Criza varstei de mijloc nu apare din cauza inaintarii in varsta, a atingerii unui prag, asa cum, poate, ai impresia. In spatele depresiei, tulburarilor de personalitate sau de comportament stau alte cauze. Psihoterapeutul Constantin Cornea ne spune cum se manifesta aceasta criza atat la femei, cat si la barbati si ce ascunde ea.
40 de ani este o varsta perceputa de multi ca trecerea la o alta etapa. Considera ca au imbatranit, chiar se simt rau din punct de vedere fizic, dar mai ales psihic. Daca femeile cad in depresie, barbatii cauta sa-si reconfirme farmecul si incep sa-si retraiasca tineretea. Pentru a putea trece cu bine peste aceasta perioada, trebuie sa intelegi exact cauza starii de spirit pe care o ai si sa o rezolvi.
Cauzele crizei, la femei
Singuratatea. Cele care nu sunt intr-o relatie, se gandesc „sunt prea batrana, cine sa ma mai ia pe mine acum, barbatii buni sunt deja casatoriti. Toate prietenele mele au deja copii. Pentru mine e prea tarziu”. Daca gandesti asa, criza varstei de mijloc nu are legatura cu anii, ci cu singuratatea. Psihoterapeutul te indeamna sa frecventezi mai des medii sociale, sa iesi in lume si sa te uiti mai atent imprejur. Apeleaza la prietene, la colegi, cauta sa cunosti cat mai multi oameni.
Copiii. Simti ca-ti ticaie ceasul biologic si mai are putin pana se opreste. Daca te compari cu prietenele care au deja copii, din nou, criza nu are legatura cu varsta, ci cu faptul ca nu ai copii. Solutia: un copil il poti avea doar pentru tine, nu e obligatoriu sa ai si un sot. De asemenea, poti oricand infia.
Cariera. Si din aceasta perspectiva poti suferi in jurul varstei de 40 de ani. Consideri ca e prea tarziu pentru a schimba domeniul sau pentru a mai avansa cumva. Specialistul sugereaza ca nu domeniul este problema. „Orice domeniu are propriile probleme. Poate mai degraba de vina este mediul, colegii. Schimband firma, e posibil sa te simti mai bine. Iar pentru avansare, poate e nevoie sa mai faci niste cursuri si specializari.
Realizarile materiale. Casa, masina, bijuteriile… poate crezi ca trebuia sa le ai pana acum si de aceea suferi cand te gandesti ca ai implinit o anumita varsta. Fericirea nu consta numai in valori. Este posibila si cu lucruri mai putine. Mai gandeste-te la ce ai. E posibil sa fii mai bogat (sufleteste) decat multi cei din jur
Starea de sanatate. Simti ca ai imbatranit si incep sa te doara una-alta. Se intampla pentru ca pana acum poate ti-ai batut joc de corpul tau. Nu e timpul pierdut. Apuca-te de sport, tine o dieta, adopta un stil de viata sanatos.
Cum se manifesta
Daca au o familie si nu sunt multumite de alte aspecte, femeile pot considera ca si-au alocat prea mult timp casei, sotului, in detrimentul carierei sau iesirilor cu prietenele. „Acum pot aparea certuri legate de activitatile casnice sau de cine si cum trebuie sa aiba grija de copii. Multe femei chiar se gandesc la divort, atunci cand constientizeaza daca si cum isi pierd timpul cu partenerul. Mai mult decat atat, unele se gandesc, poate pentru prima data, la posibilitatea unei aventuri. Altele, in schimb, pot avea stari depresive sau anxioase, tulburari de personalitate sau de comportament. Tulburarile alimentare care se manifesta prin mancatul obsesiv sunt, de asemenea, foarte frecvente.
Ce inseamna «criza» la barbati
Si barbatii pot trece prin stari de anxietate, depresie, tulburari de personalitate sau de comportament. Insa aici predomina alte nevoi si „apucaturi”. Multi isi doresc sa retraiasca sentimentul de libertate, de obicei alaturi de prieteni. Cluburile, barurile, iesitul la sala sau la un meci de fotbal sunt locuri in care barbatul aflat la criza varstei de mijloc simte din nou ca «isi traieste viata».
In plus, daca pana la aceasta varsta barbatul a fost genul „cuminte”, fara adictii (alcool, fumat, droguri), acum le poate experimenta. Dar, cel mai frecvent, apare nevoia de reconfirmare a faptului ca inca mai sunt „pe piata”. Acum se pot uita cu mai mult interes dupa alte femei, pot avea amante. Daca vezi ca e mai atent la modul in care se imbraca, intarzie de la serviciu, isi tine ascuns telefonul, e semn ca barbatul doreste sa simta din nou fluturi in stomac si, de ce nu, sa-si refaca viata cu altcineva.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Publicat in Click!