Sindromul zilei de Luni – depresie nerecunoscuta sau prizonier in propria viata

Posted: 16 februarie 2018 by admin

“Maine este Luni, nu imi vine sa cred. Iar trebuie sa merg la serviciu. Ma doare capul numai cand ma gandesc… Ce bine ar fi daca nu ar exista ziua de Luni. De ce nu incepe saptamana martea sau in alta zi.” De ce sunt atat de multe persoane in ziua de azi care gandesc asa?

Psihologul stie bine ca in spatele acestor afirmatii de fapt se ascund alte ganduri. Uneori se ascund atat de bine incat nici macar persoana in cauza nu poate descoperi adevarul. Atingerea acestuia dureaza intotdeuna o perioada. Perioada in care sindromul zilei de Luni se transforma in: “de fapt nu imi place ceea ce fac.”, “Nu imi mai pot suporta colegii care ma barfesc sau care ma urasc.”, “M-am saturat sa muncesc pe atat de putini bani.”, “De cand muncesc aici m-am ales cu dureri ingrozitoare de cap si de spate”.

Toate aceste afirmatii nu arata decat sentimentul neimplinirii. Iar neimplinirea vine in urma unor asteptari nerealiste pe care le au acele persoane care se angajeaza la un loc de munca stiind bine ca nu le place dar nu au gasit in alta parte.

Odata cu angajarea, indiferent daca este la locul potrivit sau nu, vine si responsabilitatea executarii unui program zilnic de lucru. Aici din nou putem identifica o mare problema a societatii din ziua de azi si anumea aceea a managementului facut pe genunchi. Acest tip de management are urmatoarele probleme:

– persoane care lucreza foarte mult peste program;
– cei care lucreaza in suprasarcina (adica cei ale caror sarcini de serviciu ar trebui facute de mai multe persoane);
– cei care sunt acaparati pe langa serviciu de o seama intreaga de problem: familiale, sociale sau medicale;
– cei care sunt subplatiti. Aici se includ cei care au un salariu foarte mic in raport cu activitatea efectuata sau cei cu salariul foarte mic in raport cu propriile nevoi.

Autor: Psiholog Constantin Cornea
 Sursa : wall-street.ro