Dar daca nu va convine, schimbati programul… Poate canta cineva: Da tata sunt drogat…
Din nefericire, societatea din ziua de azi tinde sa devina din ce in ce mai stearpa, de sentimente, de timp, de dorinta… Una din cauzele de nefericire o reprezinta tocmai formatorii de opinie: canalele media si personajele publice. Motivul enuntat de acestia, nu este decat o pledoarie despre nimic, pentru ca sintagma dupa care functioneaza este reprezentata de rating iar daca nu iti convine ce vezi, spun ei, schimba canalul. Poate nu intamplator numele este de „canal”…
Pacatul din punct de vedere psihologic consta in calitatea celor promovati si din lipsa de imaginatie a producatorilor, acestia preferand pseudo-vedete, in loc sa gandeasca cu adevarat strategii media continatoare de cultura adevarata.
Societatea este oglindita astfel de cei sau cele care au reusit cumva, pe cai nu tocmai ortodoxe sa ajunga pe sticla. Chiar daca nu au nimic de spus, chiar daca sunt la a suta relatie, anuntandu-ne din nou, ca se casatoresc, chiar daca nu au o scoala, alta decat „scoala vietii”, chiar daca nu stiu sa faca mai nimic, totusi apar… pe „canal”. Apar pana la intoxicatie, apar spunand nimic si ramanand aceeasi, goi si fara continut. Daca va uitati pe canalele de muzica, sunt 10 cantareti care apar mereu. Scot melodii (unele extreme de proaste ) dar sunt dati tot ei. Parca sunt o casta. Pe timpul comunismului, se plangeau toti ca sunt doar cativa cantareti „de casa” si doar ei apar. Parca totusi erau mai multi, mai instruiti, cu voci mai bune si cu mesaje mai poetice. Acum nimic…
In politica acelasi lucru. O rotatie permaneta a acelorasi actori, prosti sau buni, doar ei.
In calitate de sociolog ma gandesc, daca nu cumva, versurile din titlu spun un mare adevar. Un adevar regasit si in cetateanul turmentat din O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale. Acela al unei societati bahice, in care cei de sus, raman orice ar fi cei de sus, iar cei de jos, au posibilitatea doar sa schimbe canalul, pentru ca ceea ce au vazut ieri pe Antena, sa vada azi pe Pro Tv si maine pe Realitatea. Sau de ce nu, in aceeasi zi sa vada aceleasi personaje, care alearga nadusite, de la o televiziune la alta, pentru a ne vorbi despre nimic.
In Grecia acum 2000 de ani existau sofistii, cei care vorbeau mult si doar de forma. Dar erau oameni culti care preferau jocul cuvintelor de dragul jocului. Mesajul lor era incantator din punct de vedere al spectacolului dezbaterii de idei. Azi ce avem? Doar o societate turmentata, care se uita mereu la aceleasi personaje. Ba chiar avem onoarea sa le vedem si pe ultimul drum pe aceste personaje. Corul funebru, coroanele, legendele despre cum a murit si ce a spus ultima data, despre ce a lasat in urma si ce nu a mai apucat sa faca.
In calitate de psiholog stiu bine ca societatea este formata din oameni iar oamenii sunt ceea ce vad si poarta denumirea de determinism extern. Si stau si ma intreb. Daca vad ceea ce vad, daca asculta ceea ce asculta, apoi ce fel de oameni sunt?
Vedetele adevarate sunt cele pe care media ar trebui sa le prezinte ca si modele sociale. Pentru ca exemplul lor sa devina un vis pentru cei multi. Pentru ca realizarile lor sa starneasca la acestia dorinta de autodepasire, de motivare dar si de scop. In schimb, din nefericire, nu se intampla asa. La noi media prefera sa popularizeze doar persoanele publice. Iar persoanele publice nu sunt vedete si nici dive. Pentru ca o vedeta adevarata, este o persoana care a realizat ceva cu adevarat maret in: arta, cultura, muzica, literatura, film, sport. Si acel ceva este greu de atins de marea masa. Pentru ca acea realizare de exceptie presupune un talent deosebit, un talent innascut, cizelat si slefuit cu grija ore, luni, ani, o lupta cu propriile limite dusa uneori la extrem. Pe cand o persoana publica este doar rodul unei conjuncturi favorabile fara legatura cu talentul, decat cel mult cu talentul de orator…
Daca nu se va intampla minunea de a vedea vedete adevarate, daca cultura unui popor va fi reprezentata in continuare de persoanele publice, atunci da, putem avea si un cantec, ce poate deveni cantecul de lebada al culturii muzicale romanesti, ce se numeste: „Da mama, sunt beata”… Minunata poezie pe note, sublim mesaj filosofic, nobil exemplu. Dar daca nu va convine, schimbati program! Poate, pe un alt canal, canta cineva: „Da tata sunt drogat…asa cum ai fost si tu” (cand m-ai facut…)
Autor: Psiholog Constantin Cornea
Sursa : kudika.ro