizat financiar sau social, nu poate fi facut de ras de alegerile sau rezultatele copilului.
Mai exact, copilul este trofeul parintilor, medalia de merit a acestora, campionul care a obtinut ceea ce ei nu au realizat, independent de talentele innascute ale copilului, dar dependente de traumele parintilor.
Pentru ca, de cele mai multe ori, copilul apare pentru a demostra ceea ce parintii nu au reusit, pentru a lega o relatie care era sortita esecului, pentru a satisface nevoia de afectiune a mamei ce nu se simte iubita de partener, dar odata cu aparitia copilului isi descopera menirea pentru ca primeste gratuit de la un copil ceea ce nu a reusit niciodata sa primeasca de la un partener.
O concluzie psihologica.
Daca parintii ar alege scoala in functie de ceea ce pot copiii lor, nu in functie de ceea ce pot plati sau de ceea ce ei si-au dorit, dar nu au realizat, alegerea ar fi mai corecta. Daca ar avea cateva referinte despre invatatoare sau profesori, daca s-ar gandi mai mult sa aleaga o scoala langa casa decat una cu renume, copilul ar fi mai castigat.
Un copil cu adevarat pregatit pentru viata, are nevoie de o familie de baza puternica, de valori familiale si sociale intretinute, de calitati intelectuale valorizante in mediul de referinta. Restul, daca nu este facut asa cum am descris mai sus, tine de noroc, sansa, oportunitate, si niciuna dintre acestea nu pot fi lucrate cu adevarat, garantand succesul prin psihoterapie sau consiliere.
Autor: Psiholog Constantin Cornea