Peste 90% din amanti sunt colegi. Ce alte probleme macina cuplurile cu peste 4 ani de relatie

Posted: 10 iulie 2020 by constantin.cornea

Procentual, peste 90% din cuplurile casatorite sau nu, cu peste 4 ani de relatie sunt macinate de probleme, afirma psihoterapeutul Constantin Cornea. Acesta detaliaza problemele si ofera cateva solutii care pot fi de ajutor.

Casa. Daca stau cu familia de origine, certurile sunt legate de parinti. Daca stau cu chirie, pentru ca nu au casa lor. Daca au rate, dupa o perioada, constientizeaza ce inseamna 25 sau 30 de ani de rate ce trebuie platite, chiar daca esti bolnav, sau somer, chiar daca ai sau nu bani. Casa este o frustrare imensa pentru ca familia este in dezintegrare, pentru ca parintii nu pot sau nu vor sa isi ajute copiii, sau pentru ca au adus pe lume copii, ce nu isi gasesc rostul, astfel incat sa isi permita o casa. Casa este un motiv primar, un arhetip romanesc, o durere ce macina la temelia familiei.

Solutie. In primul rand o familie unita. Parinti si copii. Apoi un plan de viata care sa tina cont de nivelul de castiguri preconizat, fara a cumpara ceva ce poate deveni o povara de netrecut. De asemenea, pentru cei care castiga bine, sa tina cont de faptul ca o casa prea mare sau prea scumpa, poate consuma imens de multe resurse ce pot fi alocate: copiilor, vacanaelor, hobby-urilor.

Amantul/a. Timpul mult prea mare petrecut la serviciu, nevoia de afectiune, problemele cu stima de sine, umorul sau imaginea colegilor, impresia ca ceea ce face sau spune un coleg il face superior sotului, dorinta de avansare, team-buildingu-rile, petrecerile de la firma si multe altele, pot reprezenta motive de incepere a unei noi relatii. O relatie bazata doar pe sex sau distractie, ori o relatie ce se doreste superioara celei de acasa. Din pacate, peste 90% din amantii sunt colegi. De ce? Pentru ca oamenii inseala cu persoane cunoscute: colegi, prieteni, vecini, cunostinte. Sunt mai la indemana, mai disponibili si pare mai natural.

Solutie. Din nefericire, solutia consta doar in alegere. Continuam, sau nu? Daca continuam, cum va arata viitorul? Daca nu, cum va descurcati cu singuratatea, cu drama iselatului?

Familia de origine. Unii parinti exagereaza invadand cuplul, ajutandu-l peste nevoi pe unul din membrii cuplului sau pe amandoi. Pentru ca alti parinti, sa nu ajute in niciun fel cuplul, saracindu-l de o resursa importanta.

Solutie. O discutie in cuplu care trebuie sa duca la un set de reguli si norme, convenite de amandoi, de interactiune cu familia de origine.

Cariera. Dorinta de a creste si evolua poate avea si parti negative. Daca unul dintre parteneri se dezvolta mult superior celuilalt, din punct de vedere financiar sau social, este foarte posibil sa considere ca acesta din urma nu il mai reprezinta.

Solutie. Dezvoltarea pe cat posibil in mod egal a celor doi. Iar daca unul se dezvolta mai mult, sa faca totul pentru a-l ajuta sa creasca pe partener.

Copiii. De la numarul acestora, la sex, de la momentul nasterii la modul in care trebuie crescuti si educati, de la timpul petrecut cu familia si copiii pana la activitatile ce trebuie sa le faca un copil pot evidentia diferente de opinie si de comportament.

Solutie. Inca dinainte de nasterea primului copil, eventual din primele luni de relatie, este bine sa discutati cu partenerul despre modul in care vede viata: cati copii isi doreste, cum considera ca vor contribui la cresterea si educarea copiilor. Daca exista deja copii, singura varianta o reprezinta psihologul. Prietenii vor fi partinitori sau va vor spune din experienta lor.

Sexul. In orice cuplu, unul doreste mai mult sex si altul mai putin, unul este mai imaginativ, altul mai conservator, unul doreste sa experimenteze, iar celalalt, nu. Si de aici, de la diferentele in care vad: numarul de partide, de pozitii, de experiente poate incepe o disputa ce poate continua la nesfassit.

Solutie. Psihologul. Prin consiliere puteti descoperi cu adevarat punctele forte alte fiecaruia precum si modul in care sa obtineti o viata sexuala implinita.

Prietenii. Prima regula – prietenii nu va sunt psihologi. Experientele lor, oricat de minunate ar fi, nu sunt categoric singurele forme de a simti bucuria de a trai. Prietenii sunt cei care va pot transforma in alcoolic, sau va pot incarca viata cu problemele lor. Prietenii va pot fi aliati sau dusmani, in functie de ce asteptari aveti sau de ce puteti oferi.

Adictiile. Alcoolul, drogurile, tigarile pot fi teme de disputa sau disolutie a cuplului. Solutie. Psihologul, psihiatrul sau medicul.

Un cuplu fericit, este un cuplu care are la baza valori, norme si obiective asumate de ambii parteneri. De asemenea, un astfel de cuplu va constientiza cand se confrunta cu o problema si va gasi solutia optima de rezolvare a acesteia, fara lamentari la prieteni, fara gesturi disperate sau agresivitate. O solutie adevarata contine: sinceritate, obiectivitate, comunicare, respect, rabdare si de ce nu, capacitate de negociere sau flexibilitate.

Autor: Psiholog Constantin Cornea

Publicat in Adevarul