Foarte des ajung la consiliere cupluri care considera ca totul este terminat si ca nu mai pot trai impreuna cu toate ca se iubesc.
Aici putem vorbi despre relatiile toxice.
Sunt cele in care partenerii au neintelegeri destul de des nereusind sa ajunga la o concluzie sau un compromis, nu pentru ca nu se iubesc, uneori chiar din contra.
Considerand ca iubirea de la inceput este tot ceea ce conteaza pentru o relatie, partenerii nu isi ofera de fapt timpul necesar pentru a se cunoaste, pentru a se armoniza cu celalalt.
De ce raman in astfel de relatii?
Motivele pot fi urmatoarele: lipsa de maturitate; dependenta afectiva sau financiara; dragostea de la inceput, care nu prea mai exista ca si manifestare, dar de care se agata cu disperare; stima de sine scazuta din cauza educatiei de acasa, relatiilor trecute sau devalorizarii partenerului actual; frica de schimbare; obisnuinta; teama de nu fi judecati de parinti, prieteni, colegi; frica de a nu pierde statutul social sau financiar oferit de partener.
Cauzele unei relatii toxice
Acestea pot fi interne precum:
- Modul de comunicare: in cuplu, cu familia de origine, copii sau prietenii. Aici putem vorbi despre: tonul inadecvat, dorinta de a comunica mai mult sau de a fi ascultat, cuvintele folosite; atributiile casnice inechitabil impartite;
- Bugetul familiei; un partener castiga mai mult sau cheltuielile cuplului sunt nerealiste, mult peste ceea ce isi permit de fapt. Sau, de ce nu, zgarcenia exagerata a unuia dintre parteneri.
- Copiii – numarul si modul de crestere al acestora;
- Libertatea de decizie sau opinie. Dorinta, manifestata fatis sau nu, a unuia dintre parteneri de a lua orice decizie peste dorintele si modul de gandire a partenerei;
- Gelozia. Care poate avea la baza propria nesiguranta sau frica de a fi parasit. Ori lipsa de gentilete sau maturitate a partenerului care si dupa casatorie flirteaza in continuare oricand are ocazia;
- Nepasarea. Sau lipsa timpului sau activitatilor de orice gen petrecute impreuna;
- Control exagerat in privinta banilor cheltuiti, a timpului petrecut cu alte persoane;
- Cariera sau nevoia unuia dintre parteneri de a controla in exces cariera partenerei in privinta: jobului, studiilor, banilor castigati. Sau la polul opus nevoia unuia dintre parteneri de a fi tot timpul sustinut cu bani, relatii sau intelegere;
- Hobby-urile despre care foarte multe cupluri considera ca trebuie sa fie impartasite de ambii parteneri. Ei bine nu este asa, pot avea hobby-uri impreuna dar si separate;
- Asteptari nerealiste enuntate sau nu de la partener sau de la copii;
- Viciile: alcoolul, drogurile, fumatul;
- Sexualitate – cercetarile arata ca in peste 90% din cupluri unul dintre parteneri doreste sa faca dragoste mai des decat poate sau isi doreste partenerul.
Cauzele externe, la fel de importante, pot fi:
- familia care se poate implica uneori prea mult. Sau atunci cand tanarul cuplu are nevoie de sprijin, prea putin;
- Prietenii proprii sau comuni. Unii nu se pot obisnui cu ideea ca prietenul lor s-a casatorit si acum are alte prioritati. Astfel pot crea scenarii sau replici negative la adresa partenerei ce pot duce in timp la erodarea cuplului;
- Colegii de serviciu. Acestia tind sa devina uneori prea prieteni sau pot manifesta sentimente de invidie. De asemenea, relatia de colegialitate de inferioritate sau superioritate de la job se poate transforma deseori in relatie amoroasa.
Solutii exista?
Acestea sunt in primul rand consilierea sau terapia de cuplu. Daca din diferite motive nu se poate apela la servicii specializate, partenerii ar trebui sa incerce sa aiba o comunicare libera, fara furie sau jigniri pe temele care au generat neintelegerile in care fiecare sa isi expuna parerea. Ideal ar fi sa incerce sa ajunga la o formula de compromis plecand de la ideea ca viata de cuplu si binele cuplului sau al copilului sunt scopurile pentru care s-au intalnit si au decis sa formeze o familie.
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : csid.ro
No Comments